Halloweenul tradus în termeni economici - O oportunitate de business de 10 miliarde USD

31 octombrie 2014, 01.23 - Afaceri   Social   Evenimente  

Bucureşti - 31 octombrie 2014 - Autor: Mihaela Matei, Marketing Supervising Associate şi Coordonator proiect Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc, EY România

Halloweenul nu e doar pentru distracție. Mulți dintre noi nu suntem fericiți cu ideea preluării unor sărbători care n-au fost niciodată ale noastre. Dar, din punct de vedere economic, există un argument foarte puternic pentru a sărbători Halloweenul nu doar în Statele Unite și Canada, ci și în România: este o oportunitate de business foarte mare.

Piața americană a Halloweenului a fost în anul 2013 de aproape 7 miliarde de USD, conform altor estimări cheltuielile s-au ridicat la peste 10 miliarde USD. Ceea ce înseamnă în medie un coș de cumpărături de 75 de USD pentru fiecare consumator. Iar tendința este semnificativ în creștere, având în vedere că în 2005 media de consum era de 30 de USD. Anul acesta, în mod special, consumul de Halloween este estimat să crească pentru că 31 octombrie este vineri, la debutul weekendului.

Creșterea vine mai ales din transformarea sărbătorii dintr-una exclusiv a copiilor, într-o sărbătoare a adulților. De exemplu, petrecerile elaborate în care adulții se costumează specific încep să devină o tradiție. Şi nu doar adulţii. Conform unor estimări, americanii au cheltuit, în anul 2011, 300 milioane USD pentru costumaţia animalelor de companie, faţă de 1 miliard USD pentru costumele copiilor şi 1,2 miliarde USD pentru adulţi.

The National Retail Federation a descoperit într-un sondaj din 2013 că 70% dintre adulții între 18-24 de ani vor să sărbătorească Halloweenul, dar și adulții între 24-33 de ani (în proporție de 65%) și cei între 35-44 de ani (în proporție de 60%).

În general toate businessurile din retail sunt fericite de Halloween. Cele mai cumpărate produse: dulciurile și dovlecii, iar pe locul al treilea și al patrulea sunt decorațiunile și costumele.

Halloweenul este a doua sărbătoare a anului în America după nivelul cheltuielilor pentru decorațiuni, depășită bineînțeles de Crăciun. Surprizător însă, cheltuielilele cu dulciurile sunt mai mari pentru Halloween decât pentru Crăciun, conform National Confectioners Association, reprezentând 8% din valoarea cifrei anuale de afaceri a producătorilor de dulciuri.

Dar nu doar atât. La acest tip de consum ar trebui să se adauge şi consumul de produse media (filme horror, cărţi de suspans), reclame, alcool, cheltuieli de transport şi, o tendinţă mai nouă, vizitarea de case bântuite. Dar şi reclame şi asigurări. Mai toate barurile şi cluburile vor avea petreceri organizate special cu această ocazie, unele începute deja din weekendul trecut sau de la începutul acestei săptămâni. Nu doar barurile profită de Halloween, ci multe business-uri B2C.

Cât despre agricultură, în SUA în 2013, primele 6 state cu producţie de dovleci au agregat o valoare de 113 milioane USD, în mare parte dovleci consumaţi în preajma Halloweenului.

În România, producţia este greu de estimat, dar poate fi un business cu potenţial, din nou, dacă Halloweenul va căpăta amploare şi în România.

Marii retaileri speculează şi ei Halloweenul, cu rafturi întregi dedicate numai produselor pentru această sărbătoare. În Marea Britanie, de exemplu, Tesco a declarat că Halloweenul a depăşit în încasări Valentine’s Day şi a intrat în top 3, după cheltuielile de Crăciun şi Paşte.

Aşadar, potenţialul este foarte mare pentru a da un impuls consumului, pe care analiştii mizează în următorii ani pentru a susţine creşterea economică. Din acest motiv, dincolo de alienarea specificului românesc prin asimilarea unor sărbători străine, Halloweenul e bun pentru economie.

Dincolo de economie, din perspectiva costumațiilor, Yahoo spune că ţestoasele Ninja şi prinţesele inspirate de filmul de animaţie Disney, Frozen, sunt cele mai căutate costume în acest an.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este "Building a better working world". Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Cuvinte cheie:  Ernst&Young  Halloweenul  retaileri  sărbătoare 

Imagini

Halloweenul tradus în termeni economici - O oportunitate de business de 10 miliarde USD

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.