SAFETY FIRST! SIGURANŢA ŞI SĂNĂTATEA SUNT PRIORITARE!

14 aprilie 2020, 10.54 - Afaceri   Auto   Sănătate   Social  

Bucuresti - 14 aprilie 2020 -

AUTOMOBILE BAVARIA SUSŢINE EFORTURILE ECHIPELOR MEDICALE ÎN LUPTA CONTRA PANDEMIEI.

Automobile Bavaria oferă soluƫii de mobilitate cu maşini electrice pentru spitale din Cluj-Napoca, Craiova şi Sibiu.

Automobile Bavaria continuă activitatea în toate locaƫiile din ƫară, asigurând în această perioadă dificilă mobilitatea clienƫilor, în situaƫiile în care deplasările sunt absolut necesare.

„Pentru a susƫine necesarul de mobilitate pentru spitalele din oraşele în care suntem prezenƫi, am iniƫiat un parteneriat prin care punem la dispoziƫia echipelor medicale autoturisme electrice BMW i3. De asemenea, am oferit spitalelor prize de încărcare

pentru maşini electrice şi hibride, acestea rămânând în utilizarea locaƫiilor şi după această perioadă dificilă.” - a declarat dl. Georg Pfeffer, CEO Automobile Bavaria.

De la momentul lansării proiectului, au fost predate maşini şi montate prize de alimentare în următoarele unităƫi medicale: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova şi Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu.

Maşinile electrice vor fi utilizate de personalul medical pentru deplasarea între secƫiile spitalelor sau pentru viitoarele misiuni de testare sau tratament la domiciliu a pacienƫilor infectaƫi cu coronavirus.

Autoturismele oferite spre utilizare celor trei spitale de către Automobile Bavaria se adaugă flotei BMW i3 pusă la dispoziƫia Institutului Matei Balş de către Primăria Capitalei şi automobilelor aflate în folosinƫa spitalelor din Constanƫa şi Timişoara. Astfel, începând din această saptămână, 22 de autoturisme BMW i3 se află în utilizarea echipelor medicale din prima linie a luptei contra Covid-19.

În perioada următoare intenƫionăm să extindem aceste proiecte de sprijin şi în alte localităƫi în care sunt prezenƫi dealerii Automobile Bavaria.

Pentru informaƫii suplimentare, vă rugăm să contactaƫi:

Automobile Bavaria

Tel: 0728 808 815

Email: ruxandra.gurarosie@automobilebavaria.ro

.

Cuvinte cheie:  Automobile Bavaria  BMW i3  Georg Pfeffer  Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca  Spitalul Clinic de Boli Infecțioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova  Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu  Matei Balş  Covid-19 

Imagini

SAFETY FIRST! SIGURANŢA ŞI SĂNĂTATEA SUNT PRIORITARE!
SAFETY FIRST! SIGURANŢA ŞI SĂNĂTATEA SUNT PRIORITARE!
SAFETY FIRST! SIGURANŢA ŞI SĂNĂTATEA SUNT PRIORITARE!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.