Stațiile de carburant fără personal: serviciul care nu ar trebui să lipsească din cadrul complexurilor comerciale din România

05 octombrie 2020, 01.55 - Afaceri   IT&C   Petrol  

Câmpina - 05 octombrie 2020 -

Dacă până în prezent nu am fost convinși de utilitatea unor spații comerciale ample care să ofere servicii cât mai compacte și diverse în aceeași zonă de proximitate, dar mai ales sisteme automatizate pentru folosirea acestora, contextul actual este cel mai bun exemplu care scoate la iveală importanța unor  puncte de interes care să satisfacă majoritatea nevoilor de cumpărare într-un singur loc.

De la complexuri dedicate exclusiv hypermarket-urilor, tranziția s-a făcut în timp și către magazine pentru cadouri, îmbrăcăminte sau electrocasnice, până la cafenele, farmacii sau atm-uri iar, mai nou, stații de carburant fără personal regăsite în aceeași zonă comercială.

ENERGIA, parte integrată a serviciilor din complexurile comerciale

Pe lângă factorul de protecție, integrarea energiei, sub diversele ei forme de carburant auto în oferta retailerilor cu amănuntul, a magazinelor de bricolaj sau a mall-urilor reprezintă o strategie de creștere a profitabilității afacerilor prin simplul fapt că spațiile comerciale se transformă în puncte de mobilitate care oferă o gamă variată de produse, de la alimentare până la alte servicii auto, precum spălătoriile automatizate sau mini-service. Mai mult decât atât, dacă serviciile sunt structurate operațional sub forma DIY (do it yourself), rata de succes a afacerii are șanse de creștere exponențială datorită modelului de vânzare care va reduce automat costurile atât pentru client, cât și pentru vânzător, din prisma reducerii cheltuielilor de personal în locație.

DISKOUNT, noua stație de carburant automatizată

În luna septembrie a fost lansată Diskount - o nouă stație de carburant fără personal în parcarea mini Mall-ului de la Câmpina, unde se regăsesc giganți cu renume internațional, precum Kaufland, Lidl sau Pepco. Pe fondul pandemiei, stația aduce mai multă siguranță printr-un proces automatizat de alimentare și plată directă, fără a fi necesară interacțiunea cu alți angajați sau accesul într-un spațiu închis, alături de alți clienți.

„Cred cu tărie în acest concept și în puterea proximității în afacerile de Retail și în necesitatea transformării acestora în Puncte de Mobilitate, în acest caz concret prin adăugarea serviciilor de alimentare cu carburant pentru clienții mini Mall-ului de la Câmpina. Ne dorim mult ca în viitor aceste locații cu stații de carburant încorporate să devină puncte de alimentare de calitate, rapiditate, în proximitate și pentru alte tipuri de energie (electricitate, gaz, hidrogen, CNG etc.) sau de servicii (spălătorii fără personal, mini service auto, alte servicii DIY). Asta pentru că cei mai mulți clienți care ajung în aceste centre o fac cu mașina, iar pentru aceștia trebuie să existe servicii și din această perspectivă, indiferent că vorbim de carburant, spălătorie sau, de ce nu, un mini service auto. Bineînțeles, totul în funcție de dimensiunile spațiilor de servicii, cea mai mare provocare din punct de vedere al spațiului disponibil fiind numărul locurilor de parcare care sunt imperios necesare pentru clienți.” – a declarat Remus Hîrceagă, Smart Energy Coach și Cofondator al proiectului Diskount.

Proiectul Diskount oferă în prezent servicii de alimentare cu carburant, benzină și motorină, fiind o modalitate rapidă și accesibilă care se realizează în 2 pași simpli: 1. alegi cum și cât plătești prin trei modalități: numerar, card bancar sau card de combustibil și 2. alimentezi în funcție de carburantul dorit la un preț foarte competitiv. Mai mult decât atât, prin intermediul folosirii serviciilor poți obține reduceri și un preț atractiv pentru următoarele alimentări la stația Diskount.

Remus Hîrceagă: „Oferim discount la toate în afară de calitate”

Fiind unul dintre experții de renume din România care se axează pe dezvoltarea unor strategii eficiente de optimizare a costurilor în sectorul de energie pentru companii, cofondatorul proiectului a implementat un model de business care generează posibilitatea ofertării unor prețuri atrăgătoare fără a a afecta calitatea produselor sau a serviciilor din cadrul stației Diskount. Astfel, clienții se pot bucura de un serviciu rapid și de produse cu o calitate similară cu cea a jucătorilor relevanți din piață, menținând cu ușurință prețurile avantajoase. Pornind de la același model de business implementat în Câmpina, proiectul își propune să dezvolte în total 50 de stații de carburant automatizate în diferite zone importante ale țării.







Comunicat de presă furnizat și asumat de Blogal Initiative

.

Cuvinte cheie:  ENERGIA  Diskount  Stație de carburant fără personal  Remus Hîrceagă 

Imagini

Stațiile de carburant fără personal: serviciul care nu ar trebui să lipsească din cadrul complexurilor comerciale din România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.