Biblioteca Națională „ia” Taxiul cu Bomboane pentru a le duce povești copiilor internați în Centrul de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu” Evenimentul are loc pe 4 aprilie 2019

Bucuresti - 03 aprilie 2019 -

Biblioteca Națională a României se alătură, pentru al doilea an consecutiv, proiectului 4/4 pentru prieteni, un program de voluntariat organizat la nivel național, la inițiativa Ambasadei Statelor Unite ale Americii, în colaborare cu American Councils for International Education.

Acțiunea propusă anul acesta de Biblioteca Națională beneficiază de sprijinul Asociației „Taxiul cu Bomboane”, ai cărei membri au o îndelungată experiență în activitățile de voluntariat, de empatizare cu cei mai mici cititori, în special cu cei aflați în dificultate.

Prin urmare, în data de 4 aprilie 2019, Biblioteca Națională „va lua” Taxiul cu Bomboane pentru a le duce cele mai frumoase povești copiilor internați în Centrul de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu” din București. Cu acest prilej, copiii vor primi în dar cărți și vor citi povești, alături de voluntari și de bibliotecari.

Donația de carte va fi realizată cu participarea unor edituri de profil din țară, precum și cu cea a Rezervei Naționale de Publicații din cadrul Bibliotecii Naționale, o parte dintre exemplare urmând să intre în custodia Centrului de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu”, iar celelalte exemplare fiind donate fiecărui copil în parte, în cadrul unui eveniment de lectură publică.

Creat în memoria lui Martin Luther King Jr., proiectul 4/4 pentru prieteni își propune să celebreze și să promoveze în România valorile voluntariatului și ale prieteniei.

Biblioteca Națională a României s-a alăturat din anul 2018 acestui generos proiect, organizând, în data de 4 aprilie 2018, în cadrul Secției de Pediatrie a Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” din București, un Raft cu povești, pe baza unei donații de 300 de cărți din Rezerva Națională de Publicații a Bibliotecii Naționale și cu sprijinul editurilor DPH (Didactica Publishing House), Corint Junior, Girasol, Niculescu și Galaxia Copiilor.

.

Cuvinte cheie:  Biblioteca Nationala  Taxiul cu Bomboane  Centrul de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu”  4/4 pentru prieteni  C. I. Parhon 

Imagini

Biblioteca Națională „ia” Taxiul cu Bomboane pentru a le duce povești copiilor internați în Centrul de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu” Evenimentul are loc pe 4 aprilie 2019

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.