2018 – un an cu rezultate pozitive pentru Gebrüder Weiss România

14 mai 2019, 02.59 - Afaceri   Industrie   Tehnologie  

Bucuresti - 14 mai 2019 -

Compania a raportat plusuri pentru principalii săi indicatori, demonstrând o poziție solidă în industria locală a logisticii și transporturilor. Cifrele pozitive și abordarea unor noi segmente de business sunt premisele pentru o creștere sustenabilă și pentru anul în curs.

În anul 2018, comparativ cu 2017, Gebrüder Weiss România a înregistrat o cifră de afaceri de 62 milioane de euro, reprezentând un plus de 7%, care a fost susținută prin creșteri cu 12% a numărului de transporturi efectuate (la 1,2 milioane de tone) și cu 3% a numărului de angajați. Performanțele locale sunt în linie cu cele ale companiei-mamă, care a raportat, de asemeni, o creștere globală de 8,3% a cifrei de afaceri. „Anul 2018 ne-a adus satisfacții importante pe planurile pe care ne-am propus dezvoltarea. Aceasta creștere se datorează în principal echipei de profesioniști care a atins nivelul de maturitate si a acumulat experiența necesară implementării strategiei de dezvoltare și a proiectelor complexe pentru clienții noștri”, mărturisește Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România.

Din perspectiva infrastructurii logistice, în iunie 2018 a fost finalizată extinderea punctului de lucru de la Sibiu, ridicându-se un nou terminal logistic și un centru de cross-docking pe o suprafață de 4.500 mp. În prezent, GW România își deservește clienții cu o suprafață totală ajunsă la circa 60.000 mp, drept consecință a cererii în creștere din regiune. „Mulţumită extinderii putem veni şi mai bine în întâmpinarea solicitărilor clienţilor şi volumului crescut de comenzi”, declară Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România.

Pentru 2018, o decizie strategică a companiei a fost extinderea portofoliului de servicii prin implementarea pe piața locală a unui serviciu de livrări la domiciliu B2C. Serviciul GW pro.line Home cuprinde livrarea comenzilor online direct la adresa consumatorului final, vizând în special produse de mobilier, materiale de construcții sau electronice, și a fost deja testat la nivel internațional de către compania-mamă. Printre plusuri, serviciul include posibilitatea livrării seara sau în zilele de sâmbătă (în anumite zone), până în interiorul locuinței și manipularea mărfurilor de echipe de câte două persoane.

Pentru a menține ritmul sănătos de creștere al cifrei de afaceri, concomitent cu a își deservi partenerii la un nivel de calitate superioară, Gebrüder Weiss România va investi în continuare şi în dezvoltarea personalului, cu accentul pe oportunităţi reale de dezvoltare a carierei și comunicare permanentă și o strategie internă solidă de compensații și beneficii. Totodată, se mizează pe optimizarea continuă a proceselor de lucru şi perfecţionarea angajaţilor, alături de  o monitorizare constantă a nevoilor din piaţă, pentru ca toate părţile implicate – clienţi, angajaţi şi companie – să beneficieze în continuare de un parteneriat câştigător.

Despre Gebrüder Weiss România

Prezentă în România încă din anul 1994, GW aniversează 25 de ani de experiență pe piața locală. Bazându-se pe o infrastructură națională cu 9 hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova, GW oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim. Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu.

Departament Marketing & Comunicare

T. 40.372.678.500

office.ro@gw-world.com

www.gw-world.com

.

Cuvinte cheie:  Gebrüder Weiss  Viorel Leca  GW pro.line Home 

Imagini

2018 – un an cu rezultate pozitive pentru Gebrüder Weiss România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.