“Fabriquée en Roumanie”, şi toată lumea câştigă!

25 martie 2009, 01.54 - Afaceri   Construcţii  

Bucureşti - 25 martie 2009 - La fel ca în domeniul auto, companii franceze din industria materialelor de construcţii se sprijină pe investiţiile productive din România pentru a traversa cu succes criza pe plan global. Strategia are doi câştigători, efectele crizei pe plan local fiind şi ele în mod implicit atenuate.

Saint-Gobain Romania, cea mai bine capitalizată şi mai diversificată companie din industria materialelor de construcţii din ţara noastră, îşi continuă dezvoltarea în întreaga regiune pe baza strategiei “Fabricat în România”. Ajuns deja la opt unităţi de producţie în ţara noastră, în care au fost investiţi peste 200 de milioane de euro, Grupul Saint-Gobain consideră că angajamentul său pe termen lung faţă de România este de natură să avantajeze ambele părţi.
România are multe de oferit grupului francez: acces la o piaţă regională de dimensiuni considerabile, care pe termen lung şi chiar foarte lung va continua să crească într-un ritm mult superior faţă de restul Europei, oferind firmei un balon de oxigen în perioade mai dificile, anumite compatibilităţi culturale, o “trambulină” către regiunile învecinate.
De cealaltă parte, “sunt lucrurile îndeobşte menţionate într-un asemenea context – investiţiile masive de care beneficiază piaţa în ansamblu, creşterea exporturilor româneşti, pentru că Grupul exportă mai mult de o treime din producţia din România în Turcia, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, peste 1000 de locuri de muncă sigure şi bine plătite care la rândul lor generează, printr-un efect de multiplicare, dezvoltare locală”, a spus Olivier Lluansi, Director General Saint-Gobain pentru Europa de Sud-Est.
“Poate încă şi mai importante sunt însă avantajele mai puţin evidente ale prezenţei puternice a unui grup de talia şi reputaţia Saint-Gobain. În modul cel mai general, noi producem calitate – produse de cea mai bună calitate, desigur, utilizând cele mai moderne tehnologii existente pe piaţă. De asemenea, impunem, nouă şi subcontractorilor noştri deopotrivă, standarde de cel mai înalt nivel în materie de sănătate, siguranţă la locul de muncă şi protecţie a mediului înconjurător atât în ceea ce priveşte procesele tehnologice propriu-zise, cât şi impactul produselor noastre asupra mediului. Grupul tinde către ‘Zero impact asupra mediului, zero boli profesionale, zero accidente la locul de muncă’” a mai explicat Lluansi.
Mai mult, standardele interne ale grupului cu privire la utilizarea în exclusivitate a unor practici de afaceri etice şi legale, respectarea celor mai exigente cerinţe în materie de dreptul muncii – de la nediscriminarea după niciun criteriu, la neutilizarea muncii forţate ş.a. – la implicarea în comunităţile locale şi în sprijinirea societăţii civile, toate aceste standarde sunt cel puţin la nivelurile prevăzute de lege, acolo unde este cazul, iar de cele mai multe ori le depăşesc.
“Aşa încât valoarea oricărui produs Saint-Gobain ‘Fabricat în România’ include de fapt nu unul, ci trei lucruri – un produs de cea mai înaltă clasă, completat de soluţii, servicii şi consultanţă tehnică de specialitate, şi, nu în ultimul rând, certitudinea că acel produs a respectat, de-a lungul întregului lanţ al valorii, cele mai exigente cerinţe şi standarde, din absolut toate punctele de vedere”, a conchis oficialul Saint-Gobain.

Catalina Azamfirei
Tipografilor, 11-15.
S-Park, corp B4, etaj 3
Bucuresti, Romania
Tel: (+40-21) 207 57 00
Fax: (+40-21) 207 57 11

http://www.saint-gobain.ro

Cuvinte cheie:  Undefined 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.