Un nou test antigen Covid-19: Rezultate rapide și fiabile în doar 15 minute

26 octombrie 2020, 03.34 - Afaceri   Sănătate  

Moers - 26 octombrie 2020 -

Prevenirea răspândirii în continuare a coronavirusului și eliminarea presiunii asupra laboratoarelor sunt posibile cu ajutorul testului antigen Covid-19 NADAL® din Germania. În școli, sanatorii, spitale, companii, la aeroport sau la evenimente de amploare: Rezultatul este disponibil în doar 15 minute. Noul test rapid de la compania de tehnologie medicală nal von minden GmbH este deja aprobat în Europa și este disponibil imediat. Calitatea înaltă a fost deja verificată în repetate rânduri.

 „Prin testul antigen Covid-19 NADAL®, am dezvoltat un test pentru publicul larg. Acesta permite testarea unui număr mai mare de persoane pentru Covid-19, ceea ce înseamnă că orice persoană infectată poate fi depistată imediat, iar celelalte persoane pot fi protejate”, declară Roland Meissner, director general nal von minden GmbH, cu sediul în Moers, Germania.

Ce este atât de special în legătură cu noul test? În primul rând, viteza. Rezultatul este gata în doar 15 minute. Testul se face la fața locului și nu este necesar să fie trimis la laborator. În al doilea rând, datele referitoare la performanța acestuia. Roland Meissner: „Testul antigen Covid-19 NADAL® al companiei noastre are o specificitate a diagnosticului de peste 99,9% și o sensibilitate a diagnosticului de 97,56%. Această performanță este favorabilă comparativ cu competitorii noștri de renume”. Specificitatea oferă informații referitoare la faptul că toate persoanele sănătoase care sunt testate sunt recunoscute ca fiind sănătoase. Sensibilitatea indică dacă toate persoanele bolnave care sunt testate sunt recunoscute ca fiind bolnave.

Meissner: „În prezent, laboratoarele au comenzi restante, iar povara asupra lor trebuie ușurată. În plus, se întrevede la orizont o penurie de reactivi. Testul nostru rapid – cu alte cuvinte, testul de diagnosticare in vitro orientat pe pacient – poate ajuta în acest sens”.

Pentru noul test antigen, personalul medical recoltează o probă de exsudat din cavitatea bucală sau nazo-faringiană. Proba este extrasă într-o soluție-tampon și apoi pipetată pe caseta de testare. Ca și în cazul unui test de sarcină, rezultatul este apoi ușor de citit.

Contact:

Gabriele Hellwig, info@hellwig-pr.de, +494038662480







Comunicat de presă furnizat și asumat de APA-OTS

.

Cuvinte cheie:  Covid-19  Covid-19 NADAL®  Roland Meissner  nal von minden GmbH 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.