Intr-un context comercial dificil, Alstom realizeaza rezultate operationale excelente in anul 2009/10

11 mai 2010, 01.43 - Afaceri   Energie  

Bucureşti - 11 mai 2010 - Intre 1 aprilie 2009 si 31 martie 2010, datorita comenzilor existente, Alstom a inregistrat o cifra de afaceri (19,7 miliarde de Euro) si un rezultat operational (1,8 miliarde de Euro) record, in crestere cu 5% si 16% fata de anul precedent. Marja operationala a atins 9,1% si profitul de 1,2 miliarde de Euro a crescut cu 10%. In cursul aceleeasi perioade, castigarea comenzilor a fost grav afectata de recesiunea economica: de la suma de 14,9 miliarde de Euro, comenzile au scazut cu 39% in comparatie cu nivelul ridicat al anului precedent. Alstom a generat un cashflow liber pozitiv de 185 de milioane de Euro.

La urmatoarea sa adunare generala, Alstom va propune o crestere a dividendelor de la 1,12 Euro la 1,24 de Euro, reprezentand o crestere de 11%.

“Criza economica mondiala a fost marcata de o scadere a cererii de echipamente pentru productia de curent electric in anul 2009/10, in timp ce piata transportului a rezistat mai bine datorita prioritatii acordate infrastructurii feroviare de catre bugetele guvernamentale. Dupa o scadere in primul semestru, comenzile inregistrate in cursul celei de a doua parti a anului au cunoscut o imbunatatire. Chiar daca cererile de oferta in prezent sunt numeroase, este inca dificil sa evaluam in ce moment si cu ce amploare va avea loc o revenire

Comenzile in curs continua sa fie solide, desi in scadere usoara. Cifra de afaceri si rezultatul operational din acest an au atins niveluri record si obectivul de marja operationala de 9% a fost depasit. In fata incertitudinilor economice actuale, Alstom intentioneaza sa continue controlul strict al costurilor, mentinerea unei flexibilitati suficiente si buna executie a proiectelor. Alaturi de strategia sa de crestere organica pe termen lung, Grupul va mentine un nivel ridicat al investitiilor si a cheltuielilor pentru cercetare si dezvoltare, selectandu-si, in acelasi timp, cu grija programele. In plus, achizitia activitatilor de Transmisie va intari oferta Alstom. In cursul urmatorilor doi ani, estimam ca marja operationala a Grupului ar trebui sa se situeze intre 7% si 8%», a declarat domnul Patrick Kron, Presedinte si Director General al Alstom.

Nivel al comenzilor slab

In timpul anului 2009/10, pietele Alstom au fost afectate de criza economica mondiala. Grupul a inregistrat 14,9 miliarde de Euro in comenzi, in scadere cu 39% in comparatie cu nivelul exceptional al anului precedent, care a inclus cateva contracte majore. La 31 martie 2010, portofoliul de comenzi se cifra la 42,6 miliarde de Euro (-7%), reprezentand 26 de luni de vanzari.

In sectorul Power, Thermal Systems & Products a primit comenzi pentru o importanta centrala pe gaz in Marea Britanie, centrale pe carbune in Slovenia, Germania si India, precum si pentru sisteme de control pentru centrale din Africa de Sud. Thermal Services a inregistrat un flux de comenzi mici si medii, in special in Europa si Statele-Unite, atat pentru modernizare cat si pentru service, si a castigat trei contracte de mentenanta pe termen lung in trimestrul patru. In segmentul energiei regenerabile, principalele comenzi din aceasta perioada au fost pentru proiecte hidroelectrice in Elvetia.

Sectorul Transport a inregistrat in cursul anului financiar comenzi pentru trenuri regionale in Franta si Germania, trenuri pentru suburbii in Franta, metrouri in Brazilia si Olanda, tramvaie in Brazilia, Maroc si Franta, precum si diverse sisteme de semnalizare si contracte de mentenanta.

Cifra de afaceri si rezultate record
Livrarea progresiva a comenzilor existente a permis cresterea cifrei de afaceri care s-a ridicat la nivelul record de 19,7 miliarde de Euro in 2009/10 fata de 18,7 miliarde de Euro in 2008/09, in crestere cu 5%. Vanzarile au crescut cu 6% in sectorul Power si cu 1% in sectorul Transport.

Rezultatul operational al anului 2009/10 s-a cifrat la 1779 milioane de Euro, in crestere cu 16% in comparatie cu 1536 milioane de Euro in anul anterior, iar marja operationala s-a imbunatatit de la 8,2% la 9,1%, astfel incat cele doua sectoare si-au atins obiectivele. Marja operationala a sectorului Power a crescut de la 9,6 la 10,6, in timp ce marja operationala a sectorului Transport a ramas stabila la 7,2%.

Imbunatatirea performantei operationale inseamna a crestere a profitului de la 1109 milioane de Euro la 1217 milioane de Euro, reprezentand o crestere de 10% fata de anul precedent.

Structura financiara solida
Cash flow-ul pozitiv din 2009/10 s-a cifrat la 185 de milioane de Euro, buna performanta operationala compensand deteriorarea anticipata a necesarului de fond de rulment in conexie cu nivelul slab al comenzilor.

La 31 martie 2010, Alstom se afla in pozitia de trezorerie pozitiva cu o cifra neta de 2222 milioane de Euro in comparatie cu 2051 milioane de Euro la 31 martie 2009. De asemenea, o linie de credit in valoare de 8,3 miliarde de Euro a fost reinnoita pentru inca trei ani in aceleasi conditii ca si precedenta.

Capitalul propriu a crescut de la 2884 milioane de Euro la 31 martie 2009 la 4101 milioane de Euro la 31 martie 2010 pe baza profitului inregistrat in aceasta perioada.

Dividende
Consiliul de Administratie a hotarat sa propuna la urmatoarea adunare generala din 22 iunie 2010 distribuirea unui dividend de 1,24 Euro per actiune, sau o crestere cu 11%in raport cu nivelul de 1,12 Euro platit anul trecut. In cazul aprobarii, aceste dividende vor fi distribuite in data de 29 iunie 2010.

Structura Consiliului de Administratie
Consiliul de Administratie va propune, la urmatorea adunare generala din 22 iunie 2010 sa acorde mandatul de administrator doamnei Lalita Gupte, fost Joint Managing Director si Administrator al Bancii ICICI Ltd. si Doamnei Katrina Landis, Director General si Vicepresedinte al Grupului BP Alternative Energy, precum si sa reinnoiasca mandatele domnilor Georges Chodron de Courcel, Olivier Bouygues si al societatii Bouygues.

Adaptarea la noul mediu
Conditiile dificile ale pietei au determinat Alstom sa isi intensifice masurile de reducere a costurilor; astfel, cheltuielile comerciale si administrative au scazut de la 7,4% vanzari in luna martie 2009 la 6,8% in martie 2010.

Forta de lucru locala a fost ajustata, cu o diminuare de 5000 de oameni in cursul anului precedent, prin plecari normale, prin ne-reinnoirea anumitor contracte cu durata determinata si prin restructurare in unele unitati.

Pentru conservarea si intarirera avansului sau tehnologic si a eficacitatii sale industriale, Grupul si-a mentinut cheltuielile cu cercetarea – dezvoltarea (R&D) si investitiile la niveluri ridicate, respectiv 614 milioane de Euro si 470 milioane de Euro.

Evolutii recente ale portofoliului de activitati
La 20 ianuarie 2010, Alstom si Schneider Electric au semnat un acord cu Areva pentru achizitionarea activitatii acesteia de Transmisie si Distributie (T&D). Tranzactia propusa a fost aprobata de Comisia Europeana in 26 martie 2010, urmand sa primeasca acordul autoritatilor concurentei din anumite tari si avizul favorabil al Comisiei Franceze de Participatii si Transferuri (CPT), care sunt asteptate in scurt timp. Alstom si Schneider Electric lucreaza in stransa colaborare cu managementul de la Areva T&D astfel incat integrarea sa se petreaca rapid si in conditii optime.

Pe data de 1 martie 2010, Alstom si Transmashholding (TMH) – principalul constructor feroviar rus – au semnat proiectul de parteneriat strategic pe care il incheiasera anterior. Acest acord va fi finalizat dupa semnarea documentelor definitive si obtinerea autorizatiilor.

Perspective
Sectorul Power ramane orientat pe continuarea dezvoltarii sale in regiunile cu crestere puternica, pe conservarea avansului sau in producerea de electricitate curata si in obtinerea profitului din oportunitatile oferite de baza sa instalata. Sectorul Transport are ca scop intarirea pozitionarii sale pe pietele mature si oferirea, in acelasi timp, a unor solutii corespunzatoare pentru pietele in formare. Pe langa integrarea activitatii de Transmisie in cadrul Grupului, Alstom doreste sa insoteasca evolutia sa prin achizitii selective, daca apar oportunitatile respective.

Prioritatile operationale ale Alstom sunt centrate pe punerea in valoare a avantajelor sale competitive in scopul obtinerii unor comenzi profitabile, adaptarea capacitatilor si mentinerea flexibilitatii sale. Eforturile Grupului vizeaza in egala masura calitatea, executarea proiectelor si controlul strict al costurilor.

In contextual actual, Alstom prevede ca marja sa operationala trebuie sa se situeze intre 7% si 8% pe urmatorii 2 ani . Aceasta previziune se bazeaza pe o buna executare a contractelor si pe o recuperare progresiva a cererii.


Activitatea Grupului si rezultatele financiare consolidate aprobate de Consiliul de Administratie la data de 3 mai 2010 sunt disponibile pe site-ul Grupului Alstom: www.alstom.com. Rezultatele financiare au fost auditate si certificate.

Conform recomandarilor AFEP-MEDEF, informatiile referitoare la remuneratia presedintelui Alstom sunt disponibile pe site-ul Alstom: www.alstom.com, la rubrica About us/Corporate Governance/Remuneration of the Executive Officer.

Relatii investitori
Emmanuelle Châtelain
Tel : + 33 1 41 49 37 38
emmanuelle.chatelain@chq.alstom.com

Acest comunicat de presa contine informatii si declaratii de natura prospectiva bazate pe obiectivele si previziunile la momentul actual ale conducerii Alstom. Aceste informatii si declaratii de natura prospectiva sunt in mod inevitabil supuse unui anumit numar de factori de risc si incertitudine importanti (cum ar fi cei descrisi in documentele depuse de Alstom la Autoritatea pietelor financiare) care pot cauza diferente intre rezultatele finale obtinute si aceste obiective sau previziuni. Aceste informatii de natura prospectiva nu au valoare decat in ziua formularii lor si Alstom nu isi asuma nicio obligatie de actualizare sau revizuire a acestora, ca rezultat al unor informatii si evenimente noi.

Philippe Kasse, Stéphane Farhi (Corporate)
Tel : + 33 1 41 49 29 82 / 33 08
philippe.kasse@chq.alstom.com
stephane.farhi@chq.alstom.com

http://www.alstom.com/

Cuvinte cheie:  Alstom  financiar  cifră afaceri 

Imagini

Intr-un context comercial dificil, Alstom realizeaza rezultate operationale excelente in anul 2009/10

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.