FNGCIMM lansează un nou site, o platformă modernă de comunicare și informare pentru potențialii beneficiari

10 ianuarie 2018, 09.42 - Finanţe / Contabilitate  

Bucuresti - 10 ianuarie 2018 -

Lansat la începutul acestui an, noul site www.fngcimm.ro reprezintă unul din elementele cheie din strategia de repoziționare a Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, ca sprijin pragmatic pentru mediul antreprenorial din România.

Cu un design modern și performanțe tehnice îmbunătățite, noul site a fost construit pe principiul relevanței pentru publicul țintă. Informațiile legate de activitatea instituției și produsele sau programele de garantare derulate sunt prezentate într-o manieră dinamică, ușor de parcurs de către utilizatori.  Experiența de navigare oferită a fost optimizată prin adaptarea pentru accesul de pe dispozitivele mobile (tablete, smartphone), reușind astfel să răspundă comportamentului actual din mediul online. Conform staticilor, peste jumatăte din vizitatorii site-ului utilizează telefonul mobil pentru accesarea informațiilor, noua platformă oferind acces rapid din orice navigator web.

Conținutul este abordat din perspectiva relevanței pentru publicul țintă: persoane juridice (IMM-uri), persoane fizice și beneficiari publici, iar informațiile de interes general sunt prezentate într-o manieră sintetică și transparentă.

« Noul site fngcimm.ro catalizează strategia de repoziționare a instituției, de inițiere a dialogului direct cu reprezentanții mediului de afaceri, în scopul definirii unor produse de garantare dedicate, adaptate nevoilor specifice sectoarelor economice. Design-ul modern, alături de accesul îmbunătățit la informațiile legate de produsele sau programele de garantare și consultarea în timp real a procesului operațional în care se găsesc dosarele de garantare contribuie la construirea noii imagini a FNGCIMM, cu atribute de dinamism, transparență și profesionalism. » a declarat directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu.

Noua interfață de consultare în timp real a bazei de date, pusă la dispoziția beneficiarilor Programului Prima Casă și a companiilor beneficiare ale garanțiilor FNGCIMM, completează serviciile de consiliere oferite.

* * *

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM SA - IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare – asociație ce reunește 42 de fonduri de garantare mutuale, private și publice, bănci de dezvoltare și fonduri de contragarantare din 22 de state membre ale UE, precum și Turcia, Serbia, Bosnia și Herzegovina și Federația Rusă), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.


Direcția Comunicare și Marketing

.

Cuvinte cheie:  FNGCIMM  IMM 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.