ProEtnica 2009 Sighişoara continuă

20 august 2009, 01.56 - Social   Evenimente  

Bucureşti - 20 august 2009 - S-au scurs primele şapte ale Proetnica Sighişoara 2009 – Festival Intercultural, ce se desfăşoară în perioada 14-22 august. Şapte zile în care în programul bogat şi variat al manifestării a fost completat cu multe surprize plăcute.

Deschiderea oficială a ProEtnica s-a desfăşurat în data de 14 august la Sala festivă a Primăriei municipiului Sighişoara, şi au luat parte reprezentanţi ai organizatorilor, patronilor, finanţatorilor şi partenerilor ProEtnica.

Între cei care au luat cuvântul la ceremonia oficială de deschiderea a ProEtnica s-au numărat Hermann Conrads, ataşatul cultural al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti; Carol König, reprezentantul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional; Roxana Milom, reprezentantă a Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, cel mai important finanţator al ProEtnica 2009; deputaţii Duşan Popov din partea minorităţii sârbe, şi Ştefan Buciută din pare minorităţii ucrainene şi Jose Blum, reprezentant al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Toţi vorbitorii au subliniat importanţa ProEtnica în ce priveşte conservarea şi promovarea culturii specifice ale fiecărei minorităţi naţionale în parte, precum şi impactul pe care-l are manifestarea în societate privind combaterea prejudecăţilor şi discriminărilor de orice fel. Ceremonia a fost urmată de o conferinţă de presă.

În cele 7 zile de festival care s-au scurs până acum pe scena mare a ProEtnica au susţinut recitaluri de muzică şi dans ansambluri şi solişti reprezentând 16 comunităţi etnice: albanezi, armeni, bulgari, cehi, evrei, germani, italieni, maghiari, romi, ruşi lipoveni, ruteni, sârbi, slovaci, tătari, turci şi ucraineni urmând ca ansablurile celorlalte comunităţi: croaţi, greci şi polonezi, să susţină spectacole în cele 2 zile de festival care au mai rămas.

Acestor ansambluri li s-au alăturat şi grupurile de dans şi muzică ale aromânilor iar, ca o surpiză plăcută, în a doua seară a festivalului au urcat pe scenă şi un ansamblu venit din Franţa şi aflat în România ca urmare a unui schimb cultural. O altă surpriză plăcută a fost prezenţa la Sighişoara în cadrul ProEtnica a actriţei Maia Morgenstern care a susţinut un recital extraordinar de muzică idiş pe scena principală a festivalului împreună cu Radu Captari şi Octav Mardari.

La finalul fiecărei din 7 zile de festival pe scena principală au susţinut recitaluri de muzică artişti consacraţi ai scenei româneşti: Pasărea Colibri, Fanfara 10 Prăjini, Maria Gheorghiu, Dinu Olăraşu, Adrian Ivaniţchi, Dancs Annamari, dar şi trupe locale şi invitaţi surpriză cum ar fi reprezentanţii unei organizaţii de migranţi din România (Organizaţia femeilor Refugiate în România).

În zilele urmăoare vor mai urca pe scenă pentru recitalurile de final de zi Nadara, Nightlosers şi Desperado care va încheia festivalul ProEtnica.

În cadrul Proetnica nu sunt de neglijat secţiunile de conferinţe, simpozioane, workshop-uri şi mese rotunde susţinute de personalităţi consacrate din mediul academic, având ca tematică convieţuirea interetnică; şi secţiunea de film în care sunt prezentate producţii având ca tematică viaţa şi tradiţiile minorităţilor din România.

De asemenea, un rol important îl au expoziţiile de fotografie, pictură şi obiecte meşteşugăreşti ale minorităţilor naţionale precum şi standurile meşteugăreşti, la care publicul are ocazia să vadă pe viu cum sunt create diferite obiecte tradiţionale, şi standurile culinare.

Aşadar, un program bogat şi variat de care cei care încă n-au ajuns încă la Sighişoara mai pot beneficia până sâmbătă, 22 august când ProEtnica 2009 se va încheia cu un impresionant foc de artificii.

ProEtnica este un proiect de educaţie culturală care doreşte să sprijine: valorificarea în întreaga societate a culturii comunităţilor etnice din România ca element important cu un potenţial deosebit de creativ al patrimoniului naţional şi european conform moto-ului „Unitate în Diversitate”.

Obiectivele ProEtnica 2009 sunt: promovarea obiceiurilor, tradiţiilor şi culturii contemporane a minorităţilor naţionale din România; promovarea dialogului intercultural, toleranţei şi interacţiunii artistice între comunităţile etnice cât şi între acestea şi publicul larg; îmbunătăţirea colaborării între organizaţiile comunităţilor etnice; promovarea multiculturalismului.

Organizator principal: Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara

Co-organizatori: Municipiul Sighişoara; Comunităţile etnoculturale din România Patronaje: Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional; Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti

Finanţatori: Agenţia pentru Strategii Guvernamentale; Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional; Institutul pentru Relaţii Externe (ifa) Stuttgart; Departamentul pentru Relaţii Interetnice; Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Parteneri: Universitatea Babeş Bolyai, Centrul “Altiero Spinelli” pentru Studiul Organizării Europene; Asociaţia Divers; Casa cu Cerb Sighişoara; Europe Direct Târnava; Asociaţia Turistică Sighişoara.

Parteneri media: TV: TVR; Târnava TV

Radio: Radio România Actualităţi; Radio România Cultural; Radio Tîrgu Mureş; reţeaua RadioSon

Agenţii de presă: Mediafax

Ziare şi reviste: Jurnalul Naţional; Observator Cultural; 24Fun; Allgemeine Deutsche Zeitung für Rümanien, Hermannstädter Zeitung, Punctul, Ziarul de Mureş, Zi de Zi, 24 Ore Mureşene, Jurnalul Sighişoara Reporter, Teen Press.

Online: Buletinul Divers, Dor de Ducă, resurse-tineret.ro, sighişoara online, sighisoara-transilvania.ro

Sponsori: Coca-Cola, Heineken, Selgros, Hochland, Loteria Română, Siceram, Cesiro

.

Cuvinte cheie:  ProEtnica  festival 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.