Humanitas Fiction la Bookfest 2008

16 octombrie 2008, 11.14 - Educaţie / Cultură  

Bucuresti - 16 octombrie 2008 - BUCUREŞTI / 13:54, 4.06.2008

Cea mai noua editura a Grupului Humanitas, Editura Humanitas Fiction, infiintata in august 2007, va aduce la aceasta editie a salonului cartii Bookfest 2008 peste 90 de titluri noi.

Cea mai noua editura a Grupului Humanitas, Editura Humanitas Fiction, infiintata in august 2007, va aduce la aceasta editie a salonului cartii Bookfest 2008 peste 90 de titluri noi in bine-cunoscutele colectii "Raftul Denisei", "Thriller & Mystery", "Cocktail" si in seriile de autor Eric-Emmanuel Schmitt si Isabel Allende.

Colectia "Raftul Denisei" il are ca invitat special pe scriitorul francez Didier van Cauwelaert, autorul romanului Evanghelia dupa Jimmy, unul dintre cele mai provocatoare romane ale literaturii contemporane, si marcheaza la Bookfest, in cadrul lansarii Literatura secolului XXI in "Raftul Denisei", aparitia titlului numarul 100 cu romanul Generatia X al celebrului scriitor canadian Douglas Coupland, un roman-cult al tinerei generatii, publicat in peste treizeci de tari. Radiografia existentei a trei tineri de douazeci si ceva de ani, Generatia X este biblia postmoderna a milioanelor de tineri "alternativi" care simt ca lumea nu li se potriveste, iar viata ar trebui sa insemne mai mult decat consumism si noianul de junk-uri al culturii pop.

Titlul 101 al colectiei este Caligraful lui Voltaire de Pablo de Santis. Deopotriva roman istoric, thriller si poveste de dragoste, aceasta carte deschide apetitul pentru un secol in care mintea umana se revolta, penduland intre inventarea masinariilor perfecte care sa reprezinte o replica la Creatie si misticismul inversunat.

Atlasul norilor de David Mitchell, roman castigator al British Book Literary Award si nominalizat la Booker Prize, este cartea numarul 102 in colectia Raftul Denisei. Atlasul norilor deseneaza harta pasiunilor omenesti intr-un periplu halucinant, ponind din Pacificul de Sud, aflat sub spectrul colonizarii la inceputul secolului al XIX-lea, si ajungand in viitorul indepartat al unei apocalipse nucleare. Un roman-puzzle in care sase povestitori imagineaza tot atatea universuri fascinante, despartite de timp si spatiu.

Mari scriitori in "Raftul Denisei", lansare eveniment la aceasta editie a Salonului Cartii, prezinta Maestrul din Petersburg, romanul scriitorului sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 2003, roman inspirat de un eveniment tragic din viata lui Dostoievski, cartea 103 a colectiei; primul roman, Fugi, Rabbit, al celebrei tetralogii Rabbit de John Updike, unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX in selectia Time Magazine si cartea numarul 104; Memoriile unui antisemit de Gregor von Rezzori, "un roman care spune mai mult despre antisemitism decat o suta de carti de istorie" (Times Literary Supplement), a carui actiune se petrece in mare parte in Bucurestiul interbelic.

Copilul lui Noe de Eric-Emmanuel Schmitt si Despre dragoste si umbra de Isabel Allende sunt cele mai noi titluri din seriile de autor Humanitas Fiction.

Colectia "Thriller & Mytery" va lansa trei succese internationale: Leviatan al celebrului Boris Akunin, Umbra lui Poe de Matthew Pearl -- bestseller New York Times, Wall Street Journal si Publishers Weekly --, un roman fascinant care propune o solutie ingenioasa pentru una dintre marile enigme din istoria Americii, si Clubul patriotilor de Christopher Reich, distinsa in 2006 cu Premiul International Thriller Writers, o poveste care ne poarta catre zorii istoriei americane, catre originile democratiei si totodata ale marilor iluzii despre libertate, dreptate si egalitate.

Colectia "Cocktail" ne propune cinci aparitii de senzatie: Ghid de agatat pentru fete moderne de Sarah Ivens, Fetele din West End de Jenny Colgan, un bestseller international publicat in zece tari, Cum s-agati un star de cinema de Kristin Harmel si Sex, romance si bestselleruri de Nina Killham, "o carte care arunca in aer toate tabuurile" (Romantic Times).

Editura Humanitas va asteapta incepand de miercuri, 4 iunie, la Bookfest 2008, in pavilionul 14, standul 03.

-

Cuvinte cheie:  humanitas  bookfest  lansări 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.