Societatea de avocatură DLA Piper România a susținut un seminar pe tema securităţii la incendiu

11 aprilie 2017, 11.35 - Afaceri   Social   Justiţie   Avocatură  

Bucureşti - 11 aprilie 2017 -

DLA Piper România în colaborare cu Gleeds România a organizat în data de 6 aprilie 2017 "Seminarul privind securitatea la incendiu", la care au participat peste 40 de invitaţi, reprezentanţi ai unor importante companii naţionale şi multinaţionale.

Seminarul a fost susţinut de specialiști cu experiența in domeniul Real Estate și anume: Alin Buftea - Partener și Coordonator al Departamentului de Real Estate, DLA Piper România, Florin Tineghe - Counsel, avocat cu experienţă de peste 10 ani în Real Estate, DLA Piper România, George Costea – Development Manager, Gleeds România.

În contextul evenimentului, Alin Buftea a declarat: "DLA Piper este mereu în pas cu provocările din piața de real estate, astfel ne adaptăm continuu, găsind soluții juridice practice si când e necesar inovative, pentru a sprijini obiectivele de business ale clienților noștri si de a-i călăuzi prin legislația aplicabilă care uneori este incoerentă sau lasă loc arbitrariului. Cu o experiență vastă în toate aspectele de real estate: achiziții, urbanism, autorizare si construire, închirieri sau exit, reușim sa aducem valoare adăugată serviciilor de consultanță juridică furnizate clienților și să răspundem celor mai complexe aspecte cu care se confruntă aceștia. Scopul seminarului a fost de a împărtăși din experiența noastră și a partenerilor noștri de la Gleeds, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor imediate ale jucătorilor din piața de real estate."

Evenimentul s-a adresat companiilor locale și multinaționale cu activitate în diverse sectoare economice, având ca scop facilitarea unui schimb informativ și interactiv de cunoștințe în domeniul securității la incendiu, în contextul creşterii provocărilor şi riscurilor la care toţi participanţii din mediul de afaceri şi nu numai sunt expuşi.

Alin Buftea şi Florin Țineghe, ambii avocați în cadrul DLA Piper România, au discutat despre probleme practice cu care se confruntă companiile în România, bazându-se pe experiența lor semnificativă în consilierea unor mari companii multinaționale și româneşti privind securitatea la incendiu, începând cu partea de autorizare, impact asupra afacerilor, implicaţiile cu ocazia achiziţiei/vânzării unui imobil, alocarea de responsabilităţi dintre chiriaşi şi proprietari, obligaţiile curente şi nu în ultimul rând, o prezentare a riscurilor legale privind răspunderea celor implicaţi. Florin Ţineghe a precizat în acest sens: "Tema aleasă nu a fost deloc întâmplătoare. Cel puţin în ultimul timp, aproape toate proiectele în care am fost implicaţi au avut şi o componentă de securitate la incendiu. Fie că vorbim de o achiziţie a unei clădiri ori de închirierea unor spaţii de birouri, logistice sau retail sau de alte proiecte de real estate, respectarea reglementărilor privind securitatea la incendiu şi posibilele riscuri şi răspunderea în caz de încălcare sunt teme importante ce trebuie avute în vedere de părţi."

Nu în ultimul rând, George Costea şi-a împărtăşit experienţa în legătură cu implicațiile tehnice discutând, în cadrul seminarului, despre subiecte precum procesul efectiv de obţinere a autorizațiilor necesare, inclusiv paşii specifici şi documentele suport, precum şi obligațiile de zi cu zi privind securitatea la incendiu şi modul de implementare practică.

Per ansamblu, seminarul a avut un pronunţat aspect practic, oferind informaţii utile şi concrete asupra unui subiect de maximă actualitate iar intervenţiile şi întrebările participanţilor şi schimbul de idei dintre toţi cei implicaţi au confirmat importanţa şi utilitatea temei alese.

Pentru mai multe informaţii:

Maria Grigoriu, Marketing Assistant, DLA Piper, 0729 896 397,maria.grigoriu@dlapiper.com

Delia Bîjnea, Marketing Assistant, DLA Piper, 0723 600 041, delia.bijnea@dlapiper.com

Note pentru redactori:

1. DLA Piper este o firmă internaţională de avocatură cu birouri în peste 30 de ţări din Europa, Statele Unite ale Americii, Asia-Pacific si Orientul Mijlociu, care oferă servicii de asistență juridică pentru clienţii săi din întreaga lume. DLA Piper deține un birou local în România din noiembrie 2008 și are o echipă de 50 de avocați și consultanți fiscali cu pregătire și experiență internațională.

2. Pentru mai multe informaţii despre organizaţia şi serviciile noastre, vă invităm să vizitaţi website-ul www.dlapiper.com

.
http://www.dlapiper.com/

Cuvinte cheie:  DLA Piper România  seminar  securitatea la incendiu 

Imagini

Societatea de avocatură DLA Piper România a susținut un seminar pe tema securităţii la incendiu
Societatea de avocatură DLA Piper România a susținut un seminar pe tema securităţii la incendiu

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.