good.bee Credit IFN SA deschide un nou centru în localitatea Dăbuleni, județul Dolj

12 aprilie 2017, 03.30 - Afaceri   Bănci / Asigurări   Social  

Bucureşti - 12 aprilie 2017 -

good.bee Credit IFN S.A., parte a grupului Erste, una dintre cele mai mari instituții financiare nebancare de microfinanțare din România, deschide începând cu luna aprilie 2017, o nouă sucursală în localitatea Dăbuleni din județul Dolj, extinzând astfel rețeaua teritorială națională la 22 de sucursale.

Deschiderea sucursalei din ”ţinutul lubenițelor” face parte din planurile de dezvoltare ale companiei. Produsele de finanțare oferite de good.bee Credit sunt adaptate specificului activității clienților. Aceștia pot beneficia de planuri de rambursare flexibile, stabilite în funcție de sezonalitatea activității, pauze la plata ratelor de până la 9 luni pe an precum și alte beneficii pe care le pot afla vizitând noul sediu din Dăbuleni, strada Victoriei, nr. 7.

“Prin deschiderea sucursalei din Dăbuleni, good.bee Credit, urmând valorile și principiile grupului din care face parte – Erste Group, reușește să fie mai aproape de clienții săi și nevoile acestora, susținând atât inițiativa privată, cât și dezvoltarea întregii comunități rurale din zonă. Practic, dacă în ultimii ani am finanțat afacerile din Dăbuleni prin sucursala din Craiova, începând cu luna aprilie, prin echipa noastră locală, suntem mai aproape de clienții noștri, asigurând servicii prompte bazate pe o încredere reciprocă mai mare, consolidând astfel colaborarea dintre good.bee Credit și toate categoriile de afaceri mici – producători agricoli“, a declarat Oleg Moraru, CEO good.bee Credit IFN SA.

Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi pot intra în legătură cu reprezentanţii good.bee Credit IFN S.A. la numărul de telefon 021.212.07.30 sau pe www.goodbeecredit.ro

Background info

good.bee Credit IFN SA este o  Instituție Financiară Nebancară înscrisă în Registrul Special al BNR, parte a grupului Erste, înființată în 2009 având că obiectiv fundamental asigurarea unor servicii financiare de bună calitate, punând la dispoziție celor care au afaceri în derulare, dar care își doresc să le dezvolte, resursele financiare care le sunt necesare pentru sporirea șanselor de reușită.

Ca linie generală de abordare, good.bee Credit IFN SA țintește cu precădere clienții care se încadrează în profilul micului producător din zona rurală (Producător Agricol, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, PFA, SRL etc)  dornici să își dezvolte în mod continuu activitatea pe care o desfășoară.

good.bee Credit IFN SA a construit o rețea puternică la nivel național formată din 22 centre regionale + sediul central acoperind toate județele țării. Rețeaua noastră este în plină dezvoltare și dispune de consultanți specializați care vin în sprijinul antreprenorilor cu cele mai bune soluții financiare.

.
http://www.goodbeecredit.ro/

Cuvinte cheie:  good.bee Credit IFN  deschidere  centru  Dăbuleni  județul Dolj 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.