FACEM VALURI DE BINE!

București - 08 mai 2023 -

CONIL, singura asociație din România care a dezvoltat un sistem de educație incluziv și un întreg ecosistem educațional pentru copii cu tulburări din spectrul autist și alte dizabilități, lansează un nou proiect: Terapie de integrare senzorială pentru 100 de copii cu dizabilități, în ”Tărâmul Zâmbetelor” – camera senzorială CONIL.


Anunțăm cu bucurie că Fundația Comunitară București spriină și de această dată Asociația CONIL, selectând proiectul „Terapie de integrare senzorială pentru 100 de copii cu dizabilități în ”Tărâmul Zâmbetelor”, Camera senzorială CONIL”, pentru susținere în cadrul Swimathon București 2023.


Astfel, începând cu această lună, cei care doresc să se alăture efortului tot mai mare, de a găsi fonduri și susținători pentru terapiile și programele de intervenție zilnice, desfășurate pentru mai mult de 300 de copii din centrele de zi, grădinițele și școala CONIL, sunt așteptați în echipă.


Proiectul nostru a început prin căutarea voluntarilor fundraiseri, care sunt așteptați să se înscrie la Swimathon 2023 și să facă valuri de bine. Campania efectivă de strângere de fonduri începe în 25 mai, iar voluntarii nu trebuie să înoate obligatoriu, ci doar să disemineze linkul echipei lor în comunitatea lor și să solicite donații pentru cauza noastră. Fiecare voluntar are ca obiectiv colectarea unei sume minime de 1000  lei, în perioada 25 mai-26 iunie.


Te așteptăm


𝐅𝐢𝐢 ș𝐢 𝐭𝐮 𝐟𝐮𝐧𝐝𝐫𝐚𝐢𝐬𝐞𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝟏𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐮𝐭𝐢𝐬𝐦 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 neuromotorii! Oferă-le șansa de a participa la sesiuni gratuite de terapie de integrare senzorială, în camera senzorială CONIL!


Obiectivul principal al proiectului “Terapie de integrare senzorială pentru 100 de copii cu dizabilități în ”Tărâmul Zâmbetelor” - Camera senzorială CONIL, constă în ședințe gratuite de recuperare prin terapie de integrare senzorială pentru cel puțin 100 de copii diagnosticați cu autism și alte afectări neuro-psihomotrii, beneficiari CONIL.


Această problemă are o importanță majoră deoarece sistemul senzorial reprezintă baza sistemului nervos al omului. Orice desincronizare a acestuia poate face ca lumea să devină complet străină, iar adaptarea să fie aproape imposibilă. În cazul copiilor diagnosticați cu TSA, dezechilibrele senzoriale pot frâna considerabil procesul de recuperare.


În România, lipsa aparaturii performante și a personalului specializat, pun o mare piedică în progresul copiilor speciali. CONIL a lansat la finalul anului 2022, chiar de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, 3 decembrie, două camera senzoriale dotate cu sprijinul TRANSAVIA.


Anual, la CONIL, peste 350 de copii cu cerințe speciale educaționale beneficiază de programe individualizate de recuperare și integrare concepute și dezvoltate de o echipă multidisciplinară formată din profesori, pedagogi, psihologi, logopezi, kinetoterapeuți. Implemnarea planului personalizat de intervenție este susținut și de familie, aceștia primind permanent consiliere și suport. Intervenția noastră în viața acestor copii și a familiilor lor nu este una punctuală ci una de durată ce are ca rezultat schimbarea majoră a vieții acestor copii și a familiilor lor.


TĂRÂMUL ZÂMBETELOR, camera senzorială din cadrul CONIL, îi așteaptă pe copii! Recuperarea lor depinde și de tine!


Fii voluntar, pentu zâmbetele copiilor speciali!


Înscrierile în proiect se fac până pe 25 mai!


Iată pe scurt ce ar presupune acest lucru:


-       ne contactezi la 0784 412 222 sau pe email office@conil.ro,


-       completezi documentele de înscriere,


-       îți setezi obiectivul (care trebuie să fie de minimum 1.000 lei),


-       începând cu 25 mai și până pe 26 iunie, fă #valuridebine în comunitatea ta, povestindu-le prietenilor tăi despre experiența unică prin care îți propui să aduni minimum 1.000 de lei pentru ca 100 de copii speciali să beneficieze de programe gratuite de terapie de integrare senzorială. Roagă-ți comunitatea să te susțină în atingerea obiectivului!


-       𝐯𝐢𝐧𝐨 𝐬̦𝐢 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐞𝐚𝐳ă-𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢, 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞-𝐥𝐞 𝐞𝐱𝐚𝐜𝐭 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐥𝐞. Una dintre nevoile lor majore este acceptarea și prietenia. Dăruiește-le o oră din viața ta! Te asigurăm că nu vei regreta! Întâlnirea cu ei îți va da puterea de a face cel mai mare #valdebine pe care ți-l imaginezi!


Te așteptăm alături de noi pentru ca împreună să schimbăm în bine viața a 100 de copii speciali!


În calitate de ”voluntar fundraiser”, tot ce trebuie să faci este să te asiguri că toți membrii comunității tale, cunoștiințe, apropiați, colegi sau prieteni, cunosc proiectul pe care îl susții și fac o donație, oricât de mică, pentru copiii cu nevoi speciale ai Lumii CONIL. Timp de o lună, îți vei încuraja comunitatea să strângă suma de 1000 de lei, care va reprezenta valul de bine pe care îl vei face pentru acești copii minunați!


CONIL transformă orice dizabilitate într-o abilitate! În lumea noastră, fiecare copil special trebuie susținut, încurajat și sprijinit!


Te așteptăm în echipa, pregătit pentru a face împreună cât mai multe valuri de bine!


Detalii despre proiect: https://swimathonbucuresti.ro/.../terapie-de-integrare...#!


Detalii și înscrieri la office@conil.ro sau la nr de telefon 0784412222.

.

Cuvinte cheie:  Asociația CONIL  Tărâmul Zâmbetelor  Swimathon București  𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐮𝐭𝐢𝐬𝐦  TRANSAVIA 

Imagini

FACEM VALURI DE BINE!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.