Digi Communications N.V. raportează o creștere robustă a bazei de utilizatori și a veniturilor în al doilea trimestru al anului 2022

București - 12 august 2022 -

·       Majorarea cu 19,1% a veniturilor în T2 se datoreză creșterii continue înregistrate la nivel de Grup.


·       Unitățile generatoare de venituri (RGU) și-au menținut cursul ascendent și au crescut cu 15,3% de la an la an, până la 19.4 milioane.


·       Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă din România a atins 4.5 milioane și a înregistrat un progress de 15,8%.


·       Veniturile operațiunilor din Spania au crescut cu 39,2% față de anul anterior, până la 118.3 milioane de Euro.


·       Grupul și-a extins operațiunile în Europa de Vest prin intrarea pe piața belgiană.


Digi Communications N.V. raportează o accelerare a performanțelor financiare și operaționale în al doilea trimestru, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile consolidate ale Grupului au crescut cu 19,1% în T2 2022, ajungând la 370.4 milioane de Euro. EBITDA ajustată (inclusiv IFRS 16) a marcat o creștere de 6,8% de la an la an, până la 120.5 milioane de Euro. EBITDA ajustată (excluzând IFRS 16) a progresat cu 10,4%, până la 100.9 milioane de Euro[1]


În al doilea trimestru al acestui an, Grupul DIGI a menținut traiectoria de creștere a bazei de utilizatori, și a atins pragul de 19.4 milioane de RGU (+2.6 milioane de unități), prin oferirea de servicii performante și versatile clienților săi rezidențiali și corporate.


Operațiunile din România au înregistrat rezultate solide, atingând 14.7 milioane RGU, în creștere cu 9,6% de la an la an, cu o contribuție remarcabilă pe segmental serviciilor mobile și a celor fixe. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut cu 15,8% în comparație cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 4.5 milioane. Totodată, ne-am menținut poziția de lider în ceea ce privește portabilitatea numerelor de telefonie mobilă.  Pe segmentul serviciilor de internet fix, numărul utilizatorilor a crescut cu 11,9% și a atins un total de 4 milioane, iar al clienților Pay-TV a ajuns la 5.3 milioane.


Operațiunile din Spania se mențin, de asemenea, pe un trend ascendent. Veniturile s-au majorat cu 39.2% de la an la an, ajungând la 118.2 milioane de Euro, evoluție determinată de creșterea cu 29% a clienților de telefonie mobilă și cu 102% a  celor de servicii fixe. De asemenea, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a atins 3.4 milioane, iar al celor de internet fix 658.000. Operațiunile din Italia au înregistrat vânzări de 6,9 milioane de Euro, o creștere de 15% comparative cu T2 2021, în timp ce numărul de utilizatori de telefonie mobilă se ridică la 354.000.


În luna iunie, filiala românească RCS & RDS S.A., prin intermediul unui joint-venture cu Citymesh NV, parte a grupului Cegeka IT, a câștigat drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe mobile, pentru un preț total de 114.330 milioane de Euro, în urma participării la o licitație organizată de Institutul Belgian pentru Servicii Poștale și Telecomunicații („BIPT").


Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Grupul DIGI a înregistrat rezultate solide în al doilea trimestru al anului 2022, cu performanțe pozitive obținute pe toate piețele în care activăm. Am continuat să ne extindem portofoliul de clienți și veniturile pe segmentele de servicii mobile și fixe, deși ne-am confruntat cu o situație economie delicată într-un context internațional incert.


Totodată, suntem încântați să începem un nou capitol în dezvoltarea noastră - deschiderea operațiunilor din Belgia în cadrul unui joint-venture cu Citymesh NV și ne propunem să aducem pe piața belgiană serviciile noastre atractive și competitive."


Despre Digi Communications N.V.


Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații RCS & RDS, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania, Italia și prezență în Portugalia și Belgia. Înființată în urmă cu mai bine de 28 de ani, compania operează în România o rețea extinsă și avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienți, care au obținut acces mai rapid și mai accesibil la servicii de înaltă calitate. 

.

Cuvinte cheie:  Digi Communications N.V.  Serghei Bulgac  Grupul DIGI  

Imagini

Digi Communications N.V. raportează o creștere robustă a bazei de utilizatori și a veniturilor în al doilea trimestru al anului 2022
Digi Communications N.V. raportează o creștere robustă a bazei de utilizatori și a veniturilor în al doilea trimestru al anului 2022

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.