Comunicat de presă

03 noiembrie 2016, 02.15 - Educaţie / Cultură   Politic   Social  

București - 03 noiembrie 2016 -

Noi, Federația Societatea Civilă Românească, constituită din 12 entități juridice reprezentative la nivel național care au încheiat mai multe parteneriate și protocoale de colaborare cu ONG-uri din educație, sănătate, cultură, energie, diplomație și din mediul de afaceri, reprezentând interesele a peste 3 milioane de cetățeni profund nemulțumiți de felul în care arată astăzi țara, facem apel către clasa politică să ia în considerare propunerea societății civile pentru funcția de Prim-ministru al României, în persoana domnului Călin Georgescu.


Este momentul trezirii conștiințelor naționale, iar proiectul de țară ”HRANĂ, APĂ, ENERGIE”, pe care domnia sa îl propune, se identifică pe deplin cu idealurile și revendicările societății civile românești.

Prin urmare, i-am solicitat public, în data de 2 noiembrie 2016, în cadrul conferinței susținute la Universitatea Politehnica din București să accepte propunerea noastră de a prelua guvernarea țării, de a readuce la viață adevăratele valori ale neamului românesc și de a scoate țara din marasmul în care se află. Răspunsul domniei sale a fost ferm: ”Sunt gata să fac acest lucru, știu ce este de făcut, am cu ce și am cu cine. Mă ofer să îndrum și să călăuzesc poporul român către libertate. Folosiți-mă!”

În opinia noastră, domnul Călin Georgescu este omul cel mai potrivit pentru a strânge în jurul său toate resursele pentru realizarea reconcilierii naționale. Proiectul de țară cu care ni se adresează nouă, poporului român, constituie un veritabil program de guvernare.

Cerem poporului ca în vremurile actuale, în care politicienii se sfâșie între ei, să fim împreună cu toții și să impunem partidelor politice care se vor confrunta în alegerile din decembrie să răspundă apelului nostru de a instala la Palatul Victoria un premier patriot, unificator de forțe naționale, cu o reputație morală și profesională ireproșabilă pe plan național și internațional, emanat de societatea civilă autentic românească.

În urma discuțiilor din grupurile informale reunite într-o coaliție a forțelor naționale, cerem Președintelui României să ia act de voința noastră în a-l desemna ca viitor Prim-ministru pe domnul Călin Georgescu.

ROMÂNI, este timpul să propunem și să susținem NOI un premier care își iubește țara cu adevărat!

Federația Societatea Civilă Românească 

COALIȚIA FORȚELOR NAȚIONALE

 

.
http://fscro.eu//

Cuvinte cheie:  Federația Societatea Civilă Românească  entități juridice  ONG-uri  susținere  premier  Călin Georgescu 

Imagini

Comunicat de presă
Comunicat de presă
Comunicat de presă
Comunicat de presă

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.