Omniasig lansează un parteneriat în exclusivitate cu Angela Similea

Bucureşti - 18 iunie 2010 - OMNIASIG Vienna Insurance Group lansează din 20 iunie 2010 un parteneriat unic pe piaţa asigurărilor din România, cu ANGELA SIMILEA, figură emblematică a muzicii româneşti, care sărbătoreşte 40 de ani de carieră în 2010. Acest parteneriat are un profund caracter social, întrucât vizează pensionarii, o categorie defavorizată în actualul context economic naţional.

Parteneriatul marchează noua strategie a OMNIASIG de abordare specială a pensionarilor, conform căreia reducem cu încă 15% tarifele acordate preferenţial anterior pentru această categorie. În urma noii reduceri, OMNIASIG oferă în acest moment, cel mai ieftin tarif RCA din piaţă pentru pensionari.

Ca urmare a aplicării noilor tarife pentru pensionari, prezentăm următoarele exemple de primă de asigurare:
-La o Dacia 1300, pentru un pensionar din mediul rural, care nu a înregistrat daune în anul trecut, prima de asigurare pe un an începe de la 224 RON, iar în mediul urban, prima de asigurare începe de la 240 RON.
-La o Dacia Logan 1.6, pentru un pensionar din mediul rural, care nu a înregistrat daune în anul trecut, prima de asigurare pe un an începe de la 276 RON, iar în mediul urban, prima de asigurare începe de la 312 RON.

Vizarea pensionarilor a fost determinată de analiza atentă a condiţiilor economice actuale, precum şi de măsurile de austeritate luate în această perioadă, măsuri care afectează direct pensionarii. Parteneriatul cu Angela Similea şi facilităţile oferite pensionarilor prin intermediul lui vor fi promovate mediatic prin spoturi TV şi radio şi prin elemente de print.

Reducerea tarifelor la RCA este doar începutul acţiunilor care se vor desfăşura prin intermediul acestui parteneriat. Compania urmează să lanseze abordări preferenţiale similare, special adresate pensionarilor, şi pentru alte produse, precum Casco sau asigurarea de locuinţă.

OMNIASIG reduce şi tariful de bază RCA

Reducerea a fost aplicată la unele categorii de vârstă, de exemplu, la şoferii în vârstă de peste 30 de ani, şi în anumite judeţe ale ţării, în funcţie de comportamentul rutier înregistrat. OMNIASIG a luat această decizie de reducere a tarifelor la poliţele RCA întrucât compania monitorizează permanent evoluţia pieţei şi nevoile clienţilor, adaptându-se condiţiilor economice cu care se confruntă România în acest moment.

Detalii complete despre parteneriatul dintre OMNIASIG şi Angela Similea, precum şi despre noua strategie a companiei în privinţa pensionarilor pot fi găsite pe www.omniasig.ro. De asemenea, pe www.omniasigonline.ro puteţi găsi tarifele RCA actualizate.

OMNIASIG a încheiat primul trimestru al anului în curs cu un volum de prime brute subscrise în valoare de 235,12 milioane RON şi o valoare a daunelor plătite de 187,05 milioane RON. Tot în acest prim trimestru, compania a înregistrat un profit brut de 9,70 milioane RON, conform standardelor IFRS. În 2009, OMNIASIG a înregistrat un volum de prime brute subscrise de 1,114 miliarde RON, valoare care a situat compania pe locul al doilea pe piaţa asigurărilor generale din România. Valoarea daunelor plătite în 2009 a fost de 904,96 milioane lei. Profitul brut înregistrat în 2009 de companie a fost de 52,73 milioane lei, conform standardelor IFRS

OMNIASIG activează pe piaţa asigurărilor din România de 15 ani. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group, unul dintre grupurile de asigurări lideri în Europa Centrală şi de Est, prezent în 23 de ţări şi cu un total de aprox. 24.000 angajaţi.

Contact:
Mădălina Constantin, PR Manager
OMNIASIG Vienna Insurance Group
Calea Floreasca, nr. 30, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.230.35.76 / 78
Email:madalina.constantin@omniasig.ro

http://www.omniasig.ro/

Cuvinte cheie:  Omniasig  parteneriat  cântăreaţa  RCA  pensionari 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.