Mihai Marcu, MedLife: “Este pentru prima dată când piața serviciilor medicale private crește cu o singură cifră, 8-9%, după mai mulți ani de creștere cu două cifre”

30 octombrie 2014, 01.32 - Afaceri   Sănătate  

Bucuresti - 30 octombrie 2014 - MedLife crește în continuare peste ritmul pieței și estimează că va depăși, pentru prima dată, 2,5 milioane de pacienți în 2014

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a înregistrat în primele șase luni ale anului 2014 o cifră de afaceri de 38,3 milioane de euro, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Rezultatele înregistrate de MedLife sunt în linie cu obiectivele de business, ritmul de creștere al companiei fiind unul susținut, ce depășește creșterea înregistrată de piața serviciilor medicale private, respectiv 8-9%.

“MedLife continuă să își consolideze poziția de lider al pieței serviciilor medicale private, lucru consemnat atât de rezultatele financiare care arată că ne-am mărit și mai mult ecartul față de următorul competitor, cât și de numărul de pacienți, abonați și plătitori, care aleg serviciile noastre. În primele 6 luni am ajuns la un million trei sute de clienți, exceptând abonații, iar până la finalul anului credem că vom depăși, pentru prima dată, 2,5 milioane de pacienți, echivalentul a peste 10% din populația României. Extrapolând, putem spune că dacă 15 milioane români au fost cel puțin o dată la medic în ultimul an, (Studiu GFK, 2014), rezultă că 1 din 6 au fost la MedLife, fapt care ne onorează și ne oferă un sentiment de mândrie” a declarat Mihai Marcu, Președinte CA MedLife.

Potrivit datelor oficiale de la Registrul Comerțului, următoarele două poziții în topul celor mai mari operatori medicali privați sunt deținute de Regina Maria și Medicover, care au înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 27 milioane de euro, respectiv, 24,5 milioane de euro, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Locul patru este deținut de Sanador care a înregistrat o cifră de afaceri de 19,8 milioane de euro.

“Piața serviciilor medicale private nu a înregistrat schimbări importante în prima parte a anului, singura pată de culoare fiind dată de stagnarea unor companii mari și creșterea puternică a altora, aflate mai jos în clasament, tendință care dacă se menține ar putea schimba ierarhia celor mai mari jucători din sistemul medical privat, respectiv impacta dinamica pieței în următorii ani. Este cazul firmei Sanador care a continuat să crească semnificativ în ultima perioadă în timp ce Regina Maria și Medicover au încetinit sub creșterea pieței, Sanador având șanse reale să ajungă la nivelul acestor doi operatori în 2-3 ani, dacă se confirmă trendul”, a spus Mihai Marcu.

“Privind în perspectivă, cred că dinamica pieței va fi accentuată și de cele 4-5 tranzacții importante care se vor înregistra în următoarele șase luni, fiind vorba atât de achiziții ale unor operatori importanți cât și de consolidări privind poziția la nivel național a principalilor actori din această piață”, a mai adăugat Mihai Marcu.

În ceea ce privește planurile pentru perioada imediat următoare, MedLife va continua expansiunea teritorială în conformitate cu planul anunțat inițial pentru anul 2014, iar după deschiderile celor două clinici de mari dimensiuni din Galați și Iași, va deschide încă două hyperclinici până la finele anului. Pentru anul viitor, compania își propune, de asemenea, deschiderea a încă cel puțin patru clinici, în alte orașe mari din țară.

De asemenea, compania își propune să intensifice puternic investițiile în zona spitalicească în următoarele 12 luni.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.

În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 11 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Galați și Iași, 8 laboratoare proprii de analize, 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 30 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 9 centre de excelenţă cu specializare unică, 7 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.

MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program.

Conform studiului internațional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al cincilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii cinci ani, studiile de piață derulate la nivel național plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat în ultimii doi ani premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.

.

Cuvinte cheie:  Med Life  crestere  afaceri 

Imagini

Mihai Marcu, MedLife: “Este pentru prima dată când piața serviciilor medicale private crește cu o singură cifră, 8-9%, după mai mulți ani de creștere cu două cifre”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.