Ministrul Culturii și directorii CNDB au deschis Platforma Dansului Contemporan

18 septembrie 2009, 03.26 - Educaţie / Cultură   Evenimente  

Bucureşti - 18 septembrie 2009 - Joi, 17 septembrie, publicul de la Platforma Dansului Contemporan a putut vedea patru producţii originale: “Stage Psychosis” de Carmen Coțofană, “I Don’t Know, I’Ve Never Been Here Before” de Ana Cătălina Gubandru, “Dedublarea” de Mădălina Dan și “Preview” de Manuel Pelmuș.

Spectacolele au fost precedate de Deschiderea oficială a Platformei, eveniment care a început în aceeași zi, la ora 15:45. Prezenți la deschidere, Ministrul Theodor Paleologu și directorii CNDB Mihai Mihalcea și Vava Ștefănescu s-au adresat invitaților în limba engleză. La deschidere a fost prezent și Octavian Știreanu, Secretar de Stat la Ministerul Culturii și Cultelor.

Organizatorii Platformei au dorit să atragă atenția, și cu această ocazie, asupra efemerităţii singurei instituţii la nivel naţional din România, care are ca obiect de activitate dansul contemporan, reluând idei deja exprimate în Manifestul Platformei. „Este probabil o participare în premieră a unui Ministru la un eveniment de asemenea anvergură legat de dansul contemporan. Sperăm să fie de bun augur pentru viitor”, au reiterat Mihai Mihalcea și Vava Ștefănescu, directori CNDB.

Vava Ștefănescu s-a referit la spectacolele selectate și programate în cadrul Platformei: „Suntem foarte bogați, avem 20 de spectacole”, dar a remarcat și preferința coregrafilor pentru reprezentaţii solo. Această preferinţă are de-a face atât cu nevoia de a personaliza profund discursul artistic, dar, din păcate, și cu precaritatea mijloacelor necesare producţiei de spectacol. În schimb, Ministrul Paleologu a lăudat CNDB, care a reuşit să facă multe cu mijloace puţine și a subliniat importanța de a avea măcar un centru care să stabilească standarde în dansul contemporan românesc.

Platforma Dansului Contemporan este un eveniment-maraton cu 21 de lucrări şi spectacole coregrafice găzduite de CNDB până duminică 20 septembrie. La Platformă au sosit și invitaţii speciali, reprezentanţi ai unor instituţii prestigioase de cultură din Norvegia, Franța, Estonia, Polonia, Germania, Elveția și Austria care vor selecta cele mai bune producţii pentru stagiunile și festivalurile pe care le organizează la rândul lor.

Programul complet al Platformei se găsește la www.cndb.ro

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) este singura instituţie publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor creată cu scopul de a susţine, dezvolta şi promova dansul contemporan. Statutul său de instituţie de spectacole dar şi de finanţator al coregrafiei contemporane - rol jucat asemeni Centrului Naţional al Cinematografiei în cazul cinematografiei româneşti - face din CNDB o instituţie singulară şi vitală pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România.


Programul spectacolelor:

Joi, 17 septembrie

Deschiderea – Mediatecă, ora 15.30

Stage Psychosis / Carmen Coţofană – Sala Rondă, ora 16.30

I don’t know, I’ve never been here before / Ana Cătălina Gubandru – Sala Rondă, ora 17.30

Dedublarea / Mădălina Dan – Sala Rondă, ora 19.30

Preview / Manuel Pelmuş – Sala Rondă, ora 21.30


Vineri, 18 septembrie

Surfing twisted e(motions) / Mihai Mihalcea – repetiţie deschisă, Sala Rondă, ora 13.00

Fantasy show made out of trash / Maria Baroncea – avanpremieră, Sala Rondă, ora 15.30

Activitate Extraterestră / Alexandra Pirici – avanpremieră, Sala Rondă, ora 17.00

Dance a playful body / Andreea Novac – Studio 2, ora 19.00

Supersomething / Cosmin Manolescu – Sala Rondă, ora 22.00


Sîmbată, 19 septembrie

Work in regress / Ioana Popovici – Sala Rondă, ora 12.00

Out of love for this beautiful title / Iuliana Stoianescu – avanpremieră, Sala Rondă, ora 14.00

Lulu’s Room / Mihaela Dancs – Sala Rondă, ora 15.30

James / Andreea Duţă, Silvia Călin – Sala Rondă, ora 16.30

Dear Everybody / Brynjar Bandlien – Studio 2, ora 18.00

Follow that summer / Rui Catalao, Mihaela Dancs – Sala Rondă, ora 20.30


Duminică, 20 septembrie

Ceea ce am convenit noi a fi hazard / Ion Dumitrescu – Sala Rondă şi Studio 2, ora 12.00

Cvartet pentru o lavalieră / Vava Ştefănescu – Studio 2, ora 15.30

Fine tuning between me and the universe in a black box / Eduard Gabia – avanpremieră, Sala Rondă, ora 17.00

A brave search of the ultimate reality / Florin Flueraş – avanpremieră, Sala Rondă, ora 19.00

We went with these bodies as far as we could / Paul Dunca – Sala Rondă, ora 21.00


Mediateca

Între 18 şi 20 septembrie, de la ora 10 la ora 22, Mediateca vă aşteaptă cu înregistrări din alte spectacole de dans contemporan românesc.

Bilete şi rezervări

Preţul unui bilet pentru o reprezentaţie este de 10 lei/7 lei redus pentru profesionişti, studenţi, elevi, pensionari.

Preţul unui bilet valabil pentru toate reprezentaţiile unei zile este de 20 lei.

Biletele se pot achiziţiona de la sediul CNDB înainte de începerea spectacolelor.

Rezervări se pot face la tel 021 312 80 09 şi la adresa de mail rezervari@cndb.ro fiind valabile doar după confirmarea scrisă din partea organizatorilor.

Nu se pot face rezervări prin e-mail în ziua reprezentaţiilor.


Platforma Dansului Contemporan este un eveniment

Recomandat de Radio Guerilla

Parteneri media TVR, 24-FUN, Hotnews.ro, Zoom,

Prezentat de Mediafax.ro

Parteneri tradiționali ai CNDB: Liternet, Suplimentul de cultura, Port.ro, Fabrik

.

Cuvinte cheie:  dans  Ministerul Culturii 

Imagini

Ministrul Culturii și directorii CNDB au deschis Platforma Dansului Contemporan
Ministrul Culturii și directorii CNDB au deschis Platforma Dansului Contemporan
Ministrul Culturii și directorii CNDB au deschis Platforma Dansului Contemporan

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.