Bridgestone: anvelopa Turanza 6 este un nou exemplu de angajament față de siguranța șoferilor

27 februarie 2023, 12.12 - Afaceri   Auto   Social  

București - 27 februarie 2023 -

Cu cele mai bune performanțe pe carosabil umed din clasa sa, un kilometraj superior și o eficiență îmbunătățită a consumului de combustibil sau energie noua anvelopă Bridgestone Turanza 6 le oferă șoferilor un nivel ridicat de control și siguranță;


Pe baza unor cercetări extinse, noua anvelopă de vară dedicată  turismelor a fost dezvoltată pentru a răspunde nevoilor de siguranță și eficiență ale șoferilor europeni și pentru a-i ajuta să depășească provocările cu care se confruntă zilnic la volan;


Turanza 6 este cea mai nouă anvelopă  dintr-o lungă serie de soluții de ultimă generație, create de Bridgestone și reprezintă un alt exemplu al angajamentului său ferm față de siguranța rutieră.


În calitate de lider mondial în domeniul anvelopelor și al soluțiilor de mobilitate sustenabilă, Bridgestone își reiterează angajamentul de a pune siguranța șoferilor pe primul loc. Anvelopele sunt cele care transportă, de fapt, viețile oamenilor - iar Bridgestone prioritizează protecția și siguranța pe șosea prin toate activitățile companiei.


Acest lucru se datorează produselor sale și, în special, noii anvelope Bridgestone Turanza 6, care a fost concepută în urma unei cercetări extinse, desfășurată în rândul șoferilor europeni, pentru a înțelege ce așteaptă aceștia de la o anvelopă de vară pentru turisme și care sunt provocările zilnice cu care se confruntă la volan. Odată cu lansarea Turanza 6, care are cea mai bună performanță pe carosabil umed din clasa sa, Bridgestone oferă șoferilor exact ceea ce își doresc - o nouă anvelopă premium care să le satisfacă nevoile de siguranță și performanță chiar și în condiții dificile de vreme umedă, oferind, în același timp, un kilometraj superior și o eficiență îmbunătățită a consumului de combustibil sau energie.


Proiectat pentru siguranță și performanță


Conform testelor efectuate de unul dintre cele mai respectate institute independente de testare auto din Europa, TÜV SÜD, Bridgestone Turanza 6 își depășește concurenții din segment cu cea mai bună performanță pe teren umed din clasa sa. Astfel, noua anvelopă este cea mai bună în manevrele de viraje și oferă performanțe remarcabile în linie dreaptă. În plus, Bridgestone Turanza 6 obține cea mai bună aderență pe teren umed din clasa sa cu eticheta UE de gradul A.


Datorită tehnologiilor brevetate și revoluționare, ENLITEN și TECHSYN, ambele prezente pentru prima dată pe o anvelopă de schimb Bridgestone pentru noua Bridgestone Turanza 6, șoferii beneficiază de avantaje suplimentare în materie de eficiență și sustenabilitate, cum ar fi un kilometraj superior și o eficiență îmbunătățită a consumului de combustibil sau energie. De asemenea, acest lucru face ca anvelopa Bridgestone Turanza 6 să fie pregătită pentru vehicule electrice, contribuind la optimizarea performanțelor acestora prin economisirea duratei de viață a bateriei, oferind, în același timp, un nivel excelent de control, un grad ridicat de  toleranță la uzură și o reducere a nivelului de zgomot al anvelopei, pentru confortul șoferului.


Angajamentul Bridgestone față de siguranța rutieră


Pe lângă dezvoltarea de anvelope premium, cum ar fi Turanza 6, al căror obiectiv principal este siguranța, Bridgestone face eforturi pentru a adresa problemele legate de siguranța rutieră și pentru a contribui la atingerea obiectivului de dezvoltare sustenabilă nr. 3.6 al Organizației Națiunilor Unite, respectiv înjumătățirea numărului de decese și răniri cauzate de accidentele rutiere la nivel mondial, până în 2030.


În sprijinul acestui obiectiv, Bridgestone întreprinde multiple inițiative de siguranță rutieră în întreaga lume, inclusiv inspecții de siguranță a anvelopelor, cursuri de formare în domeniul siguranței rutiere, programe de educație și o donație recentă de 1 milion de dolari către Fondul Națiunilor Unite pentru Siguranță Rutieră (UNRSF). Angajamentul Bridgestone față de siguranța rutieră face parte din angajamentul său corporativ - Angajamentul Bridgestone E8 - care definește valoarea pe care compania promite să o ofere societății, clienților și generațiilor viitoare, în opt domenii principale.


Emilio Tiberio, COO și CTO al Bridgestone EMIA, a declarat: Viața este o călătorie, iar la Bridgestone ne angajăm să o facem cât mai sigură. Cele mai recente cercetări privind accidentele rutiere arată amploarea muncii care mai este de făcut. Șofatul ar trebui să fie o experiență plăcută și sigură pentru toată lumea, iar Bridgestone promite să sprijine acest lucru prin diferitele sale inițiative și produse de ultimă generație, cum ar fi noua Bridgestone Turanza 6, care le oferă șoferilor o siguranță și o performanță sporită, ceea ce le permite să rămână în siguranță și în control, chiar și pe drumuri umede.


Dezvoltată și fabricată în Europa, Bridgestone Turanza 6 este acum disponibilă în întreaga regiune într-o gamă variată, atât pentru autoturisme, cât și pentru SUV-uri de teren, indiferent dacă acestea sunt cu motor cu combustie internă, hibride sau electrice.


Faceți clic aici pentru a viziona videoclipul cu anvelopa Bridgestone Turanza 6 în acțiune


Informații media: Jacques Capizzi, PR și Communications Manager South Region Bridgestone Europe NV/SA, Italian Branch, +39 3450972242;


Sabina Gealatu, Senior PR Manager, Conan PR, +40 766250000


Despre Bridgestone în Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, India și Africa (EMIA)


Pentru mai multe informații despre Bridgestone în EMIA, vă rugăm să vizitați www.bridgestone-emia.com și www.bridgestonenewsroom.eu. Ne puteți urmări și pe Facebook, Instagram, YouTube, LinkedIn.


Noi suntem Bridgestone Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, India și Africa, parte din cea mai mare companie de anvelope și cauciuc din lume. De aproape 90 de ani, oferim încrederea necesară pentru ca oamenii și bunurile să ajungă acolo unde trebuie să meargă, într-un mod cât mai convenabil, fără întrerupere.


Astăzi, într-o lume într-o continuă schimbare, evoluăm pentru a oferi soluții reale la problemele reale cu care se confruntă clienții noștri. Acesta este motivul pentru care Bridgestone EMIA se transformă rapid dintr-un producător de anvelope premium într-un lider de soluții de mobilitate. Suntem pionieri în produse și soluții de ultimă oră cu unele dintre cele mai avansate fabrici ale industriei, tehnologii care răspund provocărilor mondiale și parteneriate râvnite. Pe măsură ce călătoria noastră de transformare continuă, lucrăm pentru a contura viitorul mobilității.

.

Cuvinte cheie:  Bridgestone  Turanza  Bridgestone Turanza 6  siguranța rutieră  Emilio Tiberio 

Imagini

Bridgestone: anvelopa Turanza 6 este un nou exemplu de angajament față de siguranța șoferilor
Bridgestone: anvelopa Turanza 6 este un nou exemplu de angajament față de siguranța șoferilor
Bridgestone: anvelopa Turanza 6 este un nou exemplu de angajament față de siguranța șoferilor
Bridgestone: anvelopa Turanza 6 este un nou exemplu de angajament față de siguranța șoferilor

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.