O nouă creștere a volumului de expediții pentru System Alliance Europe

12 martie 2018, 12.06 - Afaceri   Industrie  

Wallenhorst - 12 martie 2018 -

Rețeaua europeană de cooperare în domeniul transportului colectiv de bunuri a asigurat în anul 2017 efectuarea unui număr total de 4.137.676 de expediții. Această cifră este cu aproximativ 2,3 procente mai mare decât valoarea atinsă în anul 2016. În ceea ce privește tonajul, în anul precedent, pragul înregistrat a fost de 1.609 milioane de tone.

„Pentru anul 2017, ca urmare a retragerii Grupului Raben, obiectivul anual a fost redus la 4 milioane de expediții. Partenerii noștri au reușit să integreze în rețea un număr semnificativ mai mare de expediții, fiind posibilă chiar și depășirea rezultatelor din anul 2016 - nu ne-am așteptat la o evoluție atât de bună”, afirmă Uwe Meyer, administrator al System Alliance Europe Agency.

În cadrul Adunării acționarilor, s-a stabilit extinderea teritorială atât în state membre ale UE, cât și în câteva țări din afara Uniunii. În total, se estimează că în următorii ani, vor fi incluse în rețea alte douăzeci de state din Europa de Est, respectiv regiunea Magreb, printre altele.

În momentul de față, reţeaua de cooperare constă din 57 de parteneri, care sunt reprezentați în 32 de țări europene cu 179 de unități.



System Alliance Europe reunește competența celor mai importante firme de transport de dimensiuni medii. Dacă un client se adresează transportatorului regional, i se oferă cunoștințele de specialitate ale unei platforme europene de transport colectiv de bunuri. Înaltele standarde de calitate, procesele transparente și transporturile fiabile sunt garantate prin politici de organizare și de tehnologie a informațiilor.

Informații suplimentare găsiți pe pagina de pornire:
www.systemallianceeurope.net.



Contact

System Alliance Europe Agency GmbH

Carina Lammers

Relaţii publice

Tel: +49 (0) 5407 81668-12

E-mail:
carina.lammers@systemallianceeurope.net




Gebruder Weiss Romania

Str. Ithaca 1000, Bolintin Deal, jud. Giurgiu

T. +40.372.678.500



E. office.ro@gw-world.com


http://www.gw-world.ro



 



 

.

Cuvinte cheie:  System Alliance Europe  System Alliance Europe  

Imagini

O nouă creștere a volumului de expediții pentru System Alliance Europe

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.