LEVIATAN DESIGN - în TOP 10 firme de arhitectură și proiectare din România

București - 21 octombrie 2021 -

Compania LEVIATAN DESIGN se clasează pe LOCUL 8 in TOP 100 cele mai puternice firme de arhitectură și proiectare, conform celei mai recente analize anulale a pieței de arhitectură și proiectare din România, realizată de IBC Focus.


Studiul s-a realizat în baza indicilor de referință din 2020, iar cele trei surse de documentare au fost: Ministerul Finanțelor, Oficiul Național al Registrului Comerțului și VICTA.ro.


S-au analizat peste 300 de companii în primă fază, iar 100 dintre ele au fost supuse unei analize amănunțite, care a avut în vedere cifra de afaceri, numarul de proiecte avute în derulare în ultimele 12 luni, numărul de investiții și rapoarte comparative cu situațiile din anii precedenți.  Astfel, Leviatan Design se clasează pe poziția a 8-a din 100 cele mai puternice firme din domeniu.


Focusul companiei este orientat spre dezvoltare și ridicarea calității proiectelor în condițiile de piață actuale, prin investiții majore în tehnologie și echipamente, care se apropie de 1 milion de euro de-a lungul timpului, dar și în oameni, aceștia fiind cea mai valoroasă resursă a companiei.


Cu o echipă formată din aproape 90 de  specialiști (arhitecți, proiectanți și personal suport), dar și prin rezultatul investițiilor continue, compania a reușit să crească performanța și să livreze la termen proiecte complexe cu funcțiuni diferite, acoperind astfel 75% din județele României.


Compania se diferențiază pe piața locală a construcțiilor prin capacitatea sa uriașă de ADAPTARE, susținută ferm de digitalizarea și tehnologizarea proceselor interne și aplicarea standardului BIM (Building Information Modeling).


Atât în procesul de proiectare, cât și în exectuție, se folosesc tehnologiile Mixed Reality (îmbinarea Realități Virtuale cu Realitatea Augmentată) prin utilizarea echipamentelor Microsoft Hololens și Holoecase, dar și tehnologiile de scanare laser 3D, prin echipamente profesionale, de ultimă generație, precum Drona Phrantom 4 RTK și FARO Laser Scanner 3D.


Bunul cel mai de preț al companiei, ECHIPA, împreună cu invesțiile constante în soluții de digitalizare și tehnologizare au permis saltul uriaș de la un an la altul. Astfel că, în urmatorul an (2022), compania va continua să dezvolte proiecte complexe pentru infrastructura critică, cu păstrarea ritmului sustinut de digitalizare a proceselor de lucru.


Mai multe informații despre LEVIATAN DESIGN sunt disponibile pe website, leviatan.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.


.

Cuvinte cheie:  proiectare  bim  leviatan design  constructii  top  infografic 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.