Piața unică digitală: un nou regim TVA proiectat a fi mai simplu de folosit și a combate frauda fiscală

Bucuresti - 24 iunie 2021 -

​-Regimul „Mini-One-Stop Shop” (MOSS) se extinde către alte livrări de bunuri și prestări de servicii – începând cu 1 iulie 2021 se va numi „One-Stop Shop” (OSS – Ghișeu unic)


-Se așteaptă o creștere semnificativă a colectării TVA, dat fiind eliminarea scutirii la import pentru persoanele fizice


-Platformele/ interfețele electronice ar putea deveni răspunzătoare de colectarea TVA


În acest an, Uniunea Europeană (UE) va mai face un pas spre definitivarea sistemului de TVA, o măsură ce are la bază Planul de acțiune TVA, publicat de Comisia UE în 2017. Astfel, începând cu 1 iulie 2021, modificări importante ale TVA și ale taxelor vamale vor fi introduse pentru comerțul electronic, schimbări ce erau așteptate de mult timp. De asemenea, se așteaptă o creștere semnificativă a colectării TVA, dat fiind eliminarea scutirii la import pentru persoanele fizice.


Noi reguli de TVA aplicabile comerțului electronic


Conform regulilor actuale, livrarea de bunuri către persoane fizice este supusă TVA-ului în țara de expediere, până la un anumit plafon stabilit de fiecare stat membru (SM). După ce valoarea livrărilor depășește plafonul stabilit de SM în care se află clientul (variind de la 35.000 de euro la 100.000 de euro), furnizorul este obligat să se înregistreze în scopuri de TVA în respectivul SM și să perceapă TVA în conformitate cu cerințele țării de destinație.


Un sistem simplificat este în funcțiune încă din 2015, însă numai pentru servicii electronice B2C (telecomunicații, radiodifuziune sau servicii furnizate pe cale electronică) distribuite clienților în alt SM. Un astfel de regim este cunoscut drept MOSS și a fost introdus pentru a simplifica administrarea tratamentului TVA în cazul serviciilor electronice furnizate persoanelor fizice, permițând companiilor să raporteze și să plătească TVA-ul aferent printr-un singur portal online din SM în care sunt stabilite.


Începând cu 1 iulie 2021, toate vânzările de bunuri la distanță vor fi supuse TVA în SM în care persoana fizică este stabilită. Pragurile curente vor fi anulate; schema MOSS va fi extinsă la OSS – o schemă care se va aplica furnizării de bunuri și servicii, precum și livrării de bunuri „facilitate” prin interfețe electronice (IE).”, a menționat Bianca Vlad, Tax Partner, Mazars România.


Schema curentă MOSS va fi extinsă către toate livrările de bunuri/ servicii B2C din SM în care furnizorul nu este stabilit. Astfel, furnizorul va trebui să perceapă în continuare TVA din SM de sosire, însă nu va mai fi obligat să se înregistreze în scop de TVA în respectivul SM. Acesta va putea raporta returnarea TVA-ului relevant prin intermediul TVA OSS într-un singur SM. De asemenea, plata TVA va fi efectuată și către respectivul.


Cu toate acestea, schema simplificată este opțională, astfel, companiile pot alege să nu utilizeze sistemul OSS și, în schimb, să se înregistreze în scop de TVA în fiecare SM în care efectuează livrări relevante. Chiar și așa, dacă o entitate alege să se înregistreze pentru OSS, atunci toate livrările care intră în sfera de aplicare a schemei ar trebui comunicate în declarația OSS a companiei. Ca atare, persoanele impozabile nu vor putea opta pentru utilizarea schemei OSS doar pentru livrările din SM selectate și nu pentru toate livrările efectuate în alte SM.


Schema OSS va fi utilizată numai pentru raportarea TVA aferentă livrărilor. Prin urmare, prin această schemă, companiile nu vor putea recupera TVA aferentă achizițiilor. Soldurile negative de TVA vor putea fi solicitate, ca și până acum, prin procedurile de rambursare stabilite la nivelul UE prin Directiva a 8-a sau Directiva a 13-a.


Astfel, companiile care efectuează atât achiziții, cât și livrări de TVA ar trebui să analizeze cu atenție opțiunile și să evalueze dacă activitatea lor economică va beneficia de înregistrarea TVA „standard” sau de o înregistrare în sistemul OSS.


Mai mult, chiar și companiile care aleg să se înregistreze pentru OSS vor trebui să ia în considerare și să aplice anumite prevederi locale în vigoare în SM de destinație, precum cotele de taxă, obligațiile de facturare etc.


Importurile de bunuri cu valoare redusă și un nou sistem de TVA în UE - IOSS


Conform prevederilor curente existente la nivelul UE, nu se datorează TVA pentru importurile de bunuri cu valoare de până la 22 de euro.


Începând cu 1 iulie 2021, toate importurile vor fi supuse TVA, indiferent de valoare. De asemenea, o nouă schemă specială a fost introdusă pentru raportarea vânzărilor de bunuri cu valoare mică importate din afara UE – Import One-Stop-Shop (ghișeu unic pentru importuri). IOSS va funcționa într-un mod similar cu OSS, ceea ce înseamnă că importatorul poate percepe TVA la punctul de vânzare către client și să declare și să plătească acest TVA printr-o declarație IOSS lunară. Suplimentar, IOSS va permite efectuarea mai rapidă a formalităților vamale.


Companiile stabilite în UE se pot înregistra pentru IOSS în propriul SM. Companiile stabilite în afara UE vor fi obligate să numească un intermediar stabilit în UE pentru a folosi schema IOSS (cu excepția cazului în care vânzătorul este stabilit într-o țară care are convenție de asistență reciprocă cu UE).


Interfețe electronice (IE) –  considerate furnizor în scopuri de TVA în anumite situații


Începând cu 1 iulie 2021, orice IE (cum ar fi o piață, platformă, portal sau mijloace asemănătoare) care facilitează furnizarea de bunuri va fi considerată furnizor și, prin urmare, va fi obligată să colecteze și să plătească TVA-ul aferent autorităților fiscale. Rămân, însă, anumite cazuri în care IE nu ar trebui considerată furnizor, cum ar fi procesarea plăților, listarea/ promovarea bunurilor, redirecționarea sau transferul clienților către alte interfețe electronice, etc.”, a menționat Miruna Cîrstea, Senior Tax Consultant, Mazars România.


În cazul în care IE este considerată furnizor, livrarea de la vânzător către client va fi împărțită artificial în două, după cum urmează: o livrare de la vânzător la IE și o alta de la IE la client.


Deoarece IE este răspunzătoare pentru colectarea și plata TVA, vânzătorul real va trebui să prezinte către IE toate informațiile relevante cu privire la vânzare, pentru ca IE să stabilească tratamentul corect al TVA-ului.


Întrucât regimul OSS poate impacta activitatea dumneavoastră economică, ar trebui să aveți în vedere următoarele acțiuni: verificați dacă OSS se poate aplica și pașii administrativi necesari (cerințe pentru înregistrare, radiere, păstrarea evidenței etc.); ar trebui să configurați mecanismele adecvate pentru a evalua corect TVA-ul datorat în SM de consum. De asemenea, dacă decideți să nu utilizați OSS, verificați dacă sunt necesare înregistrări de orice fel în SM în care efectuați vânzări B2C. Mai mult, analizați relația cu IE, dacă este cazul, și faceți modificările adecvate în fluxurile de facturare (și, prin urmare, maparea tranzacțiilor, sisteme IT etc.).”, a menționat Bianca Vlad, Tax Partner, Mazars România.


Contact


Emilia Popa, Head of Marketing and Communication, Mazars Romania


emilia.popa@mazars.ro / +40 741 111 042


Despre Mazars


Mazars este un parteneriat internațional, ce oferă servicii integrate de audit și consultanță contabilă, fiscală, financiară și juridică*. Operând în peste 90 de țări și teritorii din întreaga lume, ne bazăm pe expertiza a 42.000 de profesioniști – 26.000 în parteneriatul integrat Mazars și 16.000 prin Mazars North America Alliance – pentru a asista clienți de toate dimensiunile, în fiecare etapă a dezvoltării lor.


*unde este permis de legislația în vigoare a țării


www.mazars.com | Pagina de LinkedIn a Mazars


Despre Mazars România


 



În România, Mazars are o experiență de peste 25 de ani în audit, servicii de consultanță fiscală, financiară, contabilă, HR și salarizare. Puterea noastră constă în oamenii cu care lucrăm – echipa locală cuprinde 7 parteneri și 230 de profesioniști.



 


www.mazars.ro | Pagina de LinkedIn a Mazars Romania


 


Comunicat de presă furnizat și asumat de Mazars

.

Cuvinte cheie:  Piața unică digitală  „Mini-One-Stop Shop”  „One-Stop Shop”  Bianca Vlad  Mazars România  Miruna Cîrstea 

Imagini

Piața unică digitală: un nou regim TVA proiectat a fi mai simplu de folosit și a combate frauda fiscală
Piața unică digitală: un nou regim TVA proiectat a fi mai simplu de folosit și a combate frauda fiscală

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.