Blom anunţă semnarea unui acord cu compania Tele Atlas

24 noiembrie 2008, 05.02 - IT&C   Tehnologie  

Bucuresti - 24 noiembrie 2008 - Blom şi Tele Atlas, furnizor de hărţi digitale şi componente dinamice, au semnat un parteneriat pe cinci ani axat pe componenta de hărţi tridimensionale pentru zonele urbane şi pe crearea de sisteme complexe de navigaţie pentru autovehicule şi pentru utilizatorii de internet şi telefonie mobilă.

Parteneriatul semnat de cele două companii aduce Blom în poziţia de furnizor de imagini şi modele tridimensionale. Sub termenii acestui contract, Blom şi Tele Atlas vor lucra împreună la dezvoltarea şi livrarea de hărţi tridimensionale ale oraşelor şi alte produse care au la bază imaginile şi componentele 3D dezvoltate de Blom. Tele Atlas va fi în măsură să vândă imaginile Blom propriilor săi clienţi, pentru a le oferi experienţa unei vizualizări unice. În acelaşi timp, Tele Atlas va avea acces la librăria de imagini a grupului Blom, pentru a-şi actualiza hărţile.
Este un parteneriat important pentru Blom, pentru că imaginile şi modelele noastre tridimensionale sunt acceptate ca şi componente de bază în soluţiile de navigaţie pe care le promovează unul dintre cei mai mari furnizori de pe piaţă, TomTom, deţinătorul companiei Tele Atlas. Pe de altă parte, prin această colaborare ne consolidăm poziţia pe piaţa de servicii şi produse de navigaţie şi localizare (NLS). În primul an vom acoperi cu imagini aproape 300 de oraşe, totalizând o suprafaţă de 15 000 kmp, pentru ca producţia să crească gradual până, la 1 000 de oraşe. Blom devine astfel un actor important pe piaţa NLS.
“Este un moment crucial în industria de navigaţie, momentul în care va fi posibil să livrăm hărţi tridimensionale consumatorilor de rând”, a declarat directorul executiv al Blom, Håkon Jacobsen. „Soluţiile noastre vor îmbunătăţi în mod semnificativ experienţa utilizatorilor în domeniul aplicaţiilor şi componentelor de hărţi iar parteneriatul cu Tele Atlas ne aduce în poziţia de a fi un furnizor imbatabil”.
Directorul executiv al Tele Atlas, Bill Henry: „Cererea de hărţi tridimensionale pentru dispozitivele de navigaţie este în continuă creştere, deoarece consumatorii de pretutindeni vor imagini mai realiste asupra mediului imediat înconjurător. Biblioteca vastă constituită de Blom conţine imagini de cea mai bună calitate şi ne va permite ca, în 2009, să livrăm produse tridimensionale în peste 250 de oraşe din lumea întreagă”.
Tele Atlas a ales compania noastră ca partener datorită inovaţiei Blom în domeniul tehnologiei 3D, performanţelor deosebite, calităţii imaginilor şi, nu în ultimul rând, datorită poziţiei pe care o avem pe piaţă, abilităţii noastre ca grup de a opera la scară largă, la nivelul întregii Europe, parţial în SUA şi Asia.
Tele Atlas a fost fondată în 1984 şi numără mai bine de 2000 de angajaţi, având sedii în 24 de ţări din lumea întreagă. Compania a fost achiziţionată în 2008 de TomTom N.V..

MIREA GEORGIANA
Asistent Marketing
Tel.: +40(0)245 606 150
+40(0)245 214 725
Fax: +40(0)245 210 852
Mobil: +400730024372
E-mail: georgiana.mirea@blominfo.ro

http://www.blominfo.ro

Cuvinte cheie:  hărţi 

Imagini

Blom anunţă semnarea unui acord cu compania Tele Atlas
Blom anunţă semnarea unui acord cu compania Tele Atlas
Blom anunţă semnarea unui acord cu compania Tele Atlas
Blom anunţă semnarea unui acord cu compania Tele Atlas
Blom anunţă semnarea unui acord cu compania Tele Atlas

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.