Tehnologia pentru educația online ajunge la copiii defavorizați din zona Brașovului prin intermediul Narada și al partenerilor ei

Brașov - 09 februarie 2021 -

2021 începe în forță pentru Narada care, chiar la început de an a pornit într-o expediție în 8 comunități, din județe de pe tot cuprinsul țării pentru a dota copiii aflați în situații vulnerabile cu tehnologia necesară educației online.

În prima săptămână de la redeschiderea școlilor, când multe instituții de învățământ încă se află în scenariul galben sau roșu și un singur caz de Covid depistat într-o școală înseamnă revenirea la cursuri exclusiv online pentru următoarele două săptămâni, Narada își propune prin acest turneu să ofere elevilor defavorizați tehnologia necesară educației digitale. Reprezentanți din companiile partenere ale proiectelor Narada, Petrom și Globalworth Foundation, au fost alături de membrii organizației în efortul de a oferi copiilor defavorizați o șansă la educație. Primul popas al turneului, județul Brașov.

Centrul Educațional al Asociației Diaconia este frecventat de 54 de copii, iar pentru mulți dintre ei – care vin chiar zilnic, de la vârsta de 2 ani – acest loc înseamnă o mână întinsă, un confort pe care nu-l regăsesc acasă și totodată singura șansă reală la educație. Toți cei 54 de copii fac parte din familii numeroase, multe fără acces la electricitate, apă curentă și mai ales, fără un suport necesar educației. Înaintea perioadei pandemiei, copiii frecventau Centrul Educațional al Asociației Diaconia după școală. Aici primeau haine, facilități pentru igiena personală și ajutor la teme, în condițiile în care la ultima cercetare în zonă Asociația Diaconia a constatat că cea mai mare parte a adulților responsabili de acești copii sunt analfabeți, așadar, fără posibilitatea de a le oferi sprijin educațional.

În perioada pandemiei, Asociația Diaconia a reprezentat pentru copiii care frecventau centrul educațional și singura modalitate de a putea urma școala online, deși dotările acesteia erau modeste.  În aceste condiții, Lucian Gog, cel care gestionează alături de alți pedagogi centrul Diaconia, a decis să comunice necesitățile acestor copii pe platforma Narada.ro și alături de Adrian Băcanu să demareze un proiect ambițios pentru a asigura tehnologia necesară învățării online pentru cei 54 de copii ai centrului.

Eforturile acestora, proiectul NaradaBox și grant-ul oferit de Petrom au făcut posibilă livrarea către Centrul Educațional al Asociației Diaconia a 8 laptop-uri noi și  două recondiționate, eveniment la care au participat și reprezentanții stației Petrom 12 Griviței din Brașov. Cele 10 laptopuri care au ajuns de ieri în mâinile copiilor care frecventează centrul Diaconia sunt promisiunea unui acces mai ușor la educație, prin intermediul Narada și al partenerilor săi.

Elena Pleșa, profesor în învățământul primar cu un palmares impresionant de proiecte desfășurate cu și pentru cei mici, a răspuns inițiativei Narada de a își înscrie proiectul pe prima platform de crowdfunding pentru profesori din România. Dascălul și-a înscris proiectul pe Narada.ro, facând astfel cunoscut visul său și al elevilor ei de la Colegiul Aurel Vijoli, Făgăraș: o clasă dotată cu tehnologie a secolului 21.

„Meseria de dascăl este prin definiție o promisiune că vei încerca mereu să educi generații de copii, să scoți la iveală tot ce este bun și creativ din fiecare elev, să descoperi și să folosești fiecare aptitudine pentru a creiona un om de succes” spune profesoara Elena Pleșa, care și-a dorit ca toți elevii din clasa ei, dar și alții din familii defavorizate, impactați de discriminare din cauza etniei, copii silitori și atașați de școală, dar fără suficient sprijin acasă să poată porni într-o aventură a cunoașterii.

Șansele egale la educația online, indiferent de culoarea scenariului în care ar intra școlile din cauza pandemiei, dar și posibilitatea învățării interactive prin intermediul tehnologiei moderne sunt obiectivele profesoarei Elena Pleșa, aceasta pentru că o clasă a secolului 21 presupune integrarea mijloacelor tehnologice moderne în procesul de predare. „Sper să îi ajut să își găsească fiecare calea spre succes”, spune profesoara din Brașov, iar visul său este mai aproape de transpunerea sa în realitate prin intermediul Narada și al partenerilor săi. 3 videoproiectoare, o imprimantă, 20 de tablete, cărți și un laptop au ajuns ieri la Colegiul Aurel Vijoli, Făgăraș cu sprijinul Narada alături de care s-au aflat reprezentanții stației Petrom 11 Triaj.

Expediția inițiată de Narada merge mai departe, către Bistrița Năsăud, dar toți cei care conștientizează beneficiile unui sistem educațional modern în România sunt invitați să ia parte la această aventură. O simplă donație înseamnă deschiderea porților școlii pentru un copil care își dorește să meargă la cursuri, dar nu are posibilitatea, iar o tabletă, un smartphone sau un laptop dăruit este echivalentă cu o invitație în universul cunoașterii, cu beneficii pentru întreaga societate.

----------------------------------------------------------------------

NARADA: Aducem educația în secolul 21

Narada este o organizație formată din persoane din cele mai variate medii sociale, de la studenți, la oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori, toți oameni de acțiune al căror scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. Credem în forța comunității de a schimba lucrurile când este mobilizată de proiecte care să o inspire și, de asemenea, suntem convinși că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea.

Născută sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation (rbls.ro) cu scopul de a hrăni inovația în educație la firul ierbii, NARADA conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa. Cu alte cuvinte, #1 încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, #2 aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate. #3 În final, supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.







Comunicat de presă furnizat și asumat de Fabrica de PR

.

Cuvinte cheie:  Narada  Petrom  Globalworth Foundation  Centrul Educațional al Asociației Diaconia  Elena Pleșa  Colegiul Aurel Vijoli  Romanian Business Leaders Foundation 

Imagini

Tehnologia pentru educația online ajunge la copiii defavorizați din zona Brașovului prin intermediul Narada și al partenerilor ei
Tehnologia pentru educația online ajunge la copiii defavorizați din zona Brașovului prin intermediul Narada și al partenerilor ei
Tehnologia pentru educația online ajunge la copiii defavorizați din zona Brașovului prin intermediul Narada și al partenerilor ei
Tehnologia pentru educația online ajunge la copiii defavorizați din zona Brașovului prin intermediul Narada și al partenerilor ei

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.