Maurer Imobiliare susține competiția BikeRace Brașov

Bucuresti - 17 iulie 2014 -

În data de 14 septembrie 2014, în Piaţa Unirii din Braşov, se va desfășura concursul "BikeRace Braşov Maurer Imobiliare". Competiția mountainbike este o continuare a Duatlonului Cetatea Brașovului și reprezintă transformarea acestuia în monodisciplină, respectiv maraton de ciclism montan.



Asociaţia Cetatea Braşovului, cu sprijinul celui mai mare dezvoltator imobiliar din Transilvania, organizează prima ediţie a concursului "BikeRace Braşov Maurer Imobiliare", cu scopul de a dezvolta sportul de masă brașovean, dar și promovarea orașului Brașov din punct de vedere turistic prin evidențierea zonei Piața Unirii, reamenajată recent. Sunt așteptați cicliști din toată țara, iar numărul celor care se vor afla la start este estimat la 400 de participanți.



 



Traseu: Traseul concursului are o lungime de 23 km și va avea ca punct de plecare Piața Unirii spre Pietrele lui Solomon, va parcurge drumul Forestier până la Cariera din Poiana Brașov, coborârea realizându-se prin Poiana Stehil, Șaua Tâmpa, înconjurul Muntelui Tâmpa, Liceul Forestier și revenire în Piața Unirii pe Strada Curcanilor și Strada Coastei.



Traseul din cadrul "BikeRace Braşov Maurer Imobiliare" este elaborat în colaborare cu sportivi cu experiență și este abordabil de către orice biciclist cu o minimă experiență  în mountainbiking. Timpul estimativ de parcurgere a traseului de către un participant mediu antrenat este între 1 oră 30 minute și 2 ore. Sosirea participanților va avea loc tot în Piața Unirii. 



 



Înscriere: Participanții trebuie să aibă împlinită vârsta de 14 ani, iar traseul concursului permite înscrierea în competiție atât a bicicliștilor amatori, dar și a celor profesioniști. Înscrierea în concurs se face prin achitarea taxei de participare și prin completarea datelor participantului în formularul de înscriere disponibil pe site-ul concursului www.bikerace.ro/2014/inscriere



 



Organizator: Asociaţia Cetatea Braşovului



 



Numărul Ediţiei: Aflat la ediția a VII-a, concursul reprezintă continuarea binecunoscutului Duatlon Cetatea Brașovului.



 



Sponsor: Partenerul principal al evenimentului este dezvoltatorul Maurer Imobiliare, companie de top în domeniul rezidențial.



 



Categoriile de participare:

• Masculin 14-29 ani

• Masculin 30-39 ani

• Masculin 40+ ani

• Feminin 14+ ani



Taxa de participare: începând de la 50 lei; valoarea taxei depinde de perioada de înscriere



Premii: Fondul de premii constă în 1500 Euro. La finalul competiției se va întocmi clasamentul general la masculin și la feminin. Premiile vor fi acordate în funcție de clasament, pe următoarele categorii de vârstă: masculin 14-29 ani, 30-39 ani, 40+ ani și feminin 14+ ani. Se vor premia pentru primele trei locuri de la fiecare categorie masculină și pentru primele cinci locuri de la categoria feminină.



Sprijin: Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov. La buna desfășurare vor contribui Inspectoratul de Poliție al Județului Brasov, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov, Regia publică a Pădurilor Kronstadt, Poliția locală Brașov, Serviciul de Ambulanță Brașov, Serviciul de Pompieri Brașov și Consiliul Județean Brașov.


Contact Organizator:



Răzvan Ţiţeiu | Telefon: 0744 61 85 91



Sorin Șoneriu | Telefon 0765 39 67 97



Alexandru Seciu | Telefon: 0727 84 80 20



Site: http://www.bikerace.ro/





Contact:



Liliana Țene | Director Marketing



Maurer Imobiliare



M: 0758 028 801



T: 0268 255 190 / 0269 444 004

 





 

.
http://www.avantgarden3.ro/

Cuvinte cheie:  competitie  mountainbike  Maurer Imobiliare 

Imagini

Maurer Imobiliare susține competiția BikeRace Brașov
Maurer Imobiliare susține competiția BikeRace Brașov
Maurer Imobiliare susține competiția BikeRace Brașov
Maurer Imobiliare susține competiția BikeRace Brașov

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.