BIG BUILD ’09, evenimentul anului la Habitat for Humanity România

02 octombrie 2009, 10.55 - Construcţii  

Bucureşti - 02 octombrie 2009 - ·10 locuinţe noi pentru familii defavorizate vor fi ridicate în doar 5 zile la Beiuş, judeţul Bihor, cu ajutorul a 250 de voluntari români şi străini;
·Construcţia va începe de Ziua Mondială a Habitatului, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite, în prezenţa ES Jan Sorensen, Reprezentantul ONU în România.
·Irlanda de Nord sărbătoreşte la BIG BUILD 15 ani de prezenţă Habitat prin cei 200 de voluntari veniţi special să lucreze pe şantierul Habitat Beiuş.
·ES Robin Barnett, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, va construi alături de voluntarii BIG BUILD.
·Numeroase personalităţi din România şi Irlanda de Nord vor participa la lucrările de construcţie din proiect.

Între 3 şi 10 octombrie 2009, la Beiuş, judeţul Bihor, voluntari, personalităţi din România şi din lume, figuri publice şi valori ale sportului romanesc se vor reuni sub acoperişul unui amplu eveniment de construcţie rapidă. 10 locuinţe vor fi ridicate în numai 5 zile pentru tineri adulţi dezavantajaţi care au crescut în orfelinatele de stat.

Lansarea BIG BUILD va avea loc pe 5 octombrie - Ziua Mondială a Habitatului, zi în care sunt aduse în atenţia publică problemele locative ale oamenilor din întreaga lume. Excelenţa Sa, Jan Sorensen, reprezentantul ONU în România, va lucra pe şantier alături de voluntari pentru ca cele 10 familii din cadrul proiectului să locuiască în condiţii decente. Domnul Sorensen va lansă cu această ocazie şi Raportul Dezvoltării Umane, elaborat de PNUD- Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care în acest an are subtitlul “Depăşirea barierelor: Dezvoltarea umană şi mobilitatea”.

La BIG BUILD se vor sărbători 15 ani de implicare a Habitat Irlanda de Nord în construirea de locuinţe, comunităţi şi speranţe în întreaga lume şi de strîns parteneriat şi sprijin acordat programului romanesc pînă acum. Excelenţa sa, Robin Barnett, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, sprijină această iniţiativă şi va lucra alături de cei aproape 200 de voluntari nord-irlandezi pentru că cel puţin 10 familii să poată locui în condiţii decente.

Big Build ‘09 este un eveniment important al ţărilor europene afiliate organizaţiei Habitat for Humanity. Pentru a promova solidaritatea între ţările din Europa şi lupta împotriva locuinţelor sărăcăcioase, numeroase personalităţi din România şi Irlanda de Nord vor sprijni acest eveniment şi vor voluntaria pe şantierul Habitat de la Beiuş.

„Solidaritatea este unul din cele mai importante cuvinte. Ceea ce am regăsit întotdeauna cînd am fost împreună cu asociaţia Habitat a fost să redescopăr cît de important este să fim solidari în ajutorul oferit semenilor. Dacă înţelegem acest lucru, oriunde am fi, vom găsi rostul acestor cuvinte: solidaritate, voluntariat!”, a spus dl Laszlo Borbely, fost Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi Preşedintele Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor.

La lucrările de construcţie desfăşurate între 5 şi 9 octombrie vor participa: dl Donald Haszczyn, Vicepreşedinte Europa şi Asia Centrală, HFH Internaţional, dna Kathleen Bader, Membru în Comitetul Internaţional de Directori, HFH Internaţional, dl. Ian Paisley Jr., politician Irlanda de Nord, dl. Paddy McIntyre, Președintele Housing Authority Irlanda de Nord, dl. Declan O’Loan, Politician Irlanda de Nord, dl. Emil Constantinescu, Președinte al României 1996-2000, dna Sorina Plăcintă, Ministrul Tineretului și Sportului, Dl Cristian Gatu, Președintele Federației Române de Handbal, dna Doina Melinte, Secretar de Stat, Ministerul Tineretului şi Sportului, dna Gabriela Szabo, Atlet, dna Ruxandra Dragomir, Tenismena, dl Ilie Năstase, Tenismen, dna Anca Harasim, Director Executiv Camera de Comerţ Americană la Bucureşti (AmCham), dna Monica Tatoiu, CEO Oriflame, dl. Adrian Domocos, Primar Beius.

Sponsori de eveniment: Fundaţia Vodafone România, RBS, Lafarge, Adeplast, Aviv Imobiliare

Parteneri media: Crisana, TVS, Radio Transilvania, Web2Dev

Petruţa Păcuraru coordonator comunicare 0728.979.939 petruta.pacuraru@habitat.ro
http://www.habitat.ro

Cuvinte cheie:  Habitat for Hunamity  construcţie  locuinţe 

Imagini

BIG BUILD ’09, evenimentul anului la Habitat for Humanity România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.