Peste jumătate dintre români preferă muzica românească De 1 Decembrie, Petrom lansează albumul „100 de melodii românești de dat mai departe”

29 noiembrie 2018, 05.32 - Afaceri   Energie   Petrol   Evenimente  

Bucuresti - 29 noiembrie 2018 -

Muzica este foarte importantă pentru români, iar CD-urile reprezintă încă o opțiune atunci când vor să asculte muzică. O treime dintre români ascultă muzică de pe CD-uri, potrivit unui studiu național realizat de Novel Research pentru Petrom. Mai mult, aproape jumătate dintre românii intervievați (46%) au cumpărat sau au oferit un CD cu muzică în ultimul an. Atunci când vine vorba de genurile muzicale preferate, 55% dintre români preferă muzica pop românească, mai arată studiul. 

În acest context, cu ocazia Centenarului, Petrom îi încurajează pe români să lase moștenire generațiilor noi zestrea comună a românilor: 100 de melodii românești. Dan Spătaru, trupa Compact, Anda Călugăreanu, Angela Similea, Aurelian Andreescu, Corina Chiriac, 3 Sud Est, Delia, Mirabela Dauer sunt doar câțiva dintre artișii care se regăsesc pe albumul muzical.

„Românii sărbătoresc cel mai bine în limba lor, în limba noastră. Aici regăsești melodiile cu care ai crescut, melodiile de care te-ai îndrăgostit, melodiile pe care ai petrecut alături de prietenii. Pentru că suntem de 100 de ani pe același drum cu românii, îi ajutăm să lase moștenire generațiilor viitoare zestrea noastră comună - cele mai frumoase melodii ale românilor – prin proiectul 100 de melodii românești de dat mai departe”, a declarat Decebal Sorin Tudor, Retail Manager OMV Petrom.

Pe 1 decembrie, începând cu ora 00:00 și până la epuizarea stocului, clienții stațiilor Petrom primesc cadou CD-ul cu 100 de melodii românești de dat mai departe, la achiziția unui produs sau serviciu în valoare de minimum 3,5 lei (cu TVA inclus). Regulamentul promoției este disponibil în stațiile Petrom participante și
aici.

# # #

Stațiile PETROM

Cu 405 de stații în România, Petrom este cea mai mare rețea de distribuție carburanți din România, parte a grupului OMV Petrom. Stațiile PETROM – Punem România în mișcare oferă clienților carburanţi pe care se pot baza, stații mereu în drumul lor și o gamă variată de produse și servicii suplimentare: băuturi și alimente, servicii de spălare auto, achiziție poliță RCA auto, transfer național de bani, plata facturilor la utilități sau chiar expediția de colete și corespondență prin curier.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârșitul lui martie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de circa 25,5 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2017.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat aproximativ 50 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându- se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Contact presă

Cristina Lica


Communication Consultant

Rogalski Damaschin PR
0740.051.749/cristina.lica@rogalski.ro

.

Cuvinte cheie:  Petrom  OMV  Decebal Sorin Tudor  Punem Romania in miscare  

Imagini

 Peste jumătate dintre români preferă muzica românească De 1 Decembrie, Petrom lansează albumul „100 de melodii românești de dat mai departe”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.