ENGIE lansează o soluţie de mobilitate verde, gazul natural comprimat pentru vehicule, şi inaugurează prima stație dedicată acestui combustibil alternativ

13 iulie 2018, 02.33 - Industrie   Energie   Mediu  

Bucuresti - 13 iulie 2018 -

În contextul unei preocupări tot mai accentuate de a proteja mediul înconjurător și de a contribui la reducerea emisiilor de carbon şi a noxelor generate de transportul rutier, ENGIE propune o soluție inovatoare şi optimă pentru sectorul transporturilor: gazul natural comprimat pentru vehicule.

Gazul natural comprimat pentru vehicule este un combustibil alternativ de generaţie nouă ale cărui avantaje competitive faţă de combustibilii clasici sunt:

-ecologic: gazul natural comprimat este combustibilul cu cea mai curată ardere, vehiculele care utilizează acest combustibil emiţând, în funcţie de norma de poluare Euro a vehiculului, cu pâna la 30% mai puține gaze cu efect de seră şi cu până la 90% mai puţine particule fine; de asemenea,  nivelul de zgomot este mai redus decât în cazul altor combustibili cu 50%;

-sigur: este netoxic și are un grad de inflamabilitate redus, fiind uşor dispersabil în aer;

-rentabil economic: asigură economii de consum de pâna la 40%, în funcţie de volumetria autovehicului analizat , precum şi o durată de viață a vehiculelor extinsă cu până la 80.000 km.

Gazul natural comprimat este utilizat pe scară largă în multe ţări europene în rândul cărora se detaşează Italia, unde sunt în circulaţie aproximativ 1.000.000 vehicule care utilizează acest tip de combustibil. ENGIE a construit 150 de staţii de gaz natural comprimat, majoritatea dintre ele în Franta şi Belgia. România este una dintre puținele țări din Europa în care tehnologia gazului natural comprimat pentru vehicule nu a fost implementată încă la o scară largă, dar care, date fiind gradul de maturitate al soluţiei şi eficienţa ei, prezintă un potenţial de dezvoltare în special pentru companiile care deţin flote de vehicule importante. 

Anticipând aceste evoluţii, ENGIE Romania inaugurează prima stație publică de gaz natural comprimat pentru vehicule din București. Pe termen mediu, intenţia companiei este de a dezvolta o reţea de staţii de alimentare, în regim public sau privat, pentru partenerii interesaţi de această soluţie.

Acest proiect de dezvoltare de soluţie de mobilitate verde se aliniază la strategia Grupului ENGIE axată pe reducerea poluării generate de sectorul transporturilor, în contextul unei urbanizări accelerate. Tradiţia de actor major în domeniul gazului natural constituie un atuu pe care putem capitaliza pentru a dezvolta această tehnologie alternativă  pentru o categorie largă de clienţi, de la regii de transport urban până la companii cu flote importante de autovehicule de mare sau mic tonaj. Staţia inaugurată astăzi reprezintă un prim pas pe o piaţă cu un potenţial important, iar ENGIE Romania a achiziționat 25 vehicule prevăzute cu această tehnologie pentru flota internă’’, a declarat Eric Stab, Preşedinte Director General ENGIE Romania.

Stația de alimentare se află în sectorul 6, pe bulevardul Preciziei, fiind amplasată într-o zonă cu trafic intens. În stație vor putea fi alimentate atât vehicule de tonaj mare, autobuze cât și autoturisme. Vehiculele sunt alimentate în stație de către un operator certificat, iar plata combustibilului se efectuează printr-un terminal dedicat ce permite toate modalităţile de plată (card bancar, card flotă, numerar, voucher). Stația este funcțională de luni până vineri, între orele 07:30 - 21:00, iar sâmbăta în intervalul orar 08:00 - 12:00.

Staţia de combustibili alternativi este dotată şi cu un echipament de reîncărcare rapidă pentru autovehicule electrice.

Grupul ENGIE (fost GDF SUEZ) este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. ENGIE Romania este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,7 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 19.400 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 3.700 de angajaţi.

.

Cuvinte cheie:  ENGIE  gaz natural comprimat pentru vehicule  Eric Stab 

Imagini

ENGIE lansează o soluţie de mobilitate verde, gazul natural comprimat pentru vehicule,              şi inaugurează prima stație dedicată acestui combustibil alternativ
ENGIE lansează o soluţie de mobilitate verde, gazul natural comprimat pentru vehicule,              şi inaugurează prima stație dedicată acestui combustibil alternativ
ENGIE lansează o soluţie de mobilitate verde, gazul natural comprimat pentru vehicule,              şi inaugurează prima stație dedicată acestui combustibil alternativ

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.