Cifră de afaceri mai mare cu 25% pentru Alexandrion Group

24 septembrie 2018, 12.39 - Afaceri   Industrie   Evenimente  

Bucuresti - 24 septembrie 2018 -

Anul 2018 debutează în forță pentru Alexandrion Group. Prima jumătate a anului vine cu o creștere de 25% a cifrei de afaceri, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017.

Concret, aceasta înseamnă peste 5.245.000 de litri vânduți doar în primele 6 luni ale acestui an, față de puțin peste 4.400.000 litri în aceeași perioadă din 2017.

„Această creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri nu face decât să reflecte rezultatele strategiei de dezvoltare pe termen lung a grupului. Astfel,  în prezent, întreaga companie se focusează pentru a deveni lider de piață pe zona de HoReCa Premium atât  pe spirtoase, dar și pe vinuri.  În acest sens, una dintre mișcările strategice luate pentru atingerea obiectivelor Alexandrion Group se axeaxă pe împărțirea pe divizii a forței de vânzări.” declara Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading.

Pentru o implemetare adecvată, cele două divizii de vânzări vor fi conduse de doi profesioniști în domeniul băuturilor alcoolice. Astfel, Divizia de HoReCa Premium și Business Developement din cadrul Alexandrion Trading, singura companie responsabilă pentru vânzarea, distribuția și comercializarea întregii game de produse deținute de Alexandrion Group, dar și pentru brandurile importate și afacerea viniviticolă recent achiziționată, va fi coordonată de către Nicolae Costea, cel care până de curând ocupa funcția de director național de vânzări al grupului.  Cu o experiență de peste 18 ani în vânzări,  în coordonarea și managementul operațiunilor de magazin și de teren, Nicolae Costea face parte din familia Alexandrion Group de peste 4 ani. Pe viitor, atribuțiile sale se vor concentra pe dezvoltarea oportunităților de business pentru compania noastră, în domeniul băuturilor, dar și pe coordonarea operațională și strategică a diviziei, cu un obiectiv clar de a aduce compania pe primul loc în segmentul băuturilor spirtoase și al vinurilor în zona HoReCa Premium.

Dizivizia de vânzări către comerțul tradițional și către formatele de Modern Trade este acum sub coordonarea lui Costin Alexandru Ghiță, un profesionist cu o experiență de peste 20 de ani în vânzări și marketing.  Acesta vine să contribuie cu vasta sa expertiză în managemenetul vânzărilor de vinuri.  Înainte de a se alătura Alexandrion Group, Costin Alexandru Ghiță a avut în subordine, timp de 14 ani, vânzările la nivel național ale uneia dintre cele mai mari companii producătoare de vin din România. 

 Nicoale Costea și Costin Alexandru Ghiță vor fi coordonați de Răzvan Vasile, CEO-ul Alexandrion Trading, compania considerată “brațul” comercial al grupului în România.

***

Despre Alexandrion Group:

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de băuturi alcoolice din România. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de

produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaționale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediție specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziția de lider pe piața băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România.

Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Portofoliul grupului s-a dezvoltat în 2018 cu vinuri liniștite și spumante premiate, după ce compania a achiziționat alte șase companii din domeniul producției de vin din România.

.

Cuvinte cheie:  Alexandrion Group  HoReCa Premium  Alexandrion Trading  Nicolae Costea  Costin Alexandru Ghiță 

Imagini

Cifră de afaceri mai mare cu 25% pentru Alexandrion Group
Cifră de afaceri mai mare cu 25% pentru Alexandrion Group
Cifră de afaceri mai mare cu 25% pentru Alexandrion Group

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.