Cristian Onețiu îi invită pe reșițeni să îi susțină la „Pitch Day” pe cei 15 tineri finaliști ai programului educațional gratuit YoungPRENEUR

București - 23 martie 2023 -

Competiția finală va avea loc pe 30 martie, de la ora 17:00 la ora 20:00, iar cei care doresc să participe în public își pot rezerva locul aici.


15 finaliști ai programului educațional gratuit „YoungPRENEUR”, creat de antreprenorul și investitorul Cristian Onețiu pentru tinerii din Reșița, se pregătesc pentru competiția finală „Pitch Day” din 30 martie, când vor avea șansa să câștige unul dintre cele două premii care totalizează suma de 10.000 de euro.


Dintre cei 50 de participanți activi în program, care au realizat și susținut prezentări video tip pitch pe structura oferită de Cristian Onețiu, folosind cunoștințele acumulate timp de două luni din cursurile, exercițiile și experiențele practice oferite de acesta împreună cu mentorii Eusebiu Burcaș, Dani Oțil, Diana Stînga, Radu Constantin și Tinu Vidaicu, 9 tineri din categoria de vârstă 14-17 de ani (Radu Andrei, Ciurariu Ruben Mario Ilie, Bîrsan Ionuț Alexandru, Popa Ioan Luca, echipa Berezoschi Antonia și Seico Gabriela, Ursu Rafael, Elchescu Denis, Dragoș Samuel, Radu Stefan) și 6 tineri din segmentul 18-23 de ani (Urechiatu Andrei, Feri Nicolas-Petre, Kerekes Maria, Lembac Andreas, Benghia Ilie, Trulea Diana Andreea) s-au calificat și intră în competiția finală din 30 martie. Aceasta va avea loc la Centrul Universitar Babeș-Bolyai, de la ora 17:00, iar cei care vor să participe și să îi susțină fizic pe tinerii viitori antreprenori o pot face la Amfiteatrul din Centrul Universitar Babeș-Bolyai, din Reșița, completând formularul de înscriere. Sau online, pe pagina de Facebook Deschide Reșița și pe canalul de YouTube al lui Cristian Onețiu.


La finalul competiției, în urma prezentării susținute în fața publicului, juriul format din Cristian Onețiu, Sorin Maxim (director general ADR Vest), Mădălina Chiosa (viceprimar Reșița), Bichescu Andrade Ionuț (director al Centrului UBB Reșița) și Oana Borza (antreprenor Superfit) va decide câștigătorul premiului de 2.500 de euro pentru calitatea ideii de business și prezentarea acesteia, în prima categorie de vârstă, și premiul de 7.500 de euro pentru prezentarea de business și demararea activității premiate, în cea de-a doua categorie.


Prin programul de afaceri gratuit destinat viitoarei generații de antreprenori creat și inițiat în luna ianuarie de antreprenorul român originar din Reșița și dezvoltat în parteneriat cu Primăria Reșița, Centrul Universitar Babeș-Bolyai Reșița și Agenția de Dezvoltare Regională Vest, Cristian Onețiu a atras peste 200 de tineri dornici să învețe cum să înceapă o afacere și care sunt bunele practici ale antreprenoriatului de succes. Cristian Onețiu își propune să ajute tinerii ce doresc să își dezvolte propriile afaceri și să stimuleze antreprenoriatul în rândul acestora.  „Prin programul YoungPRENEUR, mă întorc în orașul în care am copilărit pentru că îmi doresc să dau înapoi și să ofer mai departe din experiența mea de business, astfel ca și alți tineri să poată avea o șansă în antreprenoriat. Îmi doresc să soluționez o parte dintre problemele existente în acest domeniu, printre acestea numărându-se nevoia de încurajare și educare practică a spiritului antreprenorial în rândul tinerilor, lansarea lentă sau problematica unui startup din cauza lipsei cunoștințelor despre antreprenoriat, un număr mic de firme lansate în Reșita, dar și în alte orașe din România, lipsa resurselor de finanțare și lipsa de experiență în negocierea cu potențiali investitori”, precizează Cristian.


Antreprenor, investitor, business mentor, advisor și autor, Cristian Onețiu este cofondatorul Life Care, cea mai mare companie de vânzări directe fondată local, nu doar din România, ci și din sud-estul Europei, pe piața de produse bio, naturale și vegane. Este, de asemenea, mentor și fondator al programului Scale-Up 1000 și trainer certificat de International Distance Education Certification Center – USA. În prezent, el s-a stabilit în Emiratele Arabe Unite, în Dubai, cu scopul de a crea cel mai mare fond de investiții de proprietate imobilară fracționată și a se dezvolta ca antreprenor și în această zonă.


Inclus în TOP 500 Forbes și TOP 300 Capital, Cristian Onețiu este o prezență vizibilă în online-ul dedicat domeniului business, cu milioane de urmăritori și vloguri cu teme de interes și crede cu tărie că prin educarea corectă a antreprenorului, România are de câștigat. Datorită succesului său ca antreprenor și a implicării sale, el a fost votat de antreprenori în „Baromentrul StartUp-urilor din România - ediția 2019”, numele său apărând imediat după cele ale lui Elon Musk, Jeff Bezos, Steve Jobs și Bill Gates, ca cel mai inspirațional antreprenor român.

.

Cuvinte cheie:  TOP 500 Forbes Cristian Onețiu  YoungPRENEUR  Pitch Day 

Imagini

Cristian Onețiu îi invită pe reșițeni să îi susțină la „Pitch Day” pe cei 15 tineri finaliști ai programului educațional gratuit YoungPRENEUR
Cristian Onețiu îi invită pe reșițeni să îi susțină la „Pitch Day” pe cei 15 tineri finaliști ai programului educațional gratuit YoungPRENEUR
Cristian Onețiu îi invită pe reșițeni să îi susțină la „Pitch Day” pe cei 15 tineri finaliști ai programului educațional gratuit YoungPRENEUR
Cristian Onețiu îi invită pe reșițeni să îi susțină la „Pitch Day” pe cei 15 tineri finaliști ai programului educațional gratuit YoungPRENEUR
Cristian Onețiu îi invită pe reșițeni să îi susțină la „Pitch Day” pe cei 15 tineri finaliști ai programului educațional gratuit YoungPRENEUR

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.