Start-up Nation 2018: 40% din proiecte vin de la ţară, 60% din oraşe

Bucuresti - 18 februarie 2019 -

Competiţie acerbă între antreprenorii debutanţi interesaţi de cei 44.000 euro oferiţi de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat prin programul Start-Up Nation: dacă ediţia 2017  a adus 19.297 de aplicanţi, ediţia 2018 a adunat 33.514 proiecte trimise spre evaluare.

“Mă bucur să văd că interesul pentru acest program a crescut semnificativ în raport cu ediţia 2017. Şi mai mult mă bucur să constat că zone mai puţin active antreprenorial se mişcă din ce în ce mai bine”, a declarat ministrul pentru mediul de afaceri Ştefan-Radu Oprea.

La fel ca la ediţia trecută, peste 40% din aplicanţi sunt femei (mai exact, 14.675 - 43,79%). În plus, anul acesta 17.652 dintre antreprenori au sub 35 de ani (52,67%), 8.606 – între 36 și 45 de ani (25,68%) şi 7.256 dintre ei, peste 45 de ani (21,65%).

13.374 planuri de afaceri au în vedere mediul rural (39,91%) şi 20.140, mediul urban (60,09%).

Cele mai multe aplicaţii au fost înregistrate la Agenţia Cluj (6.424 aplicaţii, reprezentând 19,16%), apoi Ploieşti (5.851 planuri de afaceri, reprezentând 17,45%), Iaşi (4.533 aplicaţii – 13,53%), Timişoara (4.089 aplicaţii - 12,20%), Constanţa (4.311 aplicaţii - 12,87%), Craiova (3.419 – 10,20%), Târgu Mureş (2.249 – 6,71%), Braşov (1.899 – 5,67%), Bucureşti (739 aplicaţii - 2,21%).

La actuala ediţie, Bucureştiul, Clujul şi Ilfov ul au fost depunctate, fiind socotite zone dezvoltate antreprenorial, motiv pentru care numărul de aplicaţii, în cazul lor, a scăzut dramatic (Cluj: de la 2298 la 240, Ilfov: de la 789 la 207, Bucureşti: de la 2978 la 532). În restul judeţelor, cu excepţia Harghitei şi Covasnei (unde programul a suscitat un interes mediocru), interesul a crescut spectaculos, în special în Transilvania (Maramureş: de la 442 la 1394, Bistriţa: de la 319 la 1340, de pildă).

O problemă o să fie departajarea candidaţilor, întrucât din totalul de 33.514 de aplicanţi, 32.152 au atins punctajul maxim de 100 de puncte.

Cele mai multe aplicaţii au vizat serviciile (62,46%), urmate de producţie (37,32%) şi comerţul (0,12% - doar 40 de planuri!).

Cele mai multe proiecte (68,06%) urmăresc crearea a trei sau patru joburi, Două locuri de muncă vizează 13,97% dintre aplicaţii şi 13,17% dintre ele, cinci  joburi.

 Peste câteva zile, pe site-ul www.aippimm.ro, va apărea lista cu norocoşii acceptaţi în program. Acolo unde punctajele sunt egale, vor interveni alte criterii  de departajare, cum ar fi: numărul de joburi create; angajarea de persoane defavorizate, absolvenţi de după 2012 sau şomeri; valoarea echipamentelor tehnologice (din valoarea totală a proiectului); data şi ora înscrierii în program.

Lista planurilor de afaceri, în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE), este disponibilă la adresa:
http://www.aippimm.ro/articol/programe/programul-start-up-nation-2018/lista-aplicantilor-start-up-nation-in-ordinea-atribuita-de-registrul-unic-electronic/.





.

Cuvinte cheie:  Start-up Nation 2018  Ministerul pentru Mediul de Afaceri  Stefan-Radu Oprea 

Imagini

Start-up Nation 2018: 40% din proiecte vin de la ţară, 60% din oraşe

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.