Ploiești: tăieri de 25% din salariile angajaților Primăriei. Cu excepția edilului Dobre

14 octombrie 2019, 10.25 - Administraţie Publică   Afaceri  

Ploiești - 14 octombrie 2019 -

Primăria Ploieștiului a intrat oficial în austeritate: după ce, în ședințele de consiliu, a amenințat în mod repetat cu reduceri substanțiale de salariu, edilul Adrian Dobre a tăiat toate sporurile angajaților instituției, sub motivul slabei performanțe în atragerea fondurilor europene. Tăierile, care reprezintă 25% din salariu, nu s-au aplicat, însă, primarului Dobre – în calitate de șef, Adrian Dobre și-a păstrat veniturile salariale neatinse, tăindu-le doar pe cele ale colegilor lui.

 Înțelegem de aici că primarul își evaluează activitatea ca fiind foarte bună și că nu-și reproșează că la preluarea mandatului său a pus pe linie moartă sau a dat afară exact funcționarii specializați pe accesarea fondurilor europene – cu rezultate care s-au văzut în pragul iernii trecute, când, fără subsidiile indirecte rezultate din fondurile UE, primăria s-a trezit în cod roșu de faliment.

 Ploieștenii au fost, atunci, pe punctul să rămână fără încălzire, transport public și servicii de salubritate. În fața acestui fapt, primarul a cerut consiliului local acceptul pentru demararea unui împrumut de 50 milioane euro și alocarea, în regim de urgență, a unui milion de lei din fondul municipal de investiții.

 Primarul se laudă, însă, cu Parcul Municipal din oraș, pe care-l prezintă ca marea realizare din timpul mandatului său. Și în acest caz Adrian Dobre uită să precizeze că inaugurarea parcului s-a făcut înainte să devină primar, respectiv în mai 2016, și că, după ce și-a preluat mandatul, a blocat angajările pentru mentenanța parcului, răstimp în care parcul s-a părăginit: iarba a invadat aleile, bateriile performante ale instalațiilor de irigații au ieșit din uz, iar pompele de apă și jocurile de lumini de la fântâna arteziană s-au stricat.

 Viceprimarul Cristian Ganea l-a acționat în judecată pe Adrian Dobre: „Primăria Ploiești e în prag de colaps. Pe vasul care se scufundă, căpitanul Adrian Dobre și-a păstrat pentru sine barca de lux ca să se salveze, respectiv și-a păstrat salariul întreg. Înțeleg că are o părere superlativă despre prestația sa ca primar – dar tot ar trebui să-i sune dubios. Dacă facem economie la buget, trebuie să ne sacrificăm cu toți.”

.

Cuvinte cheie:  Primăria Ploieștiului  Adrian Dobre  Cristian Ganea  

Imagini

Ploiești: tăieri de 25% din salariile angajaților Primăriei. Cu excepția edilului Dobre
Ploiești: tăieri de 25% din salariile angajaților Primăriei. Cu excepția edilului Dobre
Ploiești: tăieri de 25% din salariile angajaților Primăriei. Cu excepția edilului Dobre

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.