Partenerii din Qatar va asteapta la Bucuresti !

16 octombrie 2017, 10.54 - Afaceri  

Bucureşti - 16 octombrie 2017 -

Pe 30 si 31 Octombrie va avea loc, la Bucuresti, Misiunea Economica a Statului Qatar. Toate companiile romanesti interesate sunt invitate sa participe la acest eveniment de afaceri care propune si organizarea unor intalniri dedicate cu societati si reprezentanti ai investitorilor din Qatar. 

Firmele participante provin din numeroase domenii: medical, echipament pentru industria petrolului si a gazelor naturale, mase plastice, ambalaje, confectii metalice, produse electrice, constructii si echipamente pentru agricultura. 

Firmele qatareze doresc sa stabileasca legaturi comerciale pentru export, import sau contracte de productie. 

Reprezentatii Bancii de Dezvoltare a Qatarului propun intalniri partenerilor romani pentru a discuta despre proiecte de dezvoltare si investitie in si dinspre Qatar.

Cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor la nivel mondial si posedand cea de-a treia rezerva de gaze naturale din lume, economia statului Qatar ofera excelente oportunitati partenerilor straini, inclusiv participarea la dezvoltarea infrastructurii necesara organizarii Campionatului Mondial de Fotbal din 2022. 

Pe de alta parte, pozitia geografica a Romaniei, dezvoltarea economica si potentialul investitiilor in domenii precum agricultara, infrastructura, energie, constructii, turism sau IT creaza un cadru atractiv pentru firmele qatareze. 

Recent, doua importante companii din Qatar, Power International Holding si Al-Faisal Holding s-au declarat interesate sa investeasca in Romania, in proiecte energetice si respectiv hoteliere. 

In 2016, balanta schimburilor comerciale a fost favorabila Romaniei (27M$ export versus 8.4M$ import), dar potentialul de dezvoltare este important in ambele directii. Desi peste 70% din exporturile Qatarului provin inca din sectorul petrolului si al gazelor naturale, prezenta de la Bucuresti confirma dorinta Qatarului de a incuraja exporturile provenind din alte ramuri de activitate. 

Acordul de cooperare in curs de semnare, intre Portul Constanta si noul Port Hamad din Qatar, va fi un alt factor facilitator al acestor schimburi comerciale

Pentru a accentua importanta acestei misiuni, trebuie subliniat faptul ca Statul Qatar a mai organizat, in acest an, doar o alta Misiune Economica, in Brazilia, tara care prezinta in continuare unul dintre cele mai mari potentiale de dezvoltare, la nivel mondial. 

La conferinta de deschidere, vor participa Ambasadorii celor doua State şi reprezentanti ai diverselor institutii implicate in promovarea relatiilor bilaterale, precum: Banca de Dezvoltare a Statului Qatar, Invest Romania, Camera de Comert si  Industrie a Romaniei. Sunt, de asemenea, invitate asociatiile profesionale din fiecare sector de activitate implicat si asociatiile oamenilor de afaceri din Romania. 

Ultimele luni au fost deosebit de fructuoase pentru confirmarea interesului reciproc de accelerare a legaturilor comerciale si a investitiilor. Intre luna iulie si inceputul lunii octombrie, mai multe intalniri pe aceasta tema au avut loc, la Bucuresti şi la Doha. Misiunea Economica de la Bucuresti reprezinta concretizarea dorintei de a avansa rapid, dand posibilitatea companiilor sa discute direct despre oportunitatile de colaborare. 

Evenimentul este organizat de societatea de dezvoltare internationala acceleRO, cu sprijinul InvestRomania si al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei. 

Participarea este gratuita dar inscrierea este obligatorie. 


sau trimiteti un email la adresageorgeta.argesanu@accelero.fr.

.
http://www.accelero.fr

Cuvinte cheie:  companii  investiţii  Misiunea Economica a Statului Qatar  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.