Teamnet Group și Orange România, parte din proiectul NEXES pentru cercetarea și dezvoltarea serviciilor de urgență în Europa

Bucureşti - 08 iulie 2015 -

Grupul Teamnet, unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din regiune, și Orange România, vor contribui la implementarea unui proiect de cercetare și dezvoltare de tehnologii avansate pentru servicii de urgență de ultimă generație la nivel european. Cele două companii fac parte dintr-un consorțiu internațional de prestigiu care va dezvolta proiectul NEXES (Next Generation Emergency Services).

NEXES urmărește să inoveze serviciile de urgență din Europa, prin cercetarea și dezvoltarea de sisteme și tehnologii avansate de comunicații IP. Astfel, proiectul european, ce se va desfășura în perioada 2015 – 2018, își propune să faciliteze comunicarea integrată în situații de urgență, inclusiv prin canale precum social media, exploatarea sistemelor de localizare pentru identificarea mai rapidă și mai eficientă a locației unde are loc o situație de urgență și creșterea interoperabilității sistemelor informatice de urgență la nivel european.

În cadrul proiectului, Orange va oferi expertiza și infrastructura de comunicații pe baza cărora Teamnet va dezvolta și integra servicii software pentru aplicațiile dedicate serviciilor de urgență la nivel național. Astfel, pe lângă apeluri vocale, vor putea fi redate mesaje multimedia, asigurând acces cetățenilor și reprezentanților instituțiilor medicale de pe orice tip de dispozitiv precum smartphone sau tabletă pentru a interveni într-un timp cât mai scurt într-o situație de urgență.

“NEXES este o inițiativă extrem de importantă a Uniunii Europene, parte din programul de cercetare și dezvoltare Horizon 2020, care are potențialul să contribuie sustenabil la revoluționarea serviciilor de urgență prin democratizarea și standardizarea acestora în toată Europa. Suntem mândri să facem parte din acest consorțiu, și, astfel, să susținem transformarea și evoluția societății prin tehnologie”, a declarat Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group.

NEXES vine în sprijinul obiectivelor Uniunii Europene de a dezvolta un sistem universal pentru gestionarea serviciilor de urgență la nivel european. Proiectul va exploata tehnologii ample de comunicații și localizare pentru a oferi cetățenilor servicii de ultimă generație, la cele mai înalte standarde, pentru o societate mai sigură.

Coordonat de RINICOM, lider în furnizarea de soluții de comunicații wireless broadband și sisteme de supraveghere din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul Poliției și Direcției de Combatere a Criminalității pentru West Yorkshire (Marea Britanie), consorțiul proiectului NEXES îmbină expertiza solidă și competențele ample în dezvoltarea de tehnologii și soluții inovatoare a 17 organizații publice și private din 10 țări europene. Teamnet și Orange sunt singurele companii din România care fac parte din acest consorțiu internațional de prestigiu, alături de Ambulance and Emergency Physicians Association (Turcia), Aimtech (Marea Britanie), Azienda Regionale Emergenza Urgenza (Italia), Ministero Dell’interno (Italia), Deveryware (Franța), European Union of the Deaf (Belgia), Institute of Communication and Computer Systems (Grecia), Insta (Finlanda), Omnitor (Suedia), Police University College (Finlanda), Préfecture de Police (Franța), Telekom Slovenia (Slovenia) și University of Ljubljana (Slovenia).

Despre NEXES:

NEXES este o Acțiune de Cercetare și Inovație finanțată prin programul de cercetare și dezvoltare Horizon 2020 al Uniunii Europene, ca parte a acordului de finanțare nr. 653337. Obiectivul NEXES este să cerceteze și să valideze integrarea și interoperabilitatea tehnologiilor de comunicații IP în cadrul următoarei generații de servicii de urgență. NEXES facilitează (i) utilizarea capabilităților de comunicare integrată, inclusiv prin canale precum social media; (ii) exploatarea sistemelor de localizare pentru îmbunătățirea vitezei de răspuns; și (iii) creșterea interoperabilității serviciilor de urgență, pentru o societate mai sigură.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.nexes.eu

Despre Teamnet:

Cu o experiență de 14 ani, Teamnet este unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din regiune.

Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 71 milioane de euro în 2013 și a fost inclusă, pentru al șaptelea an consecutiv, în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe. De asemenea, Teamnet este singura companie românească inclusă în categoria „Big 5” a topului Deloitte Technology Fast 50 Central Europe în 2013, fiind ocupanta locului al treilea în clasament.


Pentru mai multe informații despre Teamnet Group, vă invităm să accesați www.teamnet.ro.

Despre Orange Romania:

Orange este lider de piaţă în România cu 10,365 milioane de clienţi şi venituri de 221 milioane de euro la 31 martie 2015. Orange România este parte a grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 247 milioane de clienţi pe cinci continente.

Orange România oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii complete de voce, date fixe şi mobile, precum şi servicii TV.

Grupul Orange este un important furnizor de servicii globale IT și de telecomunicații pentru companii multinaționale, sub brandul Orange Business Services . În martie 2015, Grupul a prezentat noul său plan strategic "Essentials2020" care pune în centrul strategiei sale nevoile clienților, cu scopul de a le ușura accesul la universul digital și la puterea rețelelor de nouă generație.

Mai multe detalii despre produsele şi serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.ro.

.

Cuvinte cheie:  Teamnet Group  Orange România  proiect  NEXES  

Imagini

Teamnet Group și Orange România, parte din proiectul NEXES pentru cercetarea și dezvoltarea serviciilor de urgență în Europa

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.