CAHM Europe donează 10.000 de litri de săpun lichid către școlile din județul Prahova

Păuleștii Noi, Prahova - 07 septembrie 2022 -

CAHM Europe, producător local de cosmetice și accesorii hoteliere, lansează campania Sense “Din nou la școală”, în sprijinul comunității din regiune, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova. Compania CAHM va dona 10.000 de litri de săpun lichid Sense Catifelant și SMOOS Glamour în beneficiul a 200 de școli prahovene, pentru ca cei mici să se bucure de produse de igienă de cea mai bună calitate și să își formeze obiceiuri corecte, pentru o viață sănătoasă.


Inaugurarea Sense “Din nou la școală” a avut loc astăzi, cu ocazia primelor donații efectuate la Școala Gimnazială "Sfântul Vasile" din Ploiești, Liceul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești și Şcoala cu Clasele I-VIII Ţintea din Băicoi. Pentru a marca acest moment special, produsele au fost livrate chiar de către  conducerea companiei, domnul Severin Andrei, CEO CAHM Europe, Ștefania Pană, Marketing Specialist și Cristian Ionescu, administrator.


Pentru celelalte școli, donația se va face din incinta fabricii CAHM din Băicoi, în perioada imediat următoare. Mai exact, fiecare școală înscrisă în campanie va fi invitată să preia necesarul de săpun, cantitatea alocată fiind de 50 de litri pentru o unitate de învățământ


„Implicarea în proiectele de susținere a comunității locale, mai ales în domeniul educației, pentru o viață sănătoasă face parte din angajamentul CAHM Europe pentru bunăstarea celor din mediul în care ne desfășurăm activitatea. O igienă adecvată a mâinilor este una dintre cele mai bune metode de a preveni răspândirea bacteriilor și a virusurilor. Prin această donație de săpun vrem să contribuim la asigurarea unor condiții adecvate pentru sănătatea elevilor și profesorilor, în noul an școlar. Ne face o deosebită plăcere să fim astăzi aici și mulțumim cu acest prilej partenerului nostru, Inspectoratul Școlar Județean Prahova.” a declarat Severin Andrei, CEO CAHM Europe.


Săpunul lichid donat este din gama Sense, precum și din gama SMOOS Glamour, un articol foarte apreciat din portofoliul de produse al CAHM, datorită formulei eficiente și prietenoase cu pielea corpului uman. În total, peste 100.000 de elevi din județul Prahova vor beneficia de aceste produse, donația fiind suficientă pentru 20.000 de utilizări de săpun lichid în fiecare școală.


Despre CAHM Europe


CAHM Europe este un important producător local de cosmetice hoteliere, produse pentru retail și dezinfectanți atât pentru uz personal, cât și industrial. Cu un istoric de peste 11 ani, compania deține în județul Prahova singura fabrică din estul Europei care poate produce săpunuri și cosmetice hoteliere atât în brand propriu, cât și private label pentru alte game în cantități mari.  CAHM este lider de piață în domeniul HoReCa și își distribuie brandurile proprii Sense, Botanika, Omnia, Holiday Care, I am you, atât pe piața internă cât, și internațională în peste 30 de țări precum Italia, Franța, Anglia, Germania, Danemarca și Coreea de Sud.


Modelul de organizare al fabricilor CAHM urmărește standardul 5S, folosind ambalaje reciclabile, de tip rPET sau Plant Bottle, iar materiile prime și produsele finite sunt recuperate și reciclate de asemenea.

.

Cuvinte cheie:  CAHM Europe  Sense  donatii  Prahova 

Imagini

CAHM Europe donează 10.000 de litri de săpun lichid către școlile din județul Prahova
CAHM Europe donează 10.000 de litri de săpun lichid către școlile din județul Prahova
CAHM Europe donează 10.000 de litri de săpun lichid către școlile din județul Prahova
CAHM Europe donează 10.000 de litri de săpun lichid către școlile din județul Prahova
CAHM Europe donează 10.000 de litri de săpun lichid către școlile din județul Prahova

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.