Terenuri din zona şoselei Gării Căţelu, igienizate de echipe ale Primăriei Sectorului 3 și de voluntari

București - 22 martie 2017 -

Primarul Robert Sorin Negoiță a participat astăzi la o acţiune de igienizare a zonei de pe şoseaua Gării Căţelu situată în apropierea Şcolii Internaţionale Bucureşti.


Zona, cunoscută pentru acumularea de deşeuri, a fost în totalitate salubrizată de aproximativ 50 de voluntari și muncitori ai operatorului de salubritate. În urma acțiunii de igienizare s-a intervenit cu șase utilaje (patru camioane și două încărcătoare) și s-au strâns 145 de metri cubi de deșeuri.

„Ne confruntăm cu o situație foarte gravă în România unde depozitele neautorizate de deșeuri s-au acumulat peste măsură. În Sectorul 3, ca în toată țara, la marginea orașelor, pe terenuri virane, se depozitează necontrolat gunoiul. Terenurile pe care intervenim sunt private, dar cetățenii ne-au solicitat să acționăm, deranjați fiind de mizeria din zonă. Nu este prima oară când facem curat aici. Poliția Locală își face treaba, dar amenzile sunt mult prea mici. Soluția la această problemă este modificarea legislației. Am solicitat în nenumărate rânduri să avem legi mai drastice. Astfel de persoane trebuie sancționate penal, iar mașinile cu care transportă deșeurile trebuie confiscate”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță.

Serviciul Relaţii Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro

Cuvinte cheie:  Primăriei Sectorului 3  acțiune  igienizare 

Imagini

Terenuri din zona şoselei Gării Căţelu, igienizate de echipe ale Primăriei Sectorului 3 și de voluntari
Terenuri din zona şoselei Gării Căţelu, igienizate de echipe ale Primăriei Sectorului 3 și de voluntari
Terenuri din zona şoselei Gării Căţelu, igienizate de echipe ale Primăriei Sectorului 3 și de voluntari
Terenuri din zona şoselei Gării Căţelu, igienizate de echipe ale Primăriei Sectorului 3 și de voluntari
Terenuri din zona şoselei Gării Căţelu, igienizate de echipe ale Primăriei Sectorului 3 și de voluntari

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.