JTI, din nou la TIFF cu un film despre puterea captivantă a dansului

Cluj - 07 august 2020 -

JTI și Transilvania International Film Festival (TIFF) au oferit din nou ieri seară publicului clujean un regal dedicat dansului.

În acest an, a fost prezentat în aer liber, la Club Transilvania din Cluj, filmul „Cunningham”, realizat de Alla Kovgan în 2019 pentru a marca un secol de la nașterea legendarului coregraf american Merce Cunningham.

„În fiecare an, avem o tradiție la care ținem. Este vorba despre prezentarea în parteneriat cu compania JTI, unul dintre cei mai vechi parteneri ai noștri, a unui film cu tematică din lumea dansului. Bucuria mare vine din faptul că reușim să găsim în fiecare an, nu un film oarecare, ci filme extraordinare”, a declarat Tudor Giurgiu, Directorul TIFF, înainte de proiecția filmului.

„Este extraordinar că TIFF are loc în lumea reală și nu în cea virtuală. Suntem foarte încântați să prezentăm în această seară un film cu și despre dans, „Cunningham”. O minune vizuală, după cum scrie Los Angeles Times, un film așa cum l-ar fi dorit Cunningham, potrivit The Guardian. Cunningham este un coregraf american avangardist, care a făcut artă pentru artă. Prin urmare, filmul nu este o poveste. Coregrafia lui Cunningham era coreography by chance, la noroc, la întâmplare. Arunca zarurile și punea secvențele într-o anumită ordine. Compania pe care a fondat-o și-a încheiat activitatea în 2011, dar moștenirea pe care a lăsat-o există si poate fi valorificată în continuare. Ne dorim și noi, așa cum creația artistică de valoare rezistă peste timp, așa cum TIFF continuă chiar și într-un context fără precedent, să continuăm să fim parteneri ai acestui Festival și în anii care urmează”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

De-a lungul timpului, JTI și-a asociat numele cu cele mai desăvârșite expresii ale dansului. Întâlnirile JTI, eveniment anual organizat din 2000, a devenit un reper cultural și o marcă națională a calității pentru dansul contemporan. În cadrul TIFF, JTI continuă tradiția Întâlnirilor și prezintă la fiecare ediție, filme de artă, legate de lumea dansului: Corbul Alb în regia lui Ralph Fiennes, Mr. Gaga de Tomer Heymann, La Danse de Frederick Wiseman, Pina lui Wim Wenders, premiera, în România, a proiecției 3D, Ballroom Dancer, regizat de Andreas Koefoed și Christian Holten Bonke, Dancing on broken glass, regizat de Marek Ťapák, Polina, regizat de Angelin Preljocaj și Valérie Müller sau Bobbi Jene de Elvira Lind sunt doar câteva dintre proiecțiile memorabile de la Cluj.

JTI și-a început activitatea în România în 1993 (ca R.J. Reynolds), și a fost una dintre primele companii multinaționale care a investit pe plan local. JTI se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS), al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), al turneelor muzicale din orașele mici și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. JTI sprijină Grădina Japoneză din parcul Mihai I (Herăstrău), Căsuța de Ceai din Muzeul Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, eveniment lansat în anul 2000, se desfășoară neîntrerupt de 21 de ani. Compania susține, din anul 2000, Bursele JTI pentru Jurnaliști, fiind de asemenea partener al Burselor EuropaFM. Din 1998, se desfășoară programul Seniorii JTI, prin care 45 de vârstnici primesc zilnic o masă caldă, iar de-a lungul anilor compania a colaborat și colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC și alte organizații neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale  prin care sunt susținute persoane din categorii defavorizate în diverse zone ale țării.

JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are peste 44.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com







Comunicat de presă furnizat și asumat de JTI

.

Cuvinte cheie:  JTI  Transilvania International Film Festival  Cunningham  Alla Kovgan  Tudor Giurgiu  Gilda Lazăr  Întâlnirile JTI  Japan Tobacco 

Imagini

JTI, din nou la TIFF cu un film despre puterea captivantă a dansului
JTI, din nou la TIFF cu un film despre puterea captivantă a dansului

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.