IRIDEX, exemplu de bune practici si responsabilitate fata de mediu

21 martie 2018, 03.30 - Administraţie Publică   Mediu  

Bucuresti - 21 martie 2018 -

“Încă din perioada aderării României la Uniunea Europeană, IRIDEX, un grup de firme care împlinește peste 25 de ani de activitate, s-a familiarizat cu legislația de mediu și a fost interesat atât de noi echipamente și materiale, dar și de bunele practici, în conformitate cu noile reglementări în domeniu. Evoluția rapidă a legislației după aderarea României la Uniunea Europeană ne-a obligat să preluăm și principiile care se dezvoltau în acest domeniu, respectiv valorificarea deșeurilor, precum și reintroducerea în circuitul economic a deșeurilor ori a rezultatelor activităților de eliminare a deșeurilor”, a declarat Florin Pascu, Director General al Companiei IRIDEX Group, în cadrul Forumului  “Managementul deșeurilor în economia circulară”, care a avut loc ieri, la Palatul Parlamentului din București.


Platformă de dialog între autorități, reprezentanți ai mediului de afaceri și beneficiari, forumul s-a desfășurat în prezența reprezentanților de vârf ai autorităților, printre care Grațiela Gavrilescu – Vicepremier al României, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor - sau Gabriela Firea – Primar General al Municipiului București. La dezbateri au fost prezenți reprezentanți ai autorităților, ai mediului de afaceri din zona managementului deșeurilor, ai serviciilor de salubritate, reciclare, colectare, precum și companii preocupate de protecția mediului. Printre aceștia, Președintele Comisiei pentru Industrie și Servicii a Camerei Deputaților, domnul Iulian Iancu, sau Președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – Petru Bogdan Alexa.

IRIDEX Group operează în acest moment cinci depozite, două stații de tratare mecanică a deșeurilor, trei stații de sortare și desfășoară activități de colectare a deșeurilor în mai multe județe din sudul țării, printre care Constanța, Ialomița, Călărași sau Ilfov. IRIDEX operează, de asemenea, singurul depozit din București care a obținut, până în acest moment, Autorizația Integrată de Mediu, certificare care se eliberează în urma unuia dintre cele mai exigente și riguroase teste privind activitatea depozitului și a instalațiilor aferente. Fără a avea o obligație contractuală directă, ci doar din dorința de a se racorda la cerințele legislative, în special la ordinul 757/2005 al Ministerului Mediului, IRIDEX a realizat la depozitul ecologic din Chiajna prima investiție privind introducerea în economie a rezultatului din activitatea de eliminare a deșeurilor și anume producerea de energie din gazul de depozit. Această investiție, a fost făcută tocmai pentru a respecta în mod riguros legislația nou apărută. De la data punerii în funcțiune a acestor  echipamente, IRIDEX a livrat către sistemul energetic național peste 120400 de MW energie electrică, realizând totodată reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră, cu circa 17700 de tone metan, circa 40500 de tone de dioxid de carbon, respectiv 7300 de tone de hidrogen sulfurat. Instalația este complet automatizată, monitorizată de un sistem informatic dedicat, este integrabilă în sistemul energetic în mod elastic, putând fi programată să funcționeze continuu sau doar în perioadele de cerere energetică.

La depozitul IRIDEX Chiajna am realizat o acțiune complexă de izolare a depozitului și de extragere a gazului de depozit, care astfel nu mai migrează spre exterior, metodă care permite producerea de energie electrică și arderea unei cantități importante de poluanți. În 2013, IRIDEX a realizat prima stație de tratare mecano-biologică și de sortare a deșeurilor, pentru a veni în întâmpinarea valorificării deșeurilor înainte de începerea colectării selective despre care vorbim acum. IRIDEX este, deci, un pionier al activității de gestionare ecologică a deșeurilor și al economiei circulare. Compania a participat la execuția a foarte multe proiecte prin programele de POS Mediu, construcție și management integrat, suntem promotorii acțiunii de compostare a deșeurilor biodegradabile și avem un departament special care se ocupă cu această activitate. Am promovat, încă din 2006, și primele stații de tratare a levigatului prin osmoză inversă, aducând partea lichidă a deșeurilor, numită levigat, la stadiul de apă curată , iar această activitate este ea însăși inclusă în procesul economiei circulare. Folosim această apă în procesul tehnologic, iar surplusul este evacuat în natură”, a declarat Florin Pascu, Director General al IRIDEX Group.

Despre IRIDEX

Înființat în urmă cu peste 25 de ani, IRIDEX Group are peste 700 de angajați și o cifră de afaceri de circa 75 de milioane de euro. Cu acționariat exclusiv românesc, grupul execută lucrări de gestiune integrată a deșeurilor, proiectare și exploatare de depozite ecologice municipale pentru deșeuri nepericuloase, construcții civile și industriale, lucrări de infrastructură la cel mai înalt standard de calitate. IRIDEX implementează proiecte de pionierat în diverse domenii: promovarea folosirii surselor de energie regenerabilă, instalații de producere de energie electrică din biogaz ș.a. Prin instalațiile de sortare și tratare a deșeurilor, prin depozitele pe care le administrează, respectiv prin tehnologiile folosite în mod curent, IRIDEX Group deservește o populație de peste 1 000 000 de oameni din România.

În respect pentru comunitate, IRIDEX își reafirmă angajamentul pe termen lung în politicile de responsabilitate pentru mediu și are în vedere implementarea principiilor Economiei Circulare, folosind instalații nepoluante fabricate în Uniunea Europeană, a căror activitate este monitorizată permanent și certificată. Mai multe detalii găsiți pe:
www.iridex.ro

Conducerea IRIDEX GROUP



office@iridex.ro


021.2331762



.

Cuvinte cheie:  IRIDEX  mediu  deseuri 

Imagini

IRIDEX, exemplu de bune practici si  responsabilitate fata de mediu
IRIDEX, exemplu de bune practici si  responsabilitate fata de mediu

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.