Flexibil – o afacere mult mai profitabilă cu sistemele pentru producție de la Senior Software

15 iulie 2021, 02.09 - Afaceri   Tehnologie   Justiţie  

Bucuresti - 15 iulie 2021 -

Flexibil a îmbunătățit întreaga activitate de producție cu soluțiile integrate APS și MES de la Senior Software. Producătorul de sisteme anti-vibrație a crescut profitabilitatea afacerii, toate operațiunile din fabrică sunt planificate în detaliu din câteva clickuri, iar angajații sunt remunerați în funcție de volumul și calitatea produselor realizate.


Flexibil, unul dintre cei mai importanți producători europeni de sisteme anti-vibrație, a optimizat fluxurile de lucru din fabrică și a eficientizat producția cu ajutorul soluțiilor Senior Software. Folosind sistemele APS pentru planificarea producției și MES pentru managementul activităților de producție, compania din Maramureș beneficiază de:


-Planificarea în detaliu a producției, luând în calcul toate constrângerile


-Gestionarea optimă a volumului de comenzi, a materiei prime și capacității de producție


-Monitorizarea eficientă a operațiunilor, vedere de ansamblu și control total


-Trasabilitate completă pentru fluxuri de producție, materiale folosite, produse


-Remunerarea angajaților în funcție de volumul realizat și calitatea produselor


-Fluidizarea fluxului de date și acces în timp real la informații actualizate


-Operativitate crescută și termene de livrare mai scurte


-Vizibilitate asupra costurilor de producție / cantități / timpi de lucru


-Creșterea profitabilității afacerii


“Clienții noștri au o metodă de a-și evalua furnizorii periodic, iar din momentul în care am implementat soluțiile MES și APS, aceste note au crescut, în special la termenele de livrare. Încă un beneficiu important: deși implementarea a avut loc în 2020, profitabilitatea a crescut, fiind printre cele mai mari pe care le-a avut compania Flexibil.


Implementând MES și APS, Flexibil a dobândit o gestionare mult mai bună a materiilor prime, a capacitaților de producție, ceea ce a dus implicit la creșterea productivității și a profitabilității. Avem control în timp real asupra tuturor fluxurilor de producție și o planificare eficientă a fiecărei operațiuni. Un alt beneficiu important este faptul că putem controla foarte bine productivitatea fiecărei persoane, angajații fiind plătiți în funcție de volumul și calitatea produselor realizate”, a menționat Directorul General al companiei Flexibil, Daniel Borota.


Softurile de producție – primul pas către Industry 4.0


Cu ajutorul sistemelor Senior Software, producătorul reușește să respecte întocmai rețetele de producție (unele produse având 15-20 de ingrediente) și timpii de execuție, asigurând totodată trasabilitatea loturilor și calitatea produselor. De asemenea, fluxul de date a fost fluidizat, fabrica funcționând în prezent la cel mai înalt nivel de eficiență.


”MES este o soluție deschisă ce se pretează ușor la integrarea cu diferitele sisteme și componente din cadrul firmei, fiind o bază pentru Industria 4.0, cea în care toate elementele comunică între ele și se sincronizează unul cu altul.


Utilizând MES, asimilăm în producție mult mai rapid diferitele produse noi. Putem refolosi ciclurile de producție de la produse vechi, putem crea combinații între produse, matrițe și dispozitive sau centre de lucru, putem copia cicluri de producție de la produse existente.


În APS vedem numărul de comenzi disponibile și dacă e nevoie să ajustăm capacitatea de producție, să creștem sau să reducem numărul de schimburi. Graficul Gantt ne oferă ”vederea din elicopter” asupra producției, fiind o facilitate foarte utilă. Acolo putem vedea orizontul de lucru disponibil pentru diferite mașini și în momentul în care știm că nu vom avea de lucru cu anumiți operatori sau anumite mașini, resursele respective le putem realoca în diferite locații”, a specificat Nicolae Borota, Director Tehnic - Flexibil.


Toate schimbările din producția Flexibil sunt prezentate detaliat într-un studiu de caz video realizat în cadrul companiei Flexibil. Alte fabrici din România care utilizează cu succes sistemele pentru producție de la Senior Software sunt: Ecolor, Barum, Voestalpine, Sidem, TeraSteel, TeraPlast etc.


Despre Flexibil


Flexibil este un producător de componente și sisteme în domeniul tehnologiei anti-vibrației și izolării zgomotului, mare parte a acestora adresându-se industriei feroviare. Înființată în 1992, compania proiectează, testează și produce sisteme anti-vibrație din cauciuc și cauciuc-metal, asimilând în fabricație peste 2500 de produse cu aplicații speciale. Produsele (tampoane-compresie, bucșe, suporți și nu numai) sunt exportate în țări din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, compania înregistrând o cifră de afaceri de circa 7 milioane de euro.


 



Despre Senior Software


Senior Software este singurul furnizor de sisteme software din România cu un pachet complet de soluții integrate. Fondată în 2003, compania a realizat peste 450 de implementări de succes, utilizând cele mai noi tehnologii. Senior Software a pornit businessul cu o singură divizie, iar în prezent dispune de 6 divizii prin care implementează sisteme intuitive de tip ERP, BI, SCM, MES, E-commerce și Hardware. Compania își desfășoară activitatea în patru locații din România (București, Constanța, Cluj, Iași) cu o echipă formată din 160 de angajați.


 


Comunicat de presă furnizat și asumat de Senior Software

.

Cuvinte cheie:  Flexibil  Senior Software  Daniel Borota  Nicolae Borota  Ecolor  Barum  Voestalpine  Sidem  TeraSteel  TeraPlast 

Imagini

Flexibil – o afacere mult mai profitabilă cu sistemele pentru producție de la Senior Software
Flexibil – o afacere mult mai profitabilă cu sistemele pentru producție de la Senior Software

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.