ORATORIUM - UN PROIECT AL FUNDAȚIEI JUBILATE CARE ADUCE CAPODOPERE VOCAL-SIMFONICE MAI APROAPE DE SUFLETUL ROMÂNILOR

25 mai 2023, 11.47 - Afaceri   Social   Evenimente  

București - 25 mai 2023 -

•    Oratorium: Un spectacol cultural de excepție în trei orașe din țară: Târgu Mureș (26 Mai), Cluj-Napoca (27 Mai) și Timișoara (28 Mai);

•    Creațiunea de F. J. Haydn va fi cântată pentru prima dată integral în limba română, reprezentând o experiență unică și inovatoare pentru publicul larg;

•    Vor interpreta: Georgiana Simonov (soprană), Daniel Zah (tenor), Lucian Onița (bas), Corul Oratorium, format din peste 120 de cântăreți din întreaga țară, și Orchestra New Hope. Dirijor: András Vass. Maestru de cor: Kenneth Tucker;

•    În fiecare din cele 3 orașe, concertul va fi precedat de un concert lecție, o expoziție de artă și de o prelegere pe tema Creației.



Cluj-Napoca, 25 Mai 2023: În acest weekend, Fundația Jubilate prezintă cu mare bucurie celebrul oratoriu „Creațiunea” de F. J. Haydn, o capodoperă muzicală a secolului al XVIII-lea. Lucrarea va fi interpretată pentru prima dată integral în limba română. Evenimentul se desfășoară în cadrul celei de-a 4-a ediții a Proiectului Oratorium, inițiativă ce propune aducerea capodoperelor vocale-simfonice mai aproape de inima românilor. Proiectul țintește să ofere publicului românesc experiențe muzicale de înaltă ținută interpretativă într-o manieră accesibilă, care poate fi percepută și înțeleasă pe mai multe paliere: muzical, literar, spiritual, cultural și artistic.

 

Concertul-lecție cu care debutează seria de evenimente reprezintă un ghid muzical extrem de valoros spre oratoriul „Creațiunea”, o șansă unică de a afla cum să asculți lucrarea așa încât să îi guști frumusețea și sensurile. Concertul-lecție va fi prezentat de dirijorul Kenneth Tucker. Acest eveniment se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cu atât mai mult cu cât ideile sunt exemplificate muzical de către cor și orchestră. Un moment de neratat pentru oricine ascultă Creațiunea pentru prima dată. De asemenea, în cadrul prelegerilor care preced concertele vor lectura pe teme ale Creației vorbitori precum conf. univ. dr. Dan Botica, lect. univ. dr. Amiel Drimbe și pastorul David Lavric.

 

„Prin intermediul acestui proiect, Fundația Jubilate dorește să ofere o nouă perspectivă asupra muzicii clasice, creând conexiuni puternice între public și operele remarcabile ale patrimoniului cultural,” afirmă Kenneth Tucker, directorul Proiectului Oratorium.



Proiectul Oratorium reprezintă un angajament cultural deosebit, oferind publicului larg o serie impresionantă de evenimente culturale. În cadrul acestui proiect, artiști plastici, muzicieni și vorbitori de renume se unesc pentru a oferi experiențe culturale excepționale și inovatoare. Concertele celei de-a 4-a ediții a Proiectului Oratorium vor avea loc pe parcursul a trei zile, în perioada 26-28 Mai 2023, în trei orașe din țară: Târgu Mureș (Vineri, 26 Mai, 19:30, Palatul Culturii), Cluj-Napoca (Sâmbătă, 27 Mai, 19:00, Biserica Reformată Centrală), Timișoara (Duminică, 28 Mai, 19:00, Biserica Catolică Millenium).

 

„Din lucrările pe care le-am interpretat, doar pe câteva am reușit să le consider lucrări spirituale în sine, nu doar acte artistice. Iată că de această dată Haydn îmbină în această capodoperă măiestria și știința muzicii cu inspirația divină și cu înțelepciunea. Oratoriul „Creațiunea” se adresează intelectului, sufletului dar și duhului. Așadar, dincolo de frumusețea lucrării clasice interpretate, cred că există o componentă spirituală pe care îndrăznim și sperăm să o putem atinge în concertele la care cu drag vă invităm!” Daniel Zah, tenor.

 

Pentru interpretarea extraordinară a „Creațiunii”, Proiectul Oratorium va beneficia de un ansamblu remarcabil de artiști. Soprana Georgiana Simonov, tenorul Daniel Zah și basul Lucian Onița își vor da concursul, alături de Corul Proiectului Oratorium. Compus din peste 130 de cântăreți din întreaga țară, Corul va contribui la o sonoritate impresionantă. Alături de aceștia, Orchestra New Hope, alcătuită din tineri muzicieni profesioniști de top va reda ethosul „Creațiunii” în caracterul specific epocii. Dirijorul concertelor va fi talentatul András Vass, dirijor permanent la Pannon Filharmonikusok și dirijor de pregătire al Budapest Festival Orchestra. Maestrul de cor Kenneth Tucker, pianist și dirijor american cu o experiență muzicală de peste 30 de ani în România, va aduce expertiza sa în pregătirea și coordonarea corului. Pe lângă acești muzicieni remarcabili, nu mai puțin de cincisprezece artiști plastici din grupul Atelier Plus vor avea o contribuție specială în Oratorium. Prin lucrările de pictură și sculptură inspirate de tema Creației aceștia vor adăuga o dimensiune dimensiune vizuală captivantă la acest eveniment.

            

„Proiectul nostru reunește munca a cincisprezece artiști. Este inedit faptul că fiecare lucrare are ca punct de plecare subiectul Creației din paginile Genezei. Așadar, expoziția propune o vizualizare în cheie artistică personală a zilelor „Creației”. Evenimentul este unul multi- și transdisciplinar. Mai multe arte se alătură pentru a comunica un mesaj puternic, unitar și semnificativ pentru individ și comunitate. Vă invităm să îl descoperiți și să vă bucurați de frumos.” Bogdan Vaida, sculptor, membru Atelier Plus.



Fundația Jubilate, organizator al acestui eveniment remarcabil, este o instituție dedicată promovării artei și culturii în România într-o profundă legătură cu credința creștină. Proiectul „Oratorium” se concentrează pe ancorarea capodoperelor vocale-simfonice din patrimoniul muzical spiritual în conștiința publicului românesc. Astfel, acest proiect acordă o importanță deosebită nu doar valorii muzicale a acestor lucrări, ci și puterii textului literar din conținutul lor. Munca de traducere integrală a textului acestei vaste lucrări muzicale a fost făcută în scopul de a aduce mesajul acestei capodopere în prim plan, ca o provocare la reflexie și o chemare la credință și acțiune.

 

Biletele pentru „Oratorium” au fost puse în vânzare în rețeaua Eventim: www.eventim.ro

Pagina proiectului Oratorium: www.oratorium.ro

 

DESPRE GEORGIANA-VALENTINA SIMONOV:

Soprana Georgiana-Valentina Simonov a studiat vioara la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, continuându-și apoi studiile muzicale la Universitatea „Valahia”, specializarea Pedagogie muzicală. A absolvit cursurile de canto licență și masterat ale Universității Naționale de Muzică din București, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. Încă din timpul studiilor și până în prezent a susținut concerte și recitaluri atât în București: Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul George Enescu, Catedrala Sf. Iosif, Palatul Suțu, Biserica Lutherană, Opera Comică pentru Copii, în țară: Brașov, Miercurea Ciuc, Arcuș - Covasna, Horezu, Rm. Vâlcea; cât și în străinătate: Austria - Ambasada României la Viena, Germania - Heilbad-Heiligenstadt, Franța - Jonzac, Slovenia - Koper și Bled. A colaborat cu dirijori precum: Alain Charron, Cristian Brâncuși, Ciprian Teodorașcu, Marcel Costea, Kenneth Tucker, Bogdan Vodă, Ciprian Țuțu, Steffen Schlandt, Toufic Maatouk și Roberto Salvalaio. În calitate de artist liric a colaborat cu instituții precum Filarmonica „Muntenia” din Târgovişte, Filarmonica „George Enescu” din București; Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Din anul 2012 și-a început colaborarea în cadrul Corului Academic Radio, iar din anul 2015 este membră a aceleiași formații unde susține activitatea în dublă ipostază atât de artist liric, cât și de solistă.

 

DESPRE DANIEL ZAH:

Tenorul Daniel Zah este absolvent al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru. A participat la cursuri de măiestrie vocală susținute de personalități ale artei vocale și este laureat a numeroase concursuri naționale și internaționale de specialitate. Pe lângă activitatea solistică în țară și peste hotare, având un bogat repertoriu vocal-simfonic de la baroc la contemporan, își desfășoară cu entuziasm activitatea didactică, fiind profesor și director adjunct al Liceului de Artă Ion Vidu din Timișoara. Munca de cercetare este un al treilea pilon profesional, articolele sale apărând în publicații de specialitate din țară și străinătate. El organizează de asemenea manifestări muzicale ce îmbogățesc viața culturală bănățeană și deschid cariera profesională a multor tineri artiști. Distincțiile primite nu sunt un final al muncii sale, ci doar episoade frumoase. El își urmărește în continuare pasiunea de formare continuă a abilităților didactice, de tehnică și interpretare vocală și de cercetare spre noi căi de expresivitate în comunicarea artistică.

 

DESPRE LUCIAN ONIȚA:

Basul Lucian Onița este absolvent al Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru. Desfășoară o bogată activitate corală (ca șef de partidă bas în corul Filarmonicii timișorene), dar și ca solist în lucrări vocal-simfonice, opere și recitaluri, pe scene din România, Europa și SUA. Așa a avut ocazia să colaboreze cu dirijori de renume (Sir Mark Elder, Andrew Litton, Nicolae Moldoveanu, Edward Gardner printre alţii) și ansambluri naționale și internaționale prestigioase, printre care şi corul Edvard Grieg, Filarmonica şi Opera din Bergen, Norvegia. A doua sa pasiune este dirijatul coral, fiind fondator și dirijor al corului de cameră al filarmonicii timișorene Voces Timisiensis și dirijor al corului Ion Vidu din Lugoj, cel mai vechi cor cu activitate continuă din țară. Formarea muzicală proprie și a tinerilor artiști sunt alte două componente importante pentru el, fiind profesor de canto la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara.

 

DESPRE ANDRÁS VASS:

András Vass, dirijor și pianist remarcat în lumea muzicii internaționale, a absolvit secția de pian din cadrul Liceului de Arte, Târgu Mureș. A studiat cinci ani de dirijat la Academia de Muzică Ferenc Liszt din Budapesta, unde i-a avut ca profesori pe Ervin Lukács, András Ligeti și Tamás Gál. În anul 2004, a terminat studiile de master cu gradul Diplomă cu onoruri, după ce, cu un an înainte, câștigase premiul memorial Donáth Ede. În anii 2005-2006 a fost selectat ca dirijor asistent al maestrului Iván Fischer la Budapest Festival Orchestra, fiind ales dintre 50 de concurenți proveniți din 17 țări. Din acel an a continuat colaborarea regulată cu Budapest Festival Orchestra, și a fost invitat ca dirijor de către numeroase ansambluri din Ungaria și România. Experiența sa dirijorală include numeroase colaborări, cele mai reprezentative dintre acestea implicând orchestrele Budapest Festival Orchestra, MÁV Symphony (Budapesta), Miskolc Symphony Orchestra, Orchestra Academiei de Muzică Liszt Ferenc (Budapesta), Savaria Symphony, Matáv Symphony (Budapesta), Orchestra Filarmonicii din Sibiu, Solti Chamber Orchestra, Franz Liszt Chamber Orchestra, Pannon Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonicii Naționale din Ungaria și Lappeenranta City Orchestra. De asemenea, András Vass a conlucrat cu artiști de renume, precum Peter Frankl, Erika Miklósa, Barnabás Kelemen, Kristóf Baráti, Dénes Várjon, István Várdai, Olli Leppäniemi, László Fenyő, Eszter Sümegi, Dana Borşan, Olivier Latry sau György Lakatos. Printre operele dirijate de el se numără Falstaff  de Giuseppe Verdi, Flautul fermecat de W. A. Mozart, Roméo et Juliette  de Charles Gounod, precum și L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti. Începând cu  anul 2009 a fost numit dirijor permanent al Pannon Philarmonic Orchestra, unde conduce concerte și opere în fiecare stagiune.

 

DESPRE KENNETH TUCKER:

Absolvent al Conservatoire Royale de Musique – Bruxelles (pian şi muzică de cameră), muzicianul american Kenneth Tucker s-a mutat în România, împreună cu familia, în 1992. Primii ani în țară i-a petrecut în calitate de cadru didactic al Universității Emanuel din Oradea și dirijor de cor al Ansamblului coral al acesteia. Pe lângă ansamblul studențesc orădean a condus în calitate de dirijor Corul Filarmonicii de Stat din Arad, Corul „Con Spirito” și a devenit laureat al Concursului Internaţional de Dirijat Coral „Gheorghe Dima”. În calitate de solist - atât ca pianist, cât şi ca organist – a concertat pe scene din România şi de peste hotare (SUA, Belgia, Olanda, Suedia, Franţa, Austria, Moldova, Anglia, Ucraina). Cea mai mare parte a activității lui se desfăşoară sub egida Fundaţiei Jubilate, în cadrul căreia organizează diverse cursuri, ateliere şi concerte corale. Pe lângă activitatea dirijorală și pianistică, este și compozitor de piese vocale, în special corale. Una din bucuriile lui o constituie îndrumarea celor neiniţiaţi în descoperirea muzicii de calitate, pe care o consideră un cadou al Celui care a creat toate lucrurile.

 

DESPRE ORCHESTRA NEW HOPE:

Orchestra New Hope, creată în 2018 la inițiativa violoncelistului Octavian Lup, a devenit un ansamblu sonor în peisajul muzical atât prin calitatea membrilor săi, cât mai ales prin natura proiectelor desfășurate. „Pasiunea pentru muzică și iubirea pentru semeni este forța care definește personalitatea fiecărui muzician al orchestrei New Hope. Tinerii ce alcătuiesc orchestra sunt membri în cele mai importante filarmonici din țară și au un singur țel: prin actul interpretativ să pătrundă în conștiința sufletului uman, lăsând acolo speranța.” afirmă Octavian Lup, coordonatorul proiectului New Hope. În anul 2022, Orchestra New Hope a avut onoarea sa fie invitată să susțină Concertul Regal, în prezența Majestății Sale Margareta a României, la Ateneul Român din București. În aceeași locație a concertat în Festivalul Vară Magică, Gala Constantin Brâncoveanu și Concertul pentru Pace, dedicat refugiaților ucraineni. Pe lângă aceste concerte notabile, Orchestra New Hope a organizat în timpul pandemiei opt concerte în spitalele din România, alături de Paula Seling și de Alexandru Tomescu.

 

DESPRE ATELIER PLUS:

Atelier Plus este un grup de artiști din diverse domenii de creație, care vor fi prezenți la proiectul cultural

„Oratorium" pentru a-și expune lucrările plastice de excepție. Lucrările de artă ale Atelier Plus vor fi integrate perfect în experiența multidisciplinară a Proiectului Oratorium, creând astfel o atmosferă unică și impresionantă pentru spectatorii din toate cele trei orașe. În cadrul proiectului vor fi expuse lucrări semnate de:Adi Hunyadi, Andrada Lolu, Adrian Iliescu, Adriana Sakurai, Amalia Biriș, Bogdan Vaida, Cristina Marian, Eunice Gall, Hajdu Katalin Julia, Iurie Cojocaru, Liviu Mocan, Petru Leahu, Radu Feldiorean și Valentin Dodica. Numeroase opere ale acestora au fost expuse de-a lungul timpului la Geneva, Los Angeles, Biblioteca din Alexandria, Auckland, New York, Bonn, Cambridge și desigur București sau Cluj-Napoca.

 





PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR ORATORIUM:

 

Târgu Mureș, Vineri, 26 mai 2023, Palatul Culturii – Piaţa Victoriei nr. 1

Ora 16:30 – Concert lecţie, Kenneth Tucker (cu corul, orchestra şi soliştii)

Ora 17:30 – Expoziţie de artă (Atelier Plus)

Ora 18:30 – UMBRA PERFECȚIUNII DIVINE: Creaţia în viziunea lui Michelangelo, lect. univ. dr. Amiel Drimbe

Ora 19:30 – Concert: Creaţiunea de F. J. Haydn

 

Cluj Napoca, Sâmbătă, 27 mai 2023 la Biserica Reformată Centrală – strada M. Kogălniceanu nr. 21

Ora 16:00 – Concert lecţie, Kenneth Tucker (cu corul, orchestra şi soliştii)

Ora 17:00 – Expoziţie de artă (Atelier Plus)

Ora 18:00 – COROANA ÎNTRE COROANE: Umanitatea ca reper în deriva secolului XXI, conf. univ. dr. Dan Botică

Ora 19:00 – Concert: Creaţiunea de F. J. Haydn

 

Timișoara, Duminică, 28 mai 2023 la Biserica Catolică Millenium – Piaţa Romanilor nr. 2

Ora 16:00 – Concert lecţie, Kenneth Tucker (cu corul, orchestra şi soliştii)

Ora 17:00 – Expoziţie de artă (Atelier Plus)

Ora 18:00 – FAMILIA NATURALĂ: Chipul lui Dumnezeu pe pământ, David Lavric, M. Div.

Ora 19:00 – Concert: Creaţiunea de F. J. Haydn

.

Cuvinte cheie:  ORATORIUM  FUNDAȚIa JUBILATE  Daniel Zah  tenor 

Imagini

ORATORIUM - UN PROIECT AL FUNDAȚIEI JUBILATE CARE ADUCE CAPODOPERE VOCAL-SIMFONICE MAI APROAPE DE SUFLETUL ROMÂNILOR
ORATORIUM - UN PROIECT AL FUNDAȚIEI JUBILATE CARE ADUCE CAPODOPERE VOCAL-SIMFONICE MAI APROAPE DE SUFLETUL ROMÂNILOR
ORATORIUM - UN PROIECT AL FUNDAȚIEI JUBILATE CARE ADUCE CAPODOPERE VOCAL-SIMFONICE MAI APROAPE DE SUFLETUL ROMÂNILOR
ORATORIUM - UN PROIECT AL FUNDAȚIEI JUBILATE CARE ADUCE CAPODOPERE VOCAL-SIMFONICE MAI APROAPE DE SUFLETUL ROMÂNILOR
ORATORIUM - UN PROIECT AL FUNDAȚIEI JUBILATE CARE ADUCE CAPODOPERE VOCAL-SIMFONICE MAI APROAPE DE SUFLETUL ROMÂNILOR

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.