“Oamenii de succes au obligația morală de a întoarce noii generații toată experiența acumulată” - M. Murad

București - 24 mai 2022 -

Aceasta este viziunea lui Mohammad Murad, proprietarul celui mai mare lanț hotelier din România – Phoenicia Hotels, Președinte de onoare al FPTR și Președinte Executiv al Partidului Ecologist Roman, care crede cu tărie că: “ România are nevoie de cât mai mulți antreprenori români, oameni  care să facă pasul de la angajat la angajator și care, prin activitatea lor să aducă plus valoare în economia țării”.


“Alături de alți oameni de afaceri, economiști și,sper eu, să raspundă pozitiv și reprezentanții autorităților centrale și locale, am invitat mici antreprenorI  aflați la început de drum, sau persoane care vor să facă pasul către antreprenoriat la un seminar. Scopul acestui seminar constă în discuții libere despre cum vor putea evita sau trece peste birocrația venită din zona autoritaților centrale și locale, lipsa finanțării venită din sistemul bancar sau programe pentru IMM-uri, lipsa forței de muncă, accesul greoi pe piața de retail și mulțimea de alte obstacole cu care zilnic se confruntă orice antreprenor în România"


Acțiunea se va desfășura în două sesiuni, în perioadele 27-29 Mai și 3-5 Iunie, la manifestare fiind așteptați reprezentanții a peste 400 de mici societăți și alți peste 200 de viitori antreprenori, toate cheltuielile de cazare și masă fiind susținute de Phoenicia Hotels.


Cele două evenimente se vor desfășura în cadrul complexului Phoenicia Blue View  din Olimp, complex care reunește unele dintre cele mai frumoase hoteluri de pe litoralul Mării Negre: Panoramic, Belvedere, Amfiteatru, întâlnirea fiind găzduită de sala de conferință a ultimului hotel .


Un punct important al celor  două sesiuni de comunicare va fi și cel legat de posibilitatea de colaborare atât între cei prezenți la eveniment, cât și între aceștia și lanțul hotelier Phoenicia, care își arată deschiderea în a achiziționa cu prioritate produse și servicii de la companiile românești.


Pentru a ușura comunicarea dintre aceștia și alți viitori participanți la acțiunile inițiate de domnul Mohammad Murad, acesta a inițiat un club, unde membrii pot interacționa și beneficia de facilități oferite atât de lanțul hotelier cât și de alți membrii.


Mohammad Murad


Președinte Phoenicia Hotels                                                                                                         24.05.2022


P.S.


Presa este invitată în data de 28 mai, începand cu orele 10.00 la sala de conferință a hotelului Amfiteatru din Olimp.


Detalii la 0726 363 128


.

Cuvinte cheie:  Phoenicia Hotels  antreprenoriat  Mohammad Murad 

Imagini

“Oamenii de succes au obligația morală de a întoarce noii generații toată experiența acumulată” - M. Murad

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.