Schemă de garantare propusă de FNGCIMM pentru creșterea eficienței energetice în sectorul rezidențial.

29 octombrie 2015, 01.46 - Afaceri   Construcţii   Energie  

Bucureşti - 29 octombrie 2015 -

FNGCIMM a înaintat autorităţilor publice competente o propunere de schemă de garantare care poate fi utilizată ca instrument financiar necesar pentru implementarea proiectelor de creștere a eficienței energetice în sectorul rezidențial, finanțată din bugetul alocat Axei prioritare 3 din Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

Schema propune să garanteze creditele bancare necesare unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) pentru finanțarea contribuției proprii a beneficiarilor finali ai proiectelor de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale, conform priorităților aprobate de consiliul local și hotârârilor asociațiilor de proprietari. Proiectele de reabilitare energetică a clădirilor la standarde europene vor fi elaborate și implementate sub coordonarea autorităților locale. Pentru a beneficia de cota de finanțare nerambursabilă (grant), proiectele depuse de unitățile administrativ teritoriale la Agențiile de Dezvoltare Regională (organisme intermediare regionale POR), vor fi selectate potrivit condițiilor specifice din ghidul solicitantului pentru Prioritatea de investiții 3.1 (Operațiunea A) privind sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în sectorul locuințelor, în cadrul POR 2014-2020.

Propunerea noii Scheme de garantare a co-finanțării locale a urmărit principiile unui program similar, apreciat ca model de succes de Comisia Europeană şi implementat de KredEx în Estonia şi are la bază studii oficiale care atestă că fondul de clădiri rezidențiale din România, realizat preponderent în perioada 1960-1990 a fost construit la standarde şi cu o performanță energetică scăzută şi că pentru aproape 2,9 milioane de locuințe există posibilitatea de economisire a utilizării energiei cu aproape 43%.

FNGCIMMM SA-IFN are experiență diversificată în administrarea de fonduri de garantare și acordarea de garanții în numele și contul statului, inclusiv un program guvernamental de reabilitare termică a clădirilor de locuit. Această experiență este recunoscută şi evidențiată de studiile de evaluare ex-ante realizate de consultanți pentru Autoritatea de Management a POR 2014-2020.

FNGCIMM propune un buget total de 48 milioane de euro pentru finanţarea noii scheme de garantare. Creditele garantate pot fi acordate pe o durată cuprinsă între 5 şi 25 de ani, de către băncile finanțatoare, în vederea creșterii eficienței energetice în clădirile rezidențiale vizate cu prioritate (blocuri de locuit din mediul urban), pentru reducerea consumului de energie, îmbunătățirea condițiilor locative la standarde UE, scăderea costurilor cu consumul de energie și a unor măsuri de consolidare a clădirii.

Beneficiarii schemei de garantare propuse de FNGCIMM sunt unitățile administrativ-teritoriale din mediul urban, în parteneriat cu asociația de proprietari din clădirea eligibilă, supusă renovării în cadrul POR – Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1., Operațiunea A, care sunt beneficiarii finali ai proiectului.

Clădirea eligibilă trebuie să fie bloc de locuinţe construit în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990, cu o înălțime de minim P+2, care nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani pentru același tip de activități (construcție/ extindere/modernizare) și care nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare.

Parteneriatul se concretizează prin încheierea unui contract între  primărie și asociația de proprietari care vizează toată perioada de implementare a proiectului, începând de la pregătirea documentației până la încetarea tuturor obligațiilor asumate față de terți, inclusiv monitorizarea indicatorilor de eficiență energetică și rambursarea creditului bancar de co-finanțare.

Garanţia va acoperi un procent de maxim 80% din valoarea creditului, în funcție de cerințele de co-finanțare ale fiecărui proiect de reabilitare energetică a clădirilor rezidențiale.

În scopul de a limita costul total al creditului garantat, se propune ca beneficiarii creditelor garantate (UAT) și beneficiarii finali (AP) să nu plătească comision de garantare, acesta urmând să fie suportat din fondul de garantare alocat schemei.

Tot în cursul acestui an, FNGCIMM a propus Ministerului Finanțelor Publice și alte două scheme de garantare: o schemă de minimis în vederea susținerii accesului la finanţare al întreprinderilor nou înfiinţate și o schemă de ajutor de stat pentru garantarea de către FNGCIMM a finanțării măsurilor de salvare şi a planurilor de restructurare pentru IMM-uri aflate temporar în dificultate, dar care au proiecte viabile din punct de vedere economic.

.

Cuvinte cheie:  FNGCIMM  schemă de garantare  creştere  eficiență  energetică  sector  rezidenţial  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.