15 ani de performanță în învățământul virtual românesc

01 noiembrie 2017, 04.27 - Afaceri   Educaţie / Cultură  

București - 01 noiembrie 2017 -

”Fenomenul” conferințelor de învățământ virtual, inclus de anul acesta și în agenda UE, dovedește că educația românească încă poate propune, pentru întreaga lume, modele


Ajunsă la a XV-a ediție, Conferința Națională de Învățământ Virtual (CNIV) reprezintă unul dintre cele mai longevive proiecte educaționale din România. 

Pasionații de eLearning din întreaga lume au fost prezenți la Sibiu, la sfârșit de octombrie, la cea de a XV-a ediție a Conferinței Naționale de Învățământ Virtual, care s-a desfășurat simultan cu a XII-a ediție a International Conference on Virtual Learning (ICVL), sub auspiciile Ministerului Cercetării și Inovării, Universității din București și Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul companiei SIVECO România.

În amfiteatrul Facultății de Inginerie de la Universitatea „L. Blaga” din Sibiu s-au reunit și anul acesta profesori din învăţământul superior şi preuniversitar, elevi şi studenţi, cercetători din mediul academic și privat, dar și din institutele naționale de cercetare din diverse țări, companii implicate în domeniul eLearning, decidenți ai sistemului educațional românesc. Manifestările au înglobat prezentări și dezbateri; Concursul „Proiecte & Software Educaţional” (jurizat de profesori și elevi) şi Expoziţia de produse software, echipamente şi produse IT destinate educaţiei, cercetării şi inovării.

CNIV este evenimentul academic românesc care oferă tuturor celor implicați ocazia de a face schimb de experiență, oportunități pentru proiecte comune viitoare, constituindu-se, într-o reală și inspirațională comunitate de practică a învățământului virtual. Este „unul dintre locurile în care o experienţă de atâţia ani este valorizată şi preţuită, spre deosebire de altele...”, cum declară prof. Felicia-Stela Ionescu, din Târgu-Mureș, la încheierea evenimentului. 

„Oameni care ne inspiră entuziasm, bucurie, prietenie; întâlnirea cu mentori, dialogul ideilor, împărtășirea generoasă a căutărilor întru schimbarea perspectivei educației sunt câteva dintre marile câștiguri ale elevilor care participă la asemenea evenimente ca cel de la Sibiu”, a postat în Social Media profesoara Georgeta Cozma, coordonator al echipei „Multitouchcnme”, de la Colegiul Național „M. Eminescu” din Satu Mare. 

Cu ocazia celor 15 ani de activitate, în cadrul deschiderii Conferințelor CNIV și ICVL, au fost acordate 30 de diplome de excelență pentru cadrele didactice din mediul universitar și din cel preuniversitar, pentru contribuția lor la impactul acestui proiect asupra învățământului românesc.

Proiectul CNIV a reușit să pună bazele ”unei adevărate școli de eLearning, ce are impact în procesul educațional românesc. Pentru că mii de profesioniști ai educației au participat la prezentări, sute de lucrări au fost publicate. În 15 ani de activitate, proiectul CNIV şi-a demonstrat valoarea de inovare în educaţie şi cercetare. Iar conferințele internaționale, la rândul lor, au reunit până acum participanți din țări aflate pe 3 continente, aducând în atenția actorilor din educația românească și internațională proiecte autohtone aliniate la trendurile educaționale în eLearning”, declară Conf. univ. dr. Marin Vlada, Universitatea București, coordonatorul proiectelor CNIV și ICVL.

Proiectele CNIV-ICVL au primit şi recunoașterea Uniunii Europene, fiind înscrise de anul acesta în calendarul EU Agenda, la categoria „Events in eLearning”. Este important de menţionat că în agenda UE sunt înscrise doar șapte evenimente românești!

SIVECO susține excelența în educație

„Meritul rezistenței acestui proiect atât de longeviv, într-o țară în care aproape totul este fluid, este al oamenilor, si mă refer, în primul rând, la contribuția profesorului Marin Vlada, inițiatorul și coordonatorul vizionar al ICVL și CNIV. Apoi, mă gândesc la toți cei pe care profesorul Vlada a reușit, cu multă răbdare și blândețe, să îi țină aproape, oameni ai școlii din toată țara, profesori formidabili din locuri de învățătură despre care nu auziți de la televizor”, spune Radu Jugureanu, directorul departamentului eContent SIVECO România.

„Biblioteca de lucrări rezultate din aceste conferințe (o parte dintre lucrări având statut de citare al agenției internaționale Thomson Reuters!) reprezintă un adevărat tezaur public de cunoaștere”, mai spune profesorul Jugureanu.

Evenimentele CNIV și ICVL 2017 sunt organizate de Universitatea din București, în parteneriat cu o universitate din țară (anul acesta fiind rândul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Inginerie, Departamentul de Calculatoare și Inginerie Electrică), și cu sprijinul SIVECO România.

Fenomenul CNIV în cifre:

·53 de aplicații de software educațional dezvoltate și jurizate de elevi și profesori au intrat luna aceasta în competiția „Proiecte & Software”

·Din 2003, peste 700 de evaluatori, elevi și profesori, au jurizat lucrările înscrise în această competiție 

·Au fost 850 de lucrări publicate de-a lungul timpului de editura Universității din București

·Dintre acestea, 166 de proiecte și aplicații au fost premiate, unele dintre ele fiind aplicate în școală.

Biroul de presă SIVECO România

communication@siveco.ro 

Șos. București-Ploiesti nr. 73-81, 

Victoria Park, Clădire C4,

Sector 1, București 

tel.: 4021-302.33.00,
fax: 4021-302.33.91

Cuvinte cheie:  învățământ  virtual 

Imagini

15 ani de performanță în învățământul virtual românesc
15 ani de performanță în învățământul virtual românesc

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.