Rezoluțiile Allevo de Anul Nou pentru proiectul TOSS

30 ianuarie 2018, 10.08 - IT&C   Tehnologie  

Bucuresti - 30 ianuarie 2018 -

Așa cum am anunțat anterior, în august 2017, cu sprijin din partea Guvernului României și a Uniunii Europene, am demarat proiectul TOSS – Treasure Open Source Software.

În cadrul acestuia, dezvoltăm o suită de aplicații open source pentru procesarea tranzacțiilor, destinată IMM-urilor și trezoreriilor de corporații, comercializată sub numele de FinOps Suite. De asemenea, ca parte a proiectului vom da o nouă față portalurilor
www.allevo.ro și www.fintp.org (dedicat comunității open source FINkers United) și dezvoltăm unelte pentru testare automată și benchmarking.

Până la finalul lui 2017, am încheiat partea de analiză pentru toate componentele proiectului și l-am popularizat atât în țară, cât și în străinătate. Pe lângă comunicatele de presă și articolele din publicații specializate, am organizat și evenimente, pentru a face cunoscute caracteristicile principale ale proiectului tuturor celor care ar putea beneficia de pe urma produselor și serviciilor noastre.

Anul 2018 este dedicat dezvoltării software și reproiectării site-urilor web și, bineînțeles, vom continua să comunicăm noutăți pe marginea proiectului.

De menționat că produsul care a inspirat FinOps Suite este FinTP, o aplicație open source care procesează mesaje purtătoare de valoare, automatizează fluxurile de operațiuni și asigură conformitatea cu diversele standarde și reglementări din industria financiar-bancară.

FinOps Suite tratează astfel fluxurile companiilor (IMM-uri și corporații), consolidând operațiunile financiare în vederea automatizării, optimizării eficienței și alocării resurselor. Suita furnizează o vedere de ansamblu asupra tuturor operațiunilor financiare, cu rapoarte de lichidități și previziuni, funcții de reconciliere contabilă și de filtrare a tranzacțiilor, personalizate pentru fiecare companie în parte.

Pe lângă dezvoltarea acestor funcționalități, echipa noastră mai lucrează la o unealtă de testare automată și la una de benchmarking.

Testarea este o etapă absolut necesară pentru a asigura conformitatea cu cerințele utilizatorilor, pentru a identifica posibile erori și anomalii ale soluției software și pentru a determina calitatea acesteia. Având în vedere că testarea trebuie efectuată pentru fiecare update și funcție nouă, la fiecare îmbunătățire oricât de mică a soluției, am decis să ușurăm munca dezvoltatorilor și a examinatorilor cu o unealtă automatizată care să evidențieze impactul noilor implementări asupra funcțiilor existente.

Astfel, ca parte a FinOps Suite, dezvoltăm o unealtă de testare automată, care să le ofere tuturor echipelor implicate în dezvoltare, testare și implementare o modalitate rapidă de verificare a produsului după instalarea inițială sau după actualizarea cu un patch. Este vorba despre o colecție de module open-source care pot fi folosite independent pentru a testa anumite aspecte tehnice sau operaționale.

Unealta de benchmarking în curs de dezvoltare este încă unul dintre beneficiile pe care FinOps Suite le pune la dispoziția utilizatorilor, oferind statistici necesare arhitecților de infrastructură IT și inginerilor din companii. Acest instrument vine în sprijinul echipelor tehnice în ceea ce privește îmbunătățirea performanței și identificarea arhitecturii și configurației hardware și software optime .

Cum noile începuturi constituie o bună oportunitate de a fi generoși, invităm toate persoanele interesate de adoptarea soluțiilor noastre open-source să ne contacteze în avans pentru un demo sau un proiect pilot în vederea optimizării operațiunilor financiare.

*FinOps Suite este denumirea comercială a soluției care are în centru aplicația FinTPc, care se va dezvolta în cadrul proiectului TOSS (Treasure Open Source Software), cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 2 „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”.

Despre Allevo

Allevo este o companie furnizoare de soluții software care sprijină instituțiile care desfășoară fluxuri financiare să obțină automatizarea acestora, să reducă costul total al investiției și să atingă interoperabilitate de-a lungul întregului lanț de distribuție.

Portofoliul Allevo cuprinde soluții de automatizare, integrare, reconciliere și conformitate pentru bănci și administrații publice, soluții de gestionare a operațiunilor financiare ale instituțiilor de microfinanțare, precum și o suită dedicată operațiunilor de trezorerie din companii (IMM-uri și corporații).


www.allevo.ro



Nume: Andreea Vlad
Funcție: Marketing Manager
Adresă: Calea Vitan 23C, etaj 3, 031281
București, România
Tel/Fax: +4021 255 45 77
E-mail: andreea.vlad@allevo.ro

Cuvinte cheie:  Allevo  FinOps Suite  benchmarking  

Imagini

Rezoluțiile Allevo de Anul Nou pentru proiectul TOSS

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.