Farmec relansează gama Gerovital H3 Classic printr-o campanie cu actrița Medeea Marinescu

01 octombrie 2020, 05.00 - Afaceri  

Bucuresti - 01 octombrie 2020 -

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, relansează gama Gerovital H3 Classic, într-un design nou, modernizat și anunță parteneriatul cu actrița Medeea Marinescu, în calitate de brand ambasador al gamei. Sub conceptul creativ „Clasic feminin. Mereu actual”, ce subliniază faptul că într-o lume dominată de trenduri trecătoare, clasicul rămâne la fel de actual și atemporal, campania integrată, desfășurată la nivel național, include spot TV, componente de PR, digital, și in-store.

Gama Gerovital H3 Classic este acum disponibilă într-o variantă modernizată, cu un concept grafic nou și duce mai departe moștenirea inovației Prof. Dr. Ana Aslan prin complexul anti-age H3 cu ingrediente moderne, adaptate celor mai noi descoperiri în domeniu.

Gerovital H3 Classic este cel mai longeviv brand anti-age românesc. Într-o piață a cosmeticelor extrem de competitivă și dinamică, unde este nevoie de flexibilitate și permanentă adaptare la nevoile clienților, brandul Gerovital H3 Classic a câștigat încrederea consumatoarelor datorită eficienței produselor, reinventându-se în conformitate cu cele mai recente studii din domeniul cosmeticii antirid. Odată cu rebrandingul, am ales o ambasadoare de brand pe măsură, care reflectă personalitatea gamei: pe Medeea Marinescu, care nu este doar o actriță talentată și de succes, ci și o femeie rafinată, care inspiră frumusețea clasică a singuranței de sine.”, a declarat Claudia Pălăcian, Manager de Produs.

„Pentru mine, această asociere este extrem de onorantă. Gerovital este unul din brandurile cele mai longevive și mai reprezentative pentru România. Într-o piață invadată de produse spectaculoase, marketate și ambalate în exces, Gerovital a reușit nu doar să reziste, dar și    să-și păstreze linia principiilor care l-au impus pe piața românească, fără compromisuri la nivel calitativ sau formal. Pentru mine a fost important mereu să aleg opțiunile în care chiar cred, să nu fac compromisuri artistice, stilistice, să nu mă expun în apariții de un gust îndoielnic, să rămân consecventă cu principiile estetice și de fond în care m-am format. Devenind ambasador Gerovital, devin un ambasador în fapt al unui produs care reprezintă calitate și bun-gust.”, a declarat Medeea Marinescu.

Unicitatea gamei constă în complexul anti-age inovator H3, care previne și combate semnele îmbătrânirii tenului și are un efect geriatric asupra pielii, fiind compus din: Juvinity, Acidul Hialuronic și Vitamina E. Juvinity, numită și molecula tinereții, întârzie îmbătrânirea metabolică și revigorează replicarea celulară, Acidul Hialuronic asigură tenului nivelul optim de nutriție și hidratează în profunzime, iar Vitamina E protejează Acidul Hialuronic, fibrele de colagen și elastina pielii. Acestui complex anti-age îi sunt asociate și alte principii active în funcție de destinația fiecărui produs. Formulările cremelor sunt semigrase și grase, bogate în uleiuri, ceruri și grăsimi naturale cu mare putere de reconstrucție celulară.

Gama Gerovital H3 Classic conține opt produse, clasificate pe trei categorii de vârstă (+35, +45, +55), cu rezultate antirid dovedite clinic.

Gerovital este lider de piață pe segmentul produselor antirid și brandul numărul 1 pe segmentul Care cu cotă de 27,8%, conform datelor Nielsen.






Comunicat de presă furnizat și asumat de Farmec

.

Cuvinte cheie:  Farmec  Gama Gerovital H3 Classic  Medeea Marinescu  Acid Hialuronic  Vitamina E 

Imagini

Farmec relansează gama Gerovital H3 Classic printr-o campanie cu actrița Medeea Marinescu
Farmec relansează gama Gerovital H3 Classic printr-o campanie cu actrița Medeea Marinescu

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.