Sindicatul Garantare atrage atenția factorilor decidenți să nu prelungească mandatul d-nei Silvia Ciornei la conducerea FNGCIMM

04 februarie 2016, 05.23 - Afaceri   Social  

Bucureşti - 04 februarie 2016 -

Manager numit pe criterii politice, dna Silvia Ciornei a dovedit fără echivoc, în cei peste 2 ani de la numirea sa, că nu are abilitățile și capacitatea managerială necesară exercitării unei poziţii de top management într-o instituţie cu capital integral de stat.

Sindicatul Garantare a semnalat în nenumărate rânduri acționarului, Ministerul Finanțelor Publice, problemele cu care se confruntă instituția sub actuala conducere, de la dificultățile şi chiar blocajele aduse unor programe aflate în derulare (Prima Casă, garantarea beneficiarilor din sectorul agricol etc), până la pierderea încrederii partenerilor bancari în capacitatea instituţiei noastre de a-și onora angajamentele.

Sindicatul Garantare doreşte să atragă atenţia opiniei publice și factorilor decidenți că prelungirea mandatului doamnei Silvia Ciornei, mandat care expiră la sfârșitul acestei luni, va însemna oprirea definitivă a susţinerii acordată IMM-urilor prin intermediul garanţiilor pentru accesarea de credite bancare şi probabil falimentul FNGCIMM.

Îngrijorarea salariaților este atât de mare încât Sindicatul Garantare, în numele a 100 de salariați adresează conducerii o scrisoare deschisă prin care îi solicită demisia de onoare!

Solicităm public retragerea sprijinului acordat doamnei Silvia Ciornei și înlocuirea acesteia din funcția de Președinte-Director general al FNGCIMM SA-IFN.

Rugăm pe această cale Guvernul să-și onoreze promisiunile legate de depolitizarea instituțiilor și societăților comerciale cu capital de stat și să aibă în vedere importanța FNGCIMM în economia românească și necesitatea ca la conducerea acestuia să se afle un manager cu reale performanțe profesionale și abilități manageriale.

Persoana de contact:

Simona Muresan - Prim vicepreşedinte Sindicat Garantare (mobil 0741 267 584)

sindicat.fngcimm@gmail.com

sindicat.fngcimm@hotmail.com

https://www.facebook.com/sindicatulgarantare

.

Cuvinte cheie:  Sindicat  Garantare  management  FNGCIMM 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.