Gebrüder Weiss a sărbătorit alături de clienţi şi oficialităţi locale inaugurarea terminalului de cross-docking din Sibiu

11 aprilie 2011, 09.28 - Afaceri   IT&C   Evenimente  

Bucureşti - 11 aprilie 2011 - Furnizorul de servicii logistice şi de transport, Gebrüder Weiss, a organizat joi, 7 aprilie, festivitatea de deschidere oficială a noului său terminal de cross-docking din Sibiu.

Dată fiind importanţa evenimentului atât pentru grupul GW cât şi pentru potenţialul economic pe piaţa locală, recepţia a avut loc în prezenţa D-lui. Thomas Moser, Manager Regional Europa de Sud-Est, Gebrüder Weiss GmbH, a D-lui. Viorel Leca – Director General, Gebrüder Weiss România şi a D-lui Eugen Iordănescu, Preşedintele Camerei de Comerţ din Sibiu.

„Această investiţie a fost facută cu scopul de a optimiza serviciile oferite clienţilor noştri şi tocmai de aceea deschiderea trebuia sărbătorită alături de ei. Pentru noi Sibiul este un punct cheie al reţelei noastre naţionale care ne va permite să îmbunătăţim calitatea serviciilor printr-un timp de tranzit mai scurt şi flexibilitate sporită pentru distribuţie naţională.”

Evenimentul a debutat cu o conferinţă de presă susţinuta de Dl. Thomas Moser şi Dl. Viorel Leca, în cadrul căreia reprezentanţii din presă au avut ocazia să primească răspunsuri pentru toate întrebările legate de succesul şi dinamica investiţiilor făcute de concernul austriac în România, într-o perioadă de criză a economiei mondiale. Conferinţa de presă a fost urmată de o demonstraţie practică a proceselor operaţionale şi a sistemelor informaţionale presupuse de activitatea de cross-docking iar mai apoi de un cocktail.

”Acest nou terminal se evidenţiază prin calitatea serviciilor şi prin sistemele şi echipamentele logistice moderne. Obiectivul nostru este o cât mai amplă acoperire naţională însă mai înainte de toate ne dorim ca fiecare dintre locaţiile GW să respecte aceleaşi standarde de calitate care ne-au ajutat să ne diferenţiem pe piaţa de logistică din România.”

Reprezentanţii Gebrüder Weiss au încheiat declarând faptul că sunt deja în curs de cercetare pentru noi investiţii.

Gebrüder Weiss România

Reţeaua globală Gebrüder Weiss, prezentă în 25 de ţări şi 156 de locaţii este puternic susţinută de o echipă ce numără 4,500 de angajaţi distribuiţi în întreaga lume.

Cu 230 de specialişti în logistică, 19.000m² capacitate de depozitare şi un portofoliu impresionant de referinţe primite în urma implementării eficiente a unor soluţii logistice inteligente pentru clienţii săi, Gebrüder Weiss SRL reprezintă cu succes în România compania sa mamă, Gebrüder Weiss GmbH, cel mai mare furnizor privat de servicii logistice şi de transport din Austria. GW nu numai că a pus bazele conceptului de state-of-art logistics în România dar după mai bine de 16 ani de expertiză locală a atins un nivel premium al serviciilor oferite, calitate susţinută de o reţea naţională strategic dezvoltată în 8 locaţii din întreaga ţară.

.

Cuvinte cheie:  Gebrüder Weiss  inaugurare  terminal cross-docking  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.