Mâine începe cel mai mare festival studențesc, UniFEST

București - 03 noiembrie 2022 -

Fundația Dan Voiculescu sprijină, și în acest an, cea mai mare mișcare studențească din România


Cel mai mare festival studențesc, UniFEST, organizat de către Uniunea Studenților din România, se va desfășura, în perioada 04-14 noiembrie 2022, în opt orașe din țară: București, Iași, Suceava, Cluj, Craiova, Oradea, Arad și Timișoara.


Conferința de Deschidere a Festivalului UniFEST va avea loc vineri, 4 noiembrie 2022, începând cu orele 12.00, în Aula Magna a Universității Titu Maiorescu din București (Strada Dâmbovnicului, nr. 22).


Sub egida „Anului European al Tineretului”, timp de 11 zile, marile orașe ale țării vor deveni centre de dezvoltare pentru studenți, prin implementarea unor activități din mai multe sfere de interes.


Astfel, în cadrul UniFEST, fiecare oraș găzduiește activități sportive, culturale, artistice, educaționale și de divertisment, gata să readucă aproape studenții din toată țara.


Ca în fiecare an, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener oficial al acestui eveniment, contribuind la buna desfășurare a activităților și evenimentelor puse sub umbrela motto-ului: „Distracție gratis, nu degeaba!”.


În cadrul parteneriatului, FDVDR va susține și o serie de activități educaționale, care să contribuie la dezvoltarea personală și profesională a studenţilor, pe care aceștia le pot aplica în viața de zi cu zi, prin dobândirea unor abilități și competențe.


”Tinerii din România au nevoie, mai mult ca oricând, de susținere, iar Fundația Dan Voiculescu se numără printre puținele organizații care au venit în sprijinul acestora, de-a lungul timpului. Am considerat dintotdeauna că este datoria noastră, ca exponent al societatății civile din sfera educației de excelență, să susținem și să implicăm tinerii în acțiuni concrete, care să îi motiveze să își atingă adevăratul potențial, în dezvoltarea abilităților necesare mediului academic și profesional”, a declarat Trisi Cristea, Director General Fundația Dan Voiculescu.


Uniunea Studenților din Romania (USR) este una dintre cele mai mari federații studențești din țară, reunind un număr de 105 organizații din 13 centre universitare. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului, Parlamentul, Guvernul, Președinția României, precum și Municipalități și Universități.

.

Cuvinte cheie:  Uniunea Studenților din Romania  Dan Voiculescu  UniFEST 

Imagini

Mâine începe cel mai mare festival studențesc, UniFEST

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.