Doka Romania, lider pe piața furnizorilor de cofraje din România aniversează 20 de ani de parteneriate de calitate!

22 mai 2018, 01.34 - Construcţii   Imobiliare  

Bucuresti - 22 mai 2018 -

Doka România, sărbătorește 20 de ani de activitate la sfârșitul acestei luni. Evenimentul va avea loc într-un cadru restrâns, alături de clienții și partenerii care au contribuit la succesul companiei.

Doka România a intrat pe piața soluțiilor de cofrare în anul 1998, iar prin accentul pus pe calitate și siguranță s-a clasat rapid ca lider de piață, oferind produse și servicii prin care compania și-a dorit să eficientizeze munca în șantier. Doka a înțeles rapid că sectorul construcțiilor funcționează cu un nivel ridicat de risc. Astfel, oferirea de soluții sigure și personalizate a fost unul dintre obiectivele principale ale managementului, încă de la înființarea firmei.

Soluțiile Doka de cofrare au susținut mai multe proiecte de anvergură: autostrăzi, poduri, clădiri industriale, clădiri de birouri, stații de epurare, locașuri de cult și ansambluri rezidențiale – compania s-a adaptat la orice proiect de pe piață și a păstrat principiile care au consacrat-o indiferent de condițiile de lucru: siguranță, calitate și performanță.

Cei 20 de ani petrecuți în țara noastră au adus pentru echipa Doka România, care azi numără 70 de angajați, multe realizări, provocări si experiențe acumulate.

Venind alături de clienți cu produse adaptate nevoilor acestora, consultanță și servicii de calitate, Doka România a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 10.5 milioane de euro. Pentru anul 2018, previziunile managementului arată o creștere de 5-10%, la care se adaugă și investițiile necesare dezvoltării centrului logistic de la Cluj. Piața de construcții se află într-un proces de expansiune, iar Doka Romania este pregătită să crească odată cu piața.

Despre Grupul Doka International

Unul din liderii mondiali în domeniul producției și distribuției de sisteme de cofraje, Grupul Doka face parte din concernul austriac Umdasch AG. La nivel internațional, Grupul Doka este prezent în peste 140 de sucursale dispuse în peste 65 de țări, numărând peste 5.400 de angajați.

Doka România este distribuitorul exclusiv al produselor Doka în țara noastră, punând la dispoziția clienților

sisteme de cofraje pentru pereți și planșee, cofraje cățărătoare și auto-cățărătoare, soluții pentru tuneluri, baraje, poduri, sisteme de siguranță.



.

Cuvinte cheie:  Doka  cofrare  sisteme de cofraje  Umdasch AG 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.